Nervii cuvintelor mele au încărunțit

așteptând să nu-i mai răsfiri…

panglica boţită din păr

îi mirosea a fân plouat

legăna strîns pisica tărcată

pocnindu-şi genunchii ascuţiţi

de rotunjimea pietrelor de râu

mieunatul pisicii languros

masca o acarofobie

fata cunoştea (muşcăt)ura păianjenilor

picioarele lor perfide strecurându-i-se

sub ceafă ca un cerc ptolemeic

savoarea perelor (perga)mute

îi excitase însă papilele

serile auzea sâsâitul şerpilor

îşi scuipau nefericirea…

dimineaţa asta are urme de îngheţată pe buze

deschid portbagajul

dincolo de ele se văd vârfurile tuiei

strivită astă iarnă de muntele de zăpadă

scăpat dintr-un excavator

angrenajul ţipă scurt

albastrul e gata să lovească luneta

durerea din umăr a dispărut

semnele morţii apar si dispar ca o viespe

lichidul…

numele

este testamentul
existenței noastre

suntem născuți
în fiecare literă
însămânțată
pe buze

în gheața
timpului
topit în spațiu
trăiau toate
numele
în așteptarea ascensiunii
să fie inscripționate
pe rând
în sufletul de piatră
al pământului

discutam. de fapt ea spunea ceva. nu. îmi spunea. ceva

era între noi. ploaia se lovise la genunchi. se oprise

primul tramvai. avea locuri goale printre cuvinte. ea. a scos

din buzunar o bucată  de pământ. în lapte. a săpat un cuib  

 de vrabie. zbura. aerul zburat se lichefia. sub ochi curgea o…

Fost-am eu cândva poet de rând

La reviste tot scriam degeabă

Şi primeam răspunsul lor oftând

Mai…

Ziua cade îngenunchiată-n noapte

o durere difuză îşi înfige spinii

sub armura albă a tâmplelor

vibrează-n limpezimea falsă a tăcerilor

ne-am prins amândoi pereche nebună

cu dansatoarele depărtării

bezmetice izme

tu n-ai putut să-ţi zmulgi iubirea

din cleştii pământului

nu ştiu iubite când te-ai desprins şi…

Mă poţi privi în ochi să-mi spui:

− Da, am furat sufletul tău,

Am scris pe el: „al nimănui”

Şi ce-i „ al nimănui”...  e-al meu!

L-ai irosit în patru zări,

Oooo... câtă generozitate!

De peste munţi şi peste mări

Ai mii de like-uri adunate!

 …

Mă alung printre stele pierdute

În ritm de vals osândit la grele

Încercări ce-mi comandă un ”Du-te!”

Sclipitoare iluzii și ele.…

Nu lăsa umbra prăbușirii împietrite

în golul inelului meu sângerând

să se tragă de rădăcini…

ai ştiut. Doar tu ai văzut haina trupului meu

zdrenţuită,

ruptă

în dreptul pieptului. Ţi-am spus că o dădusem

şi am pus o pipotă în locul ei, în formă de inimă

şi suflet n-am mai avut

să cumpăr  

un petec să-l cos,

să acopăr gaura rămasă. Ţi-ai aşezat  

sufletul tău peste mine

şi m-ai întregit. Nu mai simt aerul rece când şuieră,

doar când pleci

să culegi maci

să-i…

De ce nu vreau să-ţi cer o sărbătoare,

un anotimp din multe câte-au fost,

să ne-nfloareasca macii în ninsoare

când clipa-n viaţă nu-şi găseşte rost.

Întreb şi eu în modul cel mai nefiresc

fără să calc pe umbre care plâng,

fără să ştiu de ce în lacrimi te rodesc

şi-n care ne-mplinire visele se strâng.

De ce nu cer acum amurgul fără ploi,

să trec de bariere sterpe spre lumină,

unde s-a stins plăcerea dansului în…

Noi suntem două păsări călătoare,

Dar am uitat demult ce-nseamnă zborul

Şi ne-am trezit că aripa ne doare,

Când sărutam pământul cu piciorul.…

Oamenii mǎrii ard!
Asemenea unor torţe de lumină,
Iar apa ce-i înconjoară
Nu-i stinge
Oamenii mării ard!
În casele lor albastre,
Cu acoperiş de alge
Şi ferestre de scoică
Oamenii marii ard!
Caci sosise timpul
Ca poporul din adancuri
Sa dispară...

Am de ales între viața bobului de rouă…

l-am luat cu chirie de la pământul

pe care (is)păşesc gândurile

ce mă poartă prin el

fără bani,

ca un boschetar fără curaj

în aşteptare să rup contractul

şi să mă mut în nemărginirea clipei. Albastru.

Sufletul.

Eu. Doar roşu.