n-aş veni sufletul ar sângera
urc treptele suspinului să te pot atinge
îmbrăţişez capătul lumii
sărut inima nopţii
jocul strălucitor al întâlnirii

Tristeţea ară gândul ca un plug

şi leg de gene viaţa ca un fum,

încerc acelaşi verb să îl conjug

să nu se-ntoarcă nopţile din drum.

Şi nu te las sub pietrele din munte

să te găsesc întâmplător ca-n vis,

încă mai port mirosul tău sub frunte

şi te păstrez în ochiul nedeschis.

Pe pieptul tău se rupe ceru-n două

şi ară plugul poftele trupeşti,

pe coapse dimineţile-ţi pun rouă

rugându-te spre ele să…

fiindcă lecţia de tango foşneste într-un coniac ce râde şi vibrează 

în naufragiu ochii tăi fredonează

prin coapsele mele acel 

,,Ticket to heaven'' de Dire Straits

acuma stăm pe două 

geamate suspendate şi desigur 

studiez etica având febra mai puţin transparentă

este un mod legitim de a tremura ca un demn exemplar al speciei

ar trebui să o luăm de la capăt 

fără să jucăm ruleta rusească ce a mai rămas 

din cubuleţele…

Pentru tine,

am învăţat să mă desprind fără durere

de  marginea îngustă a singurătăţii.

Viaţa în lumină e altfel.



Trecutului i-am săpat mormânt

în valea deşertăciunilor şi am

redefinit iubirea.

Acum stiu că verbul „a fi”

se conjugă şi „noi suntem”.

În lacrimă ceruită am pecetluit dureri

reinventând surâsul.

Conturul zâmbetului meu are forma inimii tale.

Am desluşit sensul dimineţilor în doi

şi taina apusului într-o…

Ochii tăi de nuferi lin m-au cucerit,

M-au ferit de drumul ars, bătătorit,

Prin hățișul junglei fără de final,

Unde pasiunea e ceva banal,

Dar cu tine-alături clipe acroșez,

Nopțile albastre-acum le venerez.

În a vieții sevă tainic mă scufund

Și-n văi de-ntuneric nu mă mai afund.

Cu necunoscutul iar mă aliez,

Fug de simfonia unde nu vibrez.

Tu-mi clădești prezentul în tipare noi,

Sentimente fade…

Aș vrea să mă închid într-un izvor
Cu șapte lacăte de chihlimbar;
Să curg o noapte, suspinând ușor,
Iar spre dimineață să dispar.

Să mă caute pe albia secată
Cerbii nopții mele curgătoare
Și într-o răsuflare să mă scoată
Pentru-o altă, nouă, încercare...

Iar pe drumul cerbilor, mai vreau,
Să nu mă însoțească niciun dor, 
Doar regretul pietrelor ce n-au
Un culcuș pentru oasele lor…

De ce pe câmpul serii, imagini fără leac

Au peste ele-un ghimpe venit de prin alt veac?

Vindecătoare-i teama de-a nu strivi credința

Din zodia în care și-ar fi aflat sentința.

Dar iată, trece-o umbră săracă și cernită.

Azi…

prin arşita unui gând
hrană-mi sunt
setea de mine nimeni nu o mai bea
pe ancora dorinţelor
un vas gol în derivă

dacă te va căuta unitatea de măsură a viforului

nu scoate sabia din teacă

ea vine şi pleacă

femeiul nu

dacă cineva îţi va telefona din triunghiul Bermudelor

să-ţi spună că a găsit corăbiile pierdute

nu-l crede

ăla umblă ca olandezul zburător din mare în mare

urmărit de noaptea cuţitelor lungi

angajază logofăt cu ştiinţă de chirilică

să-ţi citescă factura la energie

iar dacă nu va reuşi

nu-i tăia…

Iubirea e sfârșitul unor timpuri

De aprige sau ludice-ncercări,

E soarele fierbinte-n anotimpuri

Cu ghețuri stinse-n vaste depărtări.

Iubirea e un fluture ce moare

În simpla tresărire de cuvânt,

Fiind sublima inimii dogoare,

Pe vreme bună sau pe aspru vânt.

Iubirea e o scumpă amuletă,

Purtată-n gând și-n sufletul hoinar,

Iar de-o rănești cu-a vorbei arbaletă,

N-o cumperi nici cu leu, nici cu…

Tu ca femeie spune-mi ce doreşti

şi ce minuni din cer sălăşuiesc în tine,

de ce tresare timpul când zâmbeşti

şi-ntreaga veşnicie-ţi aparţine?

De ce c-un gest poţi oferi iertare

şi numai trupul tău ajunge roditor,

împrospeţind chemările-n altare

şi te renaşti în visul tuturor?

Ţi-au supt la sân şi regii, şi poeţii

copile ce au plâns şi-au devenit femei,

şi criminali frumoşi pe malurile vieţii

când au pierdut cărările…

De-ai ști de câte ori în vis te-am mângâiat duios

Pe-obraji și capul de copil cu părul unduios,

De câte ori te-am alintat în visele de noapte,

Și cât de mult am așteptat blândele tale șoapte.

De-ai ști ce vise mi-am făcut de-ar fi să mă iubești

Suava-ți ființă de povești de-ar fi să-mi dăruieși

Ți-aș ridica un piedestal în…

femeia la lumina stradală
parfumul ei lucea în vitrine și semnul de stație
aștepta autobuz taxi cunoștință
dar deodorantul ei era mai tare ca lumina din stâlp
îi simțeam până și copiii așteptând-o acasă
soțul mucegăit după damigeana de vin de la crăciun
pielea ei ningea în fluturi peste parbrizul indolent
al mașinii mele veșnic îndrăgostite
am claxonat o dată
merita
 



 

cuvinte încercănate 

mă păcălesc că sunt bine

tu eşti adevărul meu din tăceri și fum?

îmi taie răsuflarea atâta minciună

am luat din ce n-am

plouă cu pietre prin hăţiş de gânduri

ascund tălpile pline de umbre albastre 

împart frunzele

iubite

nu mai zbor

calc lângă urma pasului tău

dar nu vreau să ajung la tine

copleşită de clipa în…

Ce este omul,

se întreba furnica

tot cercetând de jos în sus

cercând mereu iscoditoare

să îl descopere-n urcuș?

Se crede el mare și tare

și-n spate duce, mai nimic;

doar eu pot duce în spinare

ca mine douăzeci și-un pic.

În mușuroi, gândi pitica,

se poartă adesea ca și noi;

ca el și noi cunoaștem frica

la fel ca el murim toți, goi.

În oarba noastră căutare

războinice suntem, ca…

Am presărat privirea sub sălcii tremurânde,

întâmplător doar vântul de mine a-ntrebat,

un chip îngândurat în valuri mici se-ascunde

sperând să-l redea vieţii cei care l-au uitat.

Deasupra mea doar cerul ţinea în braţe norii,

eram nevinovatul cu braţele-n lumină,

frumos pârâu sub ramuri îşi oglindea cocorii

şi-n murmurul de ape doar eu eram de vină.

Mă despletea o umbră, mă-mpovărau cuvinte,

în clipocit de valuri visam că…

mereu mă așez în tine- 

drum pe care îl vezi când pâlpâie luna 

cu toate acestea strig fiecărei pietre pe numele ei 

și mă inund în seva zefirului ca o Evă în care dospește un nou film 

nimic nu mai seamănă a sfârșit de lume 

sau a lumânare setoasă de zbaterea cerului 



nu, nu, nu

n-aș vrea să mă îmbraci ca pe o femeie care știe caligrafia oglinzii 

sau să mă vezi luând forma unei…