***

lanţul mă strânge

din mijlocul pădurii

lupii tac foamea

  Cioplitorul de vise

vibrez întreagă în gestul ce ridică praf de aştri

din dalta cioplitorului de vise

pe firul Ariadnei cobor în iadul fiinţei

nu mai sunt doar păpuşa

care ornează estetic vitrina universului…

Îți cunosc orgoliul, cabrat, de tarantulă

După aroma de cafea fierbinte.

Îți văd ochii ca un lac fremătând

În greieritul nopții,

Simți petale de trandafir alunecând peste

Rotulă.

Orgoliul ți se topește

Ca o ciocolată

(Nu face curent,

Să se răcească),



Zâmbește ca parfumul freziei!



Ți se rostogolesc din ochi, pe obraz,

Jurăminte, apoi

Pe jos, ca un covor  de nuferi,

De topaz.

Să ajungi pe țărmul…

decât un trăsnet de moarte clinică

în copacul luminii

de la marginea rândurilor

tăcerea asta

care sapă

şi sapă adânc

lutul toamnei din mine

şi mai sălcie decât orice licoare

nu voi supravieţui secetei

decât dacă îmi va ploua cu zâmbete

măcar în vise

iar aripile fluturilor blue-mormon

din poezia uitării

îmi vor amortiza măcar pentr-o vreme

căderile-n gol

abisale

în goana lutului

întunericul strănută

face-ţi linişte între priviri

citesc cu uimire din memoria pământului

să trec prin porţile…

El cântă. Ea tace.

Roua în jar se preface,

Ştie

Că nu dă chirie…

să măsoare totul

sărutându-mi părintește fruntea

Dumnezeu este mereu o trecere

niciodată nu s-a oprit

ca să-l întreb

ce culoare sau gust au tihna cerului

 

există oare un design

încrustat în lentile de culoare albastră

care ar putea semăna cu nesfârșirea?

 

n-o să mai fiu chinuită cu diferite abordări

nu mai vreau

va fi doar una limpede

care deschide albastrul în palmă

aduce răsăritul din poveste

când fuioare…

cântecul  s-a eliberat de portativul timpului

întunecat de note joase

caleaşca  purtată de  umbre  de fluturi

străbate amintiri   în  oraşul  fără oameni

raze de sunete  descrise de un zbor rotund  de îngeri

luminau rotaţia secundelor balerinei

ce…

***

femeia plânge

valul trece de gleznă

tinereţea ei

***

în valuri de fum

ca o mireasă goală

noaptea se pierde

Oare când ne-am sărutat întâia oară,

Sub câte stele căzătoare-am nimerit?

Căci buzele-mi au început să doară,

Iar stelele, nici azi nu le-am găsit.



Ce s-a-ntâmplat cu noaptea primitoare

În care sufletele-au devenit pereche,

Şi ne-a crescut în lacrimă o floare,

Care ţi-am prins-o-n păr lângă ureche?



Întreb şi eu aşa, gândindu-mă la…

că va veni și acest moment

din prea mult alb

această zi prea colorată

s-a îndrăgostit  de mine nebuna

 mai presus de ființa ei m-a făcut sclavă

 

culori deșirate în neștire

ale unui timp încremenit

într-un singur nume

se poate zări uneori

calea sfinților

 

știu că tu ai împins culorile

cât mai aproape

în apele line devin fade

 mă lepăd în trup

de inocența absurdă

numai așa

pot privi în ochii zeilor…

 Afundă-te

căprui în ochii mei

și gustă-mi de pe buze întomnarea,

nu desena pe gânduri întristarea,

doar fă-mă să te simt,

așa cum vrei.

 Cuprinde-mi

trupul, cât mai strâns

și nu îngădui să crească-n mine

păduri de întrebări virgine,

sărută-mi ochii

și, de poți, oprește-mă din plâns.

 Culege-mi

de pe trup fiorii,

stârniți de vântul rece, străveziu

și lasă-mă…

 CLIPĂ DEZBRĂCATĂ DE LUMINĂ

când uit să-mbrac plăpânda clipă

în strai impenetrabil

de lumină

fluviu mâlind de negure vâscoase

umple gura spaţiului ce tandru în ispite mă-nconjoară

cenuşa pleoapelor

ce…

În toamna despletită de clipe trecătoare 

S-a strecurat vlăstarul tăcerilor brumate, 

Doar frunzele stinghere-n tristeți-amețitoare 

 TE-AI  CĂUTAT

Lui Darie de-o nouă zi de naştere în clipă

contur de ceruri

să-i dai şi frunzei şi lumii ce îţi calcă pragul

şi celei ce prefigurează abisuri

ai început să sângerezi din  luturi cu…

Să nu mai pleci, când toate-ți spun rămâi

Sunt încăperi din suflet ce tu nu le-ai știut,

Pe podiumul iubirii, ocupi doar locu-ntâi

Și trupul îți va fi de gesturi cunoscut.



Noi doi am inventat atingerea de mână

Și gesturile tandre, făcute-n seri târzii,

Noi am cerut tristeții, de pleacă, să ne spună,

S-o ducem într-o gară, cu suflete pustii.



Iubește înserarea cum nimeni n-o s-o facă,

Ascultă printre gânduri tăcerile de ieri,…

nu mai aveam de unde plânge
cerul îngerii sfinții
toți semănau cu tine
adevăruri de-o clipă
își ațintiseră privirea în podul palmei mele povestea dinaintea somnului
am trâmbițat-o în stingere de murmur
rostirea sfărâmată în cădere
versul scris pe crucea curcubeului
îmi măsurau pierderile
când raiul se scurgea printre degete

știi
la sfârșitul zborului
cu tine voiam să mă-nvelesc