tot ce n-am

și tot mi-ar mai trebui

să înțeleg cum țipă lumina

în ochiul nevăzător

furișându-i culorile vieții în sunete

ce urcă scărița urechii

de la unghie până la crepuscul

cum mâinile oarbe strâng licărul în pumni

pipăind cu înțelepciunea fiecărui gest

cât dintr-o dragoste-i rămâne adevărată

cât înveliș sfâșiat după o inimă

este așternut suficient

pentru lumină să intre

sau de câtă culoare verde…

Eu stau de vorbă cu un chip al tău

 în care mă văd dincolo de mine

instalată ca într-un dureros refugiu

răsucesc un vers din Murilo Mendes

 să-mi chem somnul

“dacă nu eşti aici nu exişti”

dar tu eşti aici

dar eu sunt acolo

cu depărtările prăbuşite la picioarele noastre

invoc  o oră să-ţi cristalizez formele

să-ţi simt conturul braţelor

înflorind chemările într-o îmbrăţişare

ţi-aud  gândurile răsuflând…

o altă zi în care ne puricăm de cuvinte 

ne înghesuim catrafusele în umbra pașnică a detaliilor fără sens 



ologim sentimentele și le trimitem la cerșit în intersecții 

iubirea e doar un laitmotiv de lamentare sâcâitoare 



iubim atât de mult singurătatea 

încât nu acceptăm nici musca să bâzâie în preajmă 

în sezonul ăsta victimizarea se poartă pe dos 

asortată cu ștrasuri colorate pentru recunoaștere 



bălegarul social se vinde în…

Toate relele s-au îndrăgostit de mine

încă de când eram în clasa întâi sexuală.

Aveau fese tremurânde.…

(îmi) va trece apa peste pietre

să le spele

şi

cerul

să-şi oglindească albastrul de noaptea

ce-mi colcăie ochii? Doar

pe dinăuntru (s)curg

lacrimi.  

Nu scriu nimic sunt total neinspirat în seara asta

stau cu tâmpla rezemată de-o umbră şi privesc aşa

ca să privesc spre ceva arunc cu fiori înlăuntrul meu

tulbur apa unui pescar ce stă pe malul gândului

nu are undiţă doar priveşte ca mine

cineva dintr-o amintire

mă împinge cu câteva anotimpuri spre înapoi

sau poate câţiva ani oricum nu mai are importanţă

am rătăcit drumul şi mi-am frecat pleoapele

am simţit cum strivisem o părere de rău…

„Bună seara” vă spun, pleoape albastre!

Cine m-atrage de parcă-i magnet?

În braţe mă ai, trăiesc ca în astre,

Cu buzele tu mă mângâi încet.



Şi nu m-aş întoarce iar într-o lume,

Pe care-o detest - nu e ca tine;

Bine îmi este, mă simt fără nume,

Liberă sunt să fug de ruine.

Şi uite că am rădăcini în cuvânt,

În sufletul larg, iubiri împăcate;…

către un misterios decor alungite

mâinile pline de dor

şi uscate de prea scurta…

 mi-e lună, cu dor șoptind peste ape

 armura albastră mi-e capăt de cer

 mi-e sufletul plin și mult mai încape

 tu  adu-mi, iubire, al vieții mister

 mi-e pace cu tine și zbucium mai sunt

 furtuna mai naște și azi curcubeu

 silabe albastre renasc în cuvânt

 ne suntem poeme sortite, mereu

 prin patimi am curs ne-ntrebați de destin

 în palide nopți, cerând alinarea

 în brațe străine, într-o cupă cu…

 s-a umplut de praf

 gura cerului

 văd melci târându-se anemic

 atât de liberi 

 în nevederea lor mută

 fluturii au aripi surde 

 și mii de culori care strigă

 ca la un zbor 

 de condor prăbușit

 sunetul ierbii ce crește

 din pământul verde deplin 

 sparge timpanul ciclopic 

 al nopții ca un șarpe unduind

 în apele clare solitar

 stele își ciocnesc 

 veacul de…

Nu prididesc să gust amarul din palmele

unui zvon

cum că însuși privilegiul de a ne mai socoti

primăveri ale chipului și asemănării cu Dumnezeu

este luat peste picior

în maculatura mondenă.

Intru forțat de împrjurări sifilitice

în rezonanță cu găurile dintre buci insensibile

la orice formă de ”Hai sictir!”.

Ce văd și aud acolo întrece

scârba de la care abia se abțin

îngerii condamnați să suporte

viața…

       E seară. Am să-ți cânt din stele; o să-ți șoptesc minutele plăcerii în jocul înflăcărat de dulce, din care vom ieși stafii afrodiziace. Am să-ți sărut inima cu sufletul... și sufletul cu inima, până când mâinile, desfigurate de atingeri, vor renaște din miezul incolor al umbrelor lunatice.

       Dimineața am să-ți hrănesc buzele cu sărutări; să gust din prima rază de soare topită de tine... până devin chiar eu o rază, să te iluminez în dragoste nesfârșită și să-ți supun corpul…

din noapte a cuprins şi greierii. Doar

eu aud coarda ce-mi leagă

mintea

de

suflet

cum îşi tânguie fiecare respiraţie într-un cânt

mai dureros

decât al unei lebede

de frumos.     

Femeia aceea cu suflet de metaforă

tu n-ai văzut-o întreagă niciodată

ai căutat prin inima ei inundată de cuvinte

emoţia iubirii reflexele unor imagini

create din tine

în mâinile ei înfloresc anotimpurile tale

Femeia aceea cu suflet de flaut

eu n-am văzut-o întreagă…

între mine şi Ea un punct
o linie continuă şi iarăşi un punct
de pe marginea liniilor infinite
doar o privire şi un semn de rămas bun

nevoia de dragoste pătrunde prin
fereastra deschisă a cerului
pare un fleac
un genunchi aşezat pe
muchia uscată a lutului
cere îndurare

liniştea străpunge aşteptarea
iar eu
mă pierd mă pierd mă pierd...

Opreşte-mi călătoria spre moarte

pământul sub paşi suportă cu greu,

tristeţea ce timpul mereu o împarte

la cel ce voi fi şi cel ce sunt eu.

Mă lasă-ntre anii trăiţi până-acum,

sub sălcii o barcă aşteaptă de mult

să-mi ducă ecoul pe-al apelor drum,

mă lasă de mine, să nu mai ascult.

Fă zilei ce vine un mal mai abrupt

să cugete-n taină destinul pierdut,

iar crengile vieţii ce vântul le-a rupt

aruncă-le-n valuri…

Duminicile mele sunt triste

că iarba timpului este păscută de rele.

Nu știu ce a pățit viața.

O văd la ușa bisericii

cum face genoflexiuni

cu o balanță plină de viitor gâfâind

pe umeri.

Cineva îi întinde o mână

cu degete improvizate din lumânări

cărora li se topește…

În zori se leagănă luceferi

Pe trupu-ţi diafan şi cald,

Împodobindu-ţi ai tăi umeri

Cu nestemate de smarald.

Tu simţi şi te laşi mângâiată

Precum oceanul nesfârşit;

De-a mea privire zvăpăiată

Şi el se lasă cucerit!

Aş vrea să fiu rază de lună

Prin părul…

dintre respiraţii îmi aduce pieptul

la gură. Bătăile le simt din stomac

cum coboară în picioarele cocoţate

în pat

şi

mâinile-mi

scrijelesc hârtia cuvintelor goale.