Noi suntem două păsări călătoare,
Dar am uitat demult ce-nseamnă zborul
Şi ne-am trezit că aripa ne doare,
Când sărutam pământul cu piciorul.
Se înfioară toamna-n gândurile mele
Şi prea sfioşi pășim prin anotimpuri;
Ne ștergem urmele cu colb de stele,
Nădăjduind spre alte începuturi.
Nu vom mai fi nicicând aceleași umbre,
Dar va rămâne scrisă-n urma noastră
Iubirea - leacul gândurilor sumbre,
Mărgăritar de dor crescut în glastră.
Când ne-am trezit că aripa ne doare,
Am sărutat pământul cu piciorul
Şi-am înţeles ca nici un rost nu are
Ca pasărea să îşi înveţe zborul...
Adaugă un comentariu
Vă mulțumesc din suflet! Să aveți o zi minunată!
Lecturat cu plăcere.
gândurile > gândurilor
Remarc și eu ultima strofă.
da Coza
Final exponential.
La mulți ani, Maria! Minunat trilul tău!
La mulţi ani, Maria!
Când ne-am trezit că aripa ne doare,
Am sărutam pământul cu piciorul
Şi-am înţeles ca nici un rost nu are
Ca pasărea să îşi înveţe zborul...
Complimente mele, Maria
Frumos mărgăritar !
Foarte frumoasă poezia, cursivă, corectă și muzicală. Mesajul curge în fiecare strofă, ca și figurile de stil, alese cu măiestrie.
Am citit cu multă plăcere!
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE