în flăcări și cenușă

privesc bestia din oglindă

simt

răcoare pe la tâmple



lumea din oglindă

este diferită

(întorc capul

totul e normal)

mâna-i este întinsă



să întind și eu mâna?



reflexia mârâie:

”Întinde, nu-ți fie teamă!”



doare...

îmi ruginesc încheieturile

țipatul

este acoperit de frică



și mainile s-au…

 mi-ar plăcea să stăm așa

 goi de lume dar plini de noi

 în pieile noastre goale

 nonșalanți ca doi amanți

 vinovați de plăceri vinovate

 la capătul patului între tâmplele lui

 precum două gânduri două vise

 două cuvinte repetate până la de tot

 îți mai spun să facem poezie 

 cu versurile pline de noi 

 dezbrăcați de lumea asta seacă

 ne seacă

 ne suge și ne linge cuvintele

 până la…

M-apropii de umbră şi plâng

cocorii se pierd printre zări,

frânghii de lumină se strâng

în noaptea atâtor uitări.

Se-mpiedică luna de-o stâncă

şi-n valuri cad raze pe brazi,

privirea sub pleoape se culcă

cu freamătul zilei de azi.

Senin printre iernile noastre

pustiu printre vise cu flori,

de mâine vor fi mai albastre

cuvintele tale-n ninsori.

M-ascund cu tăcerile-n tine

nu-ntreb câte stele s-au…

Inima ta-i buchet de frumuseţe,

Eu sunt indecenţa…

găsi-te-voi tihnă

am să-ţi port conturul sublimatei ape

de-a lungul privirii

în atracţii mute

în treziri restrânse am să te inspir…

în aglomerația aceasta întunecată

de…

se coc propoziții se îndepărtează prepoziții

și pielea de pe suflet se jupoaie ușor

vorba a devenit bisturiu

fără anestezii se fac intervenții laser

criteriile se introduc intravenos

pentru vindecare rapidă vindem

emoții la primul colț de stradă

odată cu ziarul de dimineață

furtul a devenit sport național

copiem trăiri dezamăgiri regrete

ne însușim până și handicapuri

pentru clipa de fericire…

În oglindire demon - o negură-ncepută

Ce-nvolbură în ape, în unduiri, suspinul;

Nisipul din…

1. călătoresc puțin din puțin mă hrănesc uneori mi-e de ajuns să zâmbești e ca și cum aș gusta mai mult decât am avut vreodată pe masa mea se odihnește singurul poem de unde am extirpat mansarda și pescărușii pe țesut bolnav îmi alunecase durerea din lipsă de tine doar gheața oglinzii îmi mai pune ochii în mișcare mă privesc rar și când o fac las în urmă frig tu ești?



2.am…

într-un vacarm continuu

ne ciocnim zi de zi

atomi liberi

trecem prin timp fără umbră



ne etichetăm

(asemeni borcanelor din vitrină)

preţul noi înşine nu-l ştim



ne căţărăm unii peste alţii

muritori peste muribunzi

rănim jignim apoi suspinăm

„e spre binele acestei lumi”



în prag de sărbători ne primenim

din cioburile vremii facem globuri…

într-o zi te-am văzut

 erai așa frumoasă

 te-am zidit din cuvinte

 în templul inimii 

 mi-ai rămas poezie

 uneori te mai strig

 te mai chem

 și mai vii...

 mi te-arăți 

 când în chip de floare

 când în chip de pasăre

 dar de cele mai multe ori

 mi te-arăți înger

 și te văd

 așa frumoasă te văd

 cu aripile tale albe

 coborând din…

Mă întreb cât de multe am împărţit între noi,

rămân dezamăgit câteodată că, parte

din ele au avut disproporţii, nu le enumăr

las viaţa să-şi ducă răzbunarea până la capăt,

iubirea noastră trecuse de mult apogeul,

simţeam împreună fiecare fior, alinam trupul,

sărbătoream iertarea, bucuram cuvintele,

gesturile scăpate instantaneu ştiam cui aparţin

ele veneau în oglindă, singura diferenţă era

că, nu trăiam întotdeauna aproape,

plângeam revărsarea…

În lumina ce frământă aripile înaltului

Era prea frumos visul prelins spre viitor,

Parcă se cuibărise ţara în sânul Domnului,

În raiul lui sărbătorea frumosul meu popor

Respirând aerul libertăţii din veşnicia cerului…

om de zăpadă stuchit de căldură și praf

erai dacă

ofițerul de serviciu

la-mpărțitul corespondenței…

unii oameni treceau prin gândurile mele

ascuțite

ștergându-se pe picioare…

îndrăznisem să ies din chilia

care îmi căra neputința

fără să știu cât pot răni mărăcinii

înscriși la viața mea-

cale înghesuită de corbi nerăbdători

să-mi guste căderea

mă întărește convingerea orbului

de-a simți iubirea

dincolo de piatra aruncată

îmi privesc bandajele

și nu mă mai tem

Amelly are ochi de piatră

nu e statuie

dar primeşte în faţă afurisenia vântului



la ea iernile au parfum de veşnicie

şi gust de moarte împăturită

ca o scrisoare într-un scrin

uitat demult în efemerul unei existenţe



Amelly scrie rar

îşi tremură albul spre colţii de gheaţă

face semne granitului

şi se iubeşte cu vulturii

când lumina îi cade pe buze



de cele mai multe ori

se piteşte

încărunţind în liniştea…

nu se ocupã cu miracolul înfloririi



drumul spre ţara minunilor nu are finanţare



miniştrii îşi mai aduc aminte cum se omoarã fluturii



un ac de gãmãlie înfipt în cefalotorace



cu multã grijã



ca orice reformã fãcutã…