rochia pe care trupul tău o face

să pară mai mult decât îndrăzneață

în felul dragostei

sunetul aripilor dislocând aerul

mă poartă de-a lungul șirului de cuvinte pe care iubirea le sacrifică

într-un război fără sfârșit

și

fără onoare

mișcarea buzelor mă face să mă rotesc din ce în ce mai puțin conștient

până când îmi aud numele alături de teama intelectuală

de începutul de basm al sfârșitului

 

și totuși anii continuă să treacă

 

rotund

visceral

implacabil și convingător precum luna în faza ei cea mai apropiată

de

imaginea unei umbre ce ridică nisipurile –

tu

doar cu cerceii pe tine

 

nu există atracție mai puternică decât singurătatea romantică

asemenea unei lumini difuze 

starea de nou a ființei

mă cuprinde de umeri

după dorința părului tău minunat

iar

iubirea îmi scoate din memorie drumul spre casă

de o nechibzuință profundă

 

abia pot să respir

mă lupt cu o gheară mai veche decât moartea primului om –

iluzia că dumnezeu nu se amestecă

Vizualizări: 149

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan cu 22 ore în urmă

Monica, îți mulțumesc, apreciez prezența constantă și frumosul comentariu, cu drag!

Comentariu publicat de Monica Pester Luni

Atâtea înfățișări ale iubirii nu am citit cred, niciodată. Și toate aceste fațete, 

pe larg și impecabil descrise, desigur reiterează in real trăirile și multele simțiri ale autorului. Suflet bogat, iubire plină, majestuasă.

Sfârșitul, dacă nu te bulversează, te lasă să-ți gândești viața de la

capăt. 

Nu știu multe cuvinte, 

Poete !

Comentariu publicat de petrut dan Luni

Domnule Stănescu Valentin, vă mulțumesc pentru comentariu și vă asigur că nu ați stricat nicio ordine, aveți locul dvs în rândul colegilor care intră în pagina mea și vă asigur că apreciez mereu prezența și semnele pe care le lăsați, cu stimă!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin Luni

Observ că patru Doamne te-au aşteaptat cu un nou poem de dragoste. Am stricat ordinea fiind al cincilea care îţi trimite semnul ’’Îmi place’’. Mă întreb dacă a fost scris cu mai mult timp înainte şi l-ai postat acum să ne mirăm de vulcanul de cuvinte şi imagini fără egal sau trăieşti continuu în visul unui adolescent... Mulţumesc pentru intensitatea poemului. Cum ar fi arătat el în patru catrene?

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - scriitoare, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - scriitoare

GABRIELA RAUCĂ - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - scriitoare

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - scriitor, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem transcendental a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog punte de galben (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog punte de galben (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 8 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog e caniculă (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog e caniculă (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 9 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvinte a utilizatorului Monica Pester
cu 9 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cuvinte a lui Monica Pester
cu 10 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sărutul a utilizatorului Țirel Geta
cu 10 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Sărutul a lui Țirel Geta
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Descântec dezamăgirii a lui Manuela Munteanu
cu 18 minute în urmă
Bircea Marian şi-a partajat discuţia pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infinit(ul)de cuvinte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Bircea Marian şi-a partajat discuţia pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Bircea Marian a postat o discuţie
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Infinit(ul)de cuvinte a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Doina a lui Manuela Munteanu
cu 4 ore în urmă
Pictograma profiluluiDenisa Curea-Popa şi Chris s-au alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Re)vedere a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aspru vânt ce prevestești a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem transcendental a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor