Înecat în ceaţă

într-o mişcare monotonă

în linia tulbure

a cerului palid,

părea nemişcat

printre meandrele

unei melancolii

în palida culoare

îngustându-se

spre orizontul

din apa gălbuie

când, peste obloanele

închise, zorii se iveau.

Beat de tristeţe

când imagini aţâţate

de uimire, expansive

pătrundeau în suflet

răsfrângând şi aruncând

umbre sângerii…

păstra tăcerea.

Îți sunt un fel de sete

pe hârtie

și vin dinspre apus spre răsărit,

îți trec prin suflet…

Gând uscat
Sufocat
De venin
Încă plin
Mi s-a dus
Până sus
Temnicer
Chiar în cer

De m-ai vrea
Iar a ta
Colt de stea
Peruzea
Eu aş fi
Zori de zi
Neatins
Pe cuprins

Pescăruş
Pe arcuş
Când viori
Tot îmi dori
Ca un vânt
Prin cuvânt
Legământ
Pe pământ

la porțile

prin care intrǎ și-mi ies sentimentele

voi pune strajǎ niarne*

sǎ nu mai treacǎ nicio impresie sau amǎnunt

care ȋmprǎștie ȋn aer tristețe

amenințarea aceasta

o simt ca o pecingine extinsǎ peste conturul zilei

pe care eu

cu tot…

Străini printre puţinele cuvinte

Lăsate nerostite într-un gând,

Ne-am rătăcit aducerile-aminte

Sub pleoapa depărtării tremurând.

Din tot ce ne-am dorit să fie

Ca o-mplinire ruptă din păcat,

Printre oglinzi cu ramă argintie

În propriile lacrimi ne-am sculptat.

Zidim din şoapte umbre şi iluzii

Punând miresme-n frânghii de lumină,

Când gesturile-s pline de confuzii

Şi nu găsim tăcerilor o vină.

Suntem străini prin…

Adierea nopţii, în verdele copacilor

Deapănă o rugăciune, fetele o ascultă

Lipite de trunchiuri, plânse

De întoarcerea flăcăilor

Căci a fost la cosit, pe câmpia

Cu fân, maci, fulgere şi trăznete

Bătrânele mincinoase strâng bani

De pe urma descântecelor

Iar inimile frânte de lacrimi

Se-mpuţinează. Nu totdeauna flăcăul

Era un iubit. Fratele era aşteptat

Cu pieptul lipit de un cireş

O ninsoare roşie, roşu furat…

Ce cal împiedicat o să mai zboare

Când gâtul trist doar aripă nu e.

Ori cum să pască nori din soare

Când ochii-i sunt acoperiți, cu ce?

Ce flori îmbujorate or să râdă

Când miere ori albină nu mai e.

Sau iarba cum să ne mai crească

De rădăcina-i e cătușă, chiar cu ce?

Ce vâlvătaie poate să mai ardă

Când rece vremea acum ne e

Fierbinți zăpezi or să mai cadă

Din ceruri fără sus, oare cu…

Dacă-o să fiu nebun

Voi fi nebun cuminte

Întreaga mea, tu să mă ierți

Nu voi putea

Să-mi umblu-n minte

Dar voi putea să te iubesc.

Am să-ți vorbesc

Pe limbă de copac

Ori ciripit am să învăț

Zăpezi am să traduc…

Invoca în minte

cu o vanitate triumfătoare,

distrugerea nedefinită

într-o înduioşare egoistă.

Zgomotul vocilor, surd

lungea existenţa neantului

până la nisipul din abisuri.

Cum să mai număr stele? Fără tine

Iar cerul meu de vise e smolit.

Şi umbre-n haite rătăcesc prin mine

Vânând depresii-n gândul amorţit.

Nu pot să ard în nicio vâlvătaie.

Fără iubirea ta nu-nsemn nimic!

Povara de tăcere mă-ncovoaie

Şi trupul mi se face tot mai mic.

Şi cum să strig? Mi-e glasu-o sfâşiere

Cuvintele-n rostire-au împietrit

De când nu le-am udat cu mângâiere

Seminţele de râs ne-au…

Hai să ne pietrificăm !
Să mineralizăm totul din noi
Dar nu oricând…
Ci doar atunci când simţim că
Suntem perfecţi.

Ce uriaşă piatră azurie ar deveni cerul,
Iubito,
Şi cât de tare ne va durea
Orice adiere…

Nimic nu e mai timp decât piscul-piatră
Cum nimic nu doare mai tare
Decât istoria
De aceea îţi spun :
Hai sa ne mineralizăm sentimentele,
Iubito…

Noi am plecat demult

înspre lumină

pământul

se roteşte mai încet

albastrul

e numai zdrenţe cenuşii

copacii

cresc cu crengile-n adânc

florile

nu mai au corole,

ci tăciuni

nimeni

nu mai încearcă

să mute munţii

în lanurile de zgură

nu se mai coace grâul

şi-a stins lumina!

În apartamentul

de la etajul IV

plânge-un copil, mama

coboară în…

Oraşul,

marea,

nisipul…

Jazzul cuprinde tot:

maidane,

cactuşi trişti,

ghivece fără floare.

Respiraţia rece a neoanelor,

omul singur în mulţime,

veselia calpă a reclamelor.

Câini ascunşi sub poduri,

zdrenţe de inimi,

lună spartă în betoane

păpuşi stricate…

Jazzul cuprinde tot:

fumul albastru al ultimei ţigări,

ţipătul tăcerii,

ochii…

Când ai ales să pleci, lăsându-mă deodată

Pădure arzând în flăcări şi fără de scăpare,

Am aruncat pe creştet broboada-ndoliată

De fumul risipit cu a mea carbonizare.

Au plâns şi lăcrămioare îmbobocite-n zori,

Copacii plini de floare s-au răstignit de jale

Şi flăcări de durere ajuns-au pân' la nori

Cerşind ploi cu uitare, miracole astrale.

Şi au venit aduse de-o blândă primăvară

Eu, fără de putere să pot să mai trăiesc,…

HAR

vertebra sfidează

ceasornicul gârbov al timpului

nimicul sortează

sângele efemerului a coclit

a descuiat prea multe episoade în infinit

solzii de piatră lichefiază

ochiul de flăcări…

Cetatea noastră, stilizată,

Păstreaz-o tu, ca un trofeu,

În ea, o dragoste furată

Te-a exilat din tu în eu.…

Tăcerea se aprinde

Învăț să ascult trecutul cu semne repezi mai apoi pustii



Aceeași viscolire în cerul alb din amintiri

Aceeași sanie ocultă pe mările azurii

Același dans al sorții…

Povestea noastră...

Povestea noastră... n-au știut-o poate, mulți

Am scris-o noi în zile tinere de vară

Desen și urmă străvezie-a pașilor desculți -

Era devreme-atunci, și uite, acum e seară...

Povestea noastră, cine poate s-o…