De ce ai răsărit din nou în mine,

prin ceruri vălurite de-a dorurilor aripi?

Mă învăţasem cu lipsa ta.

Creştea uitarea sub streaşina ochilor,

cu fiecare lacrimă cursă

pe urma paşilor mei fără tine.

În câte nopţi te-am strigat

şi-n câte nopţi am stat,

să-mi construiesc cu tine amintiri netrăite.

Ai plecat atunci, când mă zbăteam

la porţile dintre lumi,

cu o sete nebună de a fi,

De ce ai răsărit din nou în…

(impietritei inimi)

nu mai e loc de înfipt pumnalul…

timpul nu mai încape în el

scoate apa secundei și din piatră vie și din piatră moartă

să-și spele mâinile de aceea

lupul poartă foamea la gât

transparentă

păsări cad dintre aripi ținându-se de mânerele copacilor…

: flăcări negre.

Lăptăreasa discursurilor Braille

oferă gratis biberoane supte…

S-a încropit verdele

în ochiul fântânilor...

Păsări de pământ galben

au vărsat lacrimi în

flori de nu-mă-uita, când

cioplitorul dăltuia stelele.

Din ciutura cerului

s-au adăpat animalele,

s-au adăpat târâtoarele...

răsăritul... răsăritul a rămas

chezăşia tălpii lui Dumnezeu,

prelins pe trunchiuri de…

cerul şi desenul pe albastru (al) celor două

puncte din zare jucăuşe pe covorul norilor

albi de soare

şi roşul viu

al amintirii din visul îmbrăţişat de braţe  

plimbate strâns în jurul gâtului

pe bancă,

în parc,

la malul apei

şi  

doi pescăruşi.     

Ascultă, iubito, strigoii suspină

e mare şedinţă acolo-n mormânt,

se ard lumânări la cruci fără vină

şi muşcă din flăcări sălbaticul vânt.

E dus clopotarul şi doliu-i prezent

frânghiile roase îl strigă tăcut,

din strigătul morţii doar el e absent

ecou fără vârstă în clipă pierdut.

Se-ntunecă cerul, începe furtuna

întreg cimitirul se poartă ciudat,

strigoi cunoscuţi…

vrăbii impertinente

îşi dispută pâinea mea aburindă jertfită

furnici masochiste clădesc temerar muşuroaie

pe epiderma ta translucidă

sunt ciori care-mi fură din palmă

iubiri de o vară legate cu atele

cratere fisurate ale inimii mele maghrebiene

gugustiucii îşi lipesc cuiburile

cu lutul ce se scurge din mainile tale

diletante

mi-a plecat sufletul la Marea Moartă

cozi de rândunele cu ochi de păun

scriu pe albul hârtiei…

ai etichetat perfect singura noastră amuletă

acum trimite-o nopții

spitalul e aproape iar dacă vameșii vor opri fluviul

pe care am aruncat câteva gânduri în forță

voi ști că la groapa comună e mai mult aur

decât pe lanțul tăcerilor mele

am înălțat zmeie cât cuprinde risipa

măscăriciul din iarbă doarme astăzi nu l-am văzut îmbătându-se

odată se străduia să ridice două pluguri

deasupra unei arii

aaaa abia…

Tu erai acolo

eu eram aici

prizonieri ai depărtării

cu disperarea sortită de-a nu ne avea

căutam un punct

sau poate o umbră

să ne ascundem neputinţa

suspendată în turnul ceasurilor făurite

de-o horă ciuleandră nebună

cântată-n canon

pe o singură strună

chemarea ta strigăt de…

luna

plutea ca o barcă. pe cerul negru

erau vâsle. singure. câteodată

numai un gondolier. veneau norii. să-i aprindă țigara

se prelingea un licurici. pe la geana

unei sălcii

treceau doi vâslași. despărțiți de o inimă.…

sonet imperfect

încerc zadarnic să te-adun din stele,

tu te topești în fumul de cocori,

surpând văzduhul, cântec de viori

se cuibăresc în gândurile mele.

și în nuntirea nopții printre brazi

privirea-mi  naște nostalgii celeste…

mi te-ai întâmplat

 minune

 când norii

 își revărsau cenușa peste aripi

 zbor  anulat

 pe cerul 

 fără vizibilitate

 mă târam

 cu aripi arse

 prin pustiul încins

 respirând chinuitor

 amintiri făcute scrum

 acolo m-ai găsit

 phoenix fără suflare

 (strângeam în pumni

 cenușa ultimei clipe)

 bun radar

 iubirea

Mă alung printre stele pierdute

în ritm de vals osândit

la grele încercări

care-mi comandă: Du-te!

Sclipitoare iluzii,

freamăt de timp în scurgeri de soare

semnează speranțe,

adie un vis,

soarbe trecutul,

mușcă și doare.

Trist,

capul înclin la tot ce e scris.

Albe himere adună culori

din aripi de fluturi,

seamănă dor,

oceane de flori

peste câmpuri.

Gust infinitul,

mă ascund

și…

Azi îmi spune o vecină

Întâlnită prin grădină

Că la ea în bătătură

A fost mare lucrătură!

Lume multă şi pestriţă,

Chiar şi-o hoaţă de vulpiţă,

Toată hoarda din ogradă

Ba şi unii de pe stradă

Îmbrăcaţi la patru ace

Şi apucături…

Ne-nchidem visele în colivie

Şi le-ngropăm în propria cenuşă,

Dar le stropim cu mir şi apă vie

Când scârţie tăcerea lângă uşă.

Ne mai rămâne înc-un pas în cale

Ca să trăim aceeaşi amăgire,

Acelaşi dor ce freamătă cu jale

În inimile pline de iubire.

N-ai să mă poţi întoarce din tăcere

Şi nici nu vreau să mă abat din drum,

Aud pământul cum din mine cere

Şi hornul cum rămâne fără…

sunt de piatră. Nu se mişcă. Braţele  

legate nevăzut sunt, de o mişcare

circulară. Doar bătăile din piept îmi strigă

în şoaptă:

Nu mai încerca

să străbaţi

ceaţa din tine. Sufletul e aproape

de tine. În tine.

Deschide ochii!