Autopsia durerii

[Mariana Tasente]

ascunsă în spatele ușii, 
privirea-i încremenise
așteptând clipa revederii.
trupul rece cu sternul deschis
își expunea organele.
omul în halat alb 
examina inima și
ea credea că o ține 
în palma-i stângă.
o mângâia cu duioșie.
"ce caldă ai fost și 
cât de frumos băteai!
te doare? de ce
nu m-ai așteptat?"
au urmat ficatul, rinichii
și... mâna întinsă cerșea
căldura vieții scurse din ele.
"îl poți lua!" i-a șoptit halatul.
durerea cobora în inima ei
și grija-l îmbrăca bocind
"acum, tu nu mai suferi 
și eu... am murit!"

[Ion Lazăr da Coza]

Mesajul este emoționant... Uneori el încorsetează forma, cum și inversa e valabilă, dar tocmai de aceea ne numim poeți - să deslușim situația.

da Coza

[Agafia Drăgan]

Îmi place mesajul. Cunosc emoţia unei astfel de clipe, sunt de aceeaşi părere cu ceilalţi colegi privind realizarea artistică.

[Mariana Tasente]

Vă mulțumesc tuturor pentru lectură și popas! :) Aveți dreptate, emoția e în mine, revăd scena în minte dar încă nu reușesc să o transmit. Mai încerc! :)

[Sofia Sincă]

De acord cu ceilalți comentatori. Seamănă foarte tare cu proza ta. De fapt nu este nici proză, dar nici poezie. Dacă-i înserezi puțin mister faci din text poezie.

Cu drag!

Sofy

[Angi Cristea]

Cei doi colegi au dreptate.

[bolache alexandru]

Poezia ta tinde spre proză din punctul meu de vedere. Am citit cu interes finalul care îmbracă ușor dar tot a proză mi s-a părut a fi îmbrăcată...