septembrie
într-un sfârșit greu
țipă în piept

visele încercănate
ale verii obosite de răsărituri
rup dimineți
și le mistuie
dintr-o lume într-alta

ceasul caută la rădăcina orelor
acorduri cunoscute poeților
neînchipuit de palide
azi...

 IUBIRE  EXPIRATĂ

sunt ultimul exemplar fosilă

din grohotişul eşecurilor voastre morţii îşi cer

eliberarea din cripte

Phoenicşii iscă revolte din cioate ce nu se pot naşte

din jertfă înjumătăţită

 …

Nebune cuvinte

s-aştern încet

pe albul nepătat

al coalei de hârtie

mânjind-o cu

crâmpeie ale minţii -

deşarte speranţe

spulberate-n eter,

păstrând

iluzia gândurilor apuse

de lacrimi amare

scurse

peste a lumii soartă

născută-n păcatul

dorinţei de… absolut.

M-ai învățat să scriu cu mâinile tale,

eram ucenicul cu pietre

într-un rucsac…

Aburul mişcării

de la capătul timpului

asfinţeşte

în plutirea unui cadril vlăguit

şi cade în prăpastia

păcatului din urmă

al unui înger

smuls

din beţia lui moale.

cum te răscolești pe muchii

de lame

piscurile tăcerii au ucis întâi o pană

două

pe urmă tot albul lebedei

despuiată

udă

încă-și mai caută penele

printre peturi

și ochii închiși ai sălciilor



nu eu sunt de vină

că ții tolba strânsă

ca nervii rebeli să nu fie despicați

de dor

nu eu sunt de vină

că neputința aburește

într-un vis frumos care ți-a colorat palmele

îți spală și acum câlții…

Noaptea tărzie, dulce pedeapsă

Și lângă carte, mi-e ceaiul de tei.

Norii se zbat, la mine în coapsă,

Ce-mi pasă mie de ei?!...

L-am intâlnit sub raze roșcate,

Pe strada cea mare, apoi, pe alei;

Și pe covorul de frunze uscate,

Dansau pașii lui, și ai mei...

Și-am stat, ne-am privit doar o clipă,

Și taina privirii-a dispărut;

El devenise fumul din pipă

Și doru-mi părea că e slut...

O frunza de-aramă…

Pe coardele unui gard

de sârmă ghimpată,

zvântat de fâlfâirea aripilor

unei păsări

ce-mi caută ochiul,

se aude un strigăt:

alb…

ascuţit…

prelung.

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii

ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,

Intersecţii de raze şi umbre

Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,…

 Am drept la anii mei...

 

 voi scrie pe al speranței lambrechin  

 

 și mă voi urcă în făr...

 

 (am să strig îndârjit că anii au drepturi!)

 

 ...derivă a somnului,chiar de-ar fi timpul lumii...

 

 rădăcini ale fortificării,

 

 înfăptuite lăuntric,vor dănțui;

 

 sfere grăbite

 

 -prea cromatice apusuri,din dorințe...

 

 ne domină nesătul

 

 (dar nu mă impresionează,nu-i prima oară

 …

Dispare din umbra copacilor frunza

și clipele-s albe, pierzând ruginiu.

Făptura pripită aproape-și ia spuza

din vuietul nopții ce țipă târziu.

Dispare din cântec un gând, o speranță,

un clopot de-alamă mai dăngăne-n vis,

dar nu e iubirea-nglodată, n-ai teamă,

căci nu se coboară în negrul abis.

Dispare-ntristare la colțuri de stradă

un zâmbet se-arată și vine subtil

o lume frumoasă, ce-aduce…

Te mai iubesc încă
la marginea frigului,
acolo unde visul
decapitat cade în poala ta.
Mai mândră ești tu
între toate plămadele
iubirii pe care ți-o port
și mai mândră întruchiparea ta
otrăvindu-mi toate singurătățile,
nici în moarte, îți spun,
nici în moarte
nu te voi pierde,
îmbrăcându-te frumos
cu mine însumi.

Nu tresări, va ninge mâine peste toamnă

Și ne vom rătăci din nou ca și-n trecut,

Eu simplu om, tu cea mai scumpă doamnă

Ce iarna mi-ai topit-o-ntr-un sărut.



Deschid fereastra larg să-mi intre-n casă

Parfum de toamnă violet și dor de tine,

Păsări în zbor mi-au spus că-mi ești aleasă

Cât lumea-i o minune, ce nu îmi aparține.



Pe pat cearșaful alb acum cere-ndurare

Iar perna-și doarme visele din alte nopți,

Voi merge-n altă…

am încăput amândoi într-o cutie de chibrituri

ardeam mocnit

iar ploaia era în vacanță

într-un stup de gânduri…

dacă citeşti asta sunt deja mort

capul mi-a căzut în palmele sinucise de neatingeri

părul a crescut prin retinele opace 

aidoma unor gene rimelate strident

pleoapele îngreunate de fardul nopţii

se zbat pe rând

semn rău de nerevenire la viaţă

virusul singurătăţii suferă mutaţii dincolo

spasmele musculare se înteţesc

aripile cad degerate de zborul spre nicăieri

plutaşului 

îi arăt degetul mijlociu printre gratiile dubei cu îngeri

vodka…

De ce-ai venit la mine toamnă,

Îmi era cald şi-mi era bine...

Deşi toţi cred că eşti o doamnă,

Mă pot lipsi oricând de tine!

Te furişezi ca o amantă

În patul încălzit de soaţă,

Te crezi mereu boema damă

Nu vezi că eşti de fapt o hoaţă?

Îmi laşi câmpii fără de straie,

Copaci goliţi de-a lor podoabă

Şi flori murind fără să-şi vadă

Bobocii înfloriţi de vară.

Iar zilei tu îi furi lumina,

La greieri -…

te-am zărit

aproape întâmplător

sau poate…