în grabă

să ajung acasa

dorului plecat

în calea ta cu gândul

primenit de potecile norilor,

cu picioarele lăsate-ntr-o baie

fierbinte de nisip,

să-mi sfârâie călcâiele minţii

uitate

de tine.

Aşteptam.  

 14.02.2014, ora 17’57’’

nu mă-ncălzesc şoaptele tale

cu ochi de stâncă denivelată

nici instinctele măştilor ce scuipă în batjocoră

suferinţa infinită a topirii

şi nu mă răcesc ca atunci când din jos

se desprinde viaţa de trup

mai repede mă înalţ

pentru că Dumnezeu m-a strămutat pe o planetă

unde liniştea deplină îmi mângâie tâmplele

mai gingaş decât o făcea primul sărut

să-mi ascund trăirile

sub protecţia fină a…

descoperit într-o zi de toamnã târzie de adam

poate era o formã de a eluda cumva interdicţia

aşa putea atinge seva cunoaşteri fãrã sã muşte mãrul

dar asta îl cam ameţea pe sãrmanul bãrbat

şi cum starea aceasta îl fãcea sã vadã raiul mai roz

pe eva mai frumoasã pe deal o casã pe dumnezeu tiran

nu i-a mai rezistat veninosului şi a vrut totul

...........................

poate dacã descoperea…

Mai caut stele ninse, mă întomnează brume -

Sculpturi de alabastru mă picură în soare,…

Şterge-ţi, iubito, ochii de lacrimi,

Mă doare-n străfunduri a ta suferinţă,

Mi-e trupul o lavă ce arde în patimi

Şi-ţi văd…

Lumină-n veşnicie 



Suntem călători pe cont propriu, 

trenul pornit în călătoria …

drumul petrecut prin tine

e sinistru să nu te mai ştiu

mi se pare enorm cerul în care

mă arunci

nu mai e albastru în sticlă

verdele e o parte din memorie

o să spui

femeie, e iarba de sub picioarele

unei livezi cu dispnee

eu înfloresc aşteptări

sub ploile care-mi scutură rodul plăpând

şi netezesc ultima hârtie împăturită în grabă -

îmi scriseseşi pe ea un poem…

Vine primăvara ca un rai pe șesuri,

Pașii de o seară se tocesc de mersuri.



Muguri fără frâuri galopeaz-a verde;

Hai spre zări, iubito, nimeni nu ne vede! 



Stau copacii singuri pe sub ceruri large;

Din albastrul zării vor sosi catarge.



Colbul altor drumuri vor dormi-n desișuri;

Să păzim prezențe pe tăiș de șișuri?



Ca o desfătare, urcă-n munte cerbii

Ca să pască zarea de pe colțul ierbii.



Prin pădure…

planetă de zahăr cu oameni albaştri…

e goală iarna,

doar noi

ne îmbrăcăm sufletul

(în haine)

când iubirea

o vedem

în toate anotimpurile

cum înfloreşte

şi frunzele

şi florile

cresc

şi ne-mbată

şi noi

goi,

ne pitulăm

în razele soarelui.  

 14.02.2014, ora 13’16’’

Poezie fără nicio pretenție... Am ”scris”-o din joacă, pe când veneam cu copilul de la școală, inspirată de cerul plin de nori albi, împrăștiați fără de noimă. Am ales să o păstrez aici, printre celelalte poezii ale mele.

Norul ca o jucărie

A plecat grăbit haihui,

Peste frageda câmpie,

Lăsând dâre-n urma lui.

Se întreabă și socoate:

Stropul ăsta mititel

Să îl verse peste toate

Sau să îl mai țină-n…

trec dintr-un mormânt ín altul 

dintr-un cerc în altul 

ascultând cântecul rănii mele imense 

care se înalță cu fiecare picur 

pământul se micește sub talpa mea

cerul se face un făt 

iar sângele meu tace 

chiar atunci când strigă cerul

născându-se în ochii mei 

în care nu se mai vede 

nicio urmă de…

când  iarna durează şase luni

şi la tv se vorbeşte numai despre crime

războaie

sau despre misterioasa dispariţie a unui avion

când harta lumii se schimbă

de la o zi la alta

iar politicienii dau din coate

şi vorbesc în sloganuri

când publicitatea te invita să consumi nemăsurat

iar pe canalul alăturat

doctorii te  informează

despre catastroficele prognoze medicale

când succesul…

să-mi zăresc urmele

pe care am pornit

în urmă cu ani.

Nu le vedeam.

Ploaia a spălat nisipul,

soarele a uscat pietrele

şi cerul părea că aleargă.

Vântul mă lovea

peste faţa plină

de timpul încrustat

cu paşii tăi

şi sângele

nici nu mai ştiu

ce culoare a avut.

S-a uscat.

Aştept…

sunt genul acela de tribun fãrã discurs cristalin

care parcã vorbeşte dintr-o prãpastie cu cerul

iar când liniştea mã învinge

întotdeauna reuşeste într-un final

tac în felul meu ciudat

ca o luntre

dar înainte de marea tãcere

aş condamna la nesfârşire pe fiecare în parte

nu din generozitate

ci doar aşa ca sã se întrebe la nesfârşit

de ce naiba mi-am lãsat ca rãsplatã clipa

oricum când m-am luat de infinitul tuturor

ca de o…

A fos ceva-ntre noi nedefinit,

poate că-n felul meu n-am înţeles

că trebuia să stau, când la sfârşit

din sufletul rănit ai vrut să ies.

Am tras conturul nopţilor greşit

iar zorii n-au ştiut ce s-a-ntâmplat,

când întunericul s-a dus în răsărit

şi tâmpla dezvelită ne-a lăsat.

Am mers spre altă zi la întâmplare

icoanele plângeau prin dimineţi,

se-nghesuiau tăcerile-n altare

să-nveţe rugăciuni de la profeţi.

A fost…

Ştiinţă

       Cunosc totul şi nimic.

       Un apus tardiv de soare

       Mi-a şoptit cândva

       În urechile-mi de gheaţă

       Cum că eu —

       Risipita-mi fără rost şi importanţă,

       Ani dulci ai existenţei efemere.

       Şi astăzi...

       O... De ce abia acuma?

       Desluşita-i adevărul.

       Focul, apa şi lumina

       Nu mi-au fost…