îmi vreau primăvara ultimei petale

[LUMINITA SCOTNOTIS]

nu mă-ncălzesc şoaptele tale

cu ochi de stâncă denivelată

nici instinctele măştilor ce scuipă în batjocoră

suferinţa infinită a topirii

şi nu mă răcesc ca atunci când din jos

se desprinde viaţa de trup

mai repede mă înalţ

pentru că Dumnezeu m-a strămutat pe o planetă

unde liniştea deplină îmi mângâie tâmplele

mai gingaş decât o făcea primul sărut

 

să-mi ascund trăirile

sub protecţia fină a coapselor

nu-mi cad prea clare dezbinările

o vreme am crezut că sacrificiul hipnotizează

slăbiciunile spiritului

simt muşcături trecând

prin toate încheieturile gândului

la fiecare pas

îmi mai cade câte o bucată din trup

 

falange repetate

festinul fluturilor cu aripi arse de vânt

şi tot nu mă doare durabilul gust fragil şi amar

suspendată în faguri de vis iubirea

în dar soare vrea şi-un colţ de vedere

să-i scot ochiul minţii şi-l dau hâlpavilor

voi păstra alungirile din antebraţe

şi munţii de piatră brăţări la picioare

să dau din greşeală o lege a fricii

e mai greu cu putrezirea consistentă a petalelor

când se-nchid sub drumul deschis al apelor

în aburirea pâinii

de vin iluzii frânte să-mi pregăească zborul

la ora de metanii acum când ştiu să plâng

cu forţa neuitării

 

mi-ai cerut arginţi înainte ca tragica faptă

să-şi şerpuiască spinii sub tălpile-mi moi

dar mi-ai lipsit la ora plăţii

că ţi-a căzut o mână sub epiderma plecării

şi nu ai primit cuvenita iertare

de atunci eşti întors ca o fantomă

şi indispus să te mai ţin agăţat de inelul cununiei

mlaştina motivării ne adună ca pe nişte ţânţari

ce-şi înţeapă infect propria carne

dar nu se pierd pentru că inima deşertului îi strigă

 

îmi vreau  primăvara ultimei petale

ca o trecere deghizată într-un alt destin

să mă leg de răni cu un orizont

într-un refren lin al unui trubadur neidentificat

 

e singura mea durere

 

[Ion Lazăr da Coza]

Reverență! Și nu e prima pe care o fac la poalele poeziei tale.

da Coza

[Chris]

Frumos, frumos, Luminiţa! :)

[Mihaela Roxana Boboc]

simt muşcături trecând

prin toate încheieturile gândului

M-au captivat aceste două versuri. Per ansamblu, un poem reușit, atât din punct de vedere al mesajului cât și al metaforelor și mijloacelor stilistice folosite.

[Corina Militaru]

Rai metaforic, are dreptate Sofy! Superb, Luminița!

Drag,

[Sofia Sincă]

Poemul este un motiv de pocăinţă, scris prin reflecţii filosofice în raiul metaforic. Seamănă cu o trecere din lumea mireană în cea religioasă. Este cunoscut înclinaţia ta spre poezia teologică. Şi aceasta este o adevărată odă în scopul pregătirii înspre pocăinţă.

neutării - typo neuitării

Mi-a plăcut mult avalanşa de metafore, întrecându-se între ele-

Sofy

[Iordachescu Dragos Nicolae]

îmi vreau  primăvara ultimei petale

ca o trecere deghizată într-un alt destin

să mă leg de răni cu un orizont

într-un refren lin al unui trubadur neidentificat

Pasajul acesta mi-a plăcut cel mai mult!

Felicitări pentru întregul text! Expresiv şi vibrant!