duminicile-mi stau pe coate

julite în sudoarea pâinii

niciodată sărbători

nu le-am atins…

pe tine te scriu iubito

cu fiecare literă

aşa cum mă priveşti

cum mă îmbrăţişezi

cum toată mă săruţi

până la începuturi

te scriu cum mă visezi

şi cum îmi mângâi dimineţile

te scriu cu sângele meu

cu inima

din tot ce am fost

şi din tot ce voi fi

eu nu scriu cuvinte pe stradă

pe pereţi

în sticle aruncate în mare

pe tine te…

eu nu ştiu cine eşti femeie

eu nu ştiu

cine eşti, femeie,

până nu-ţi ascult

 dorul tău,

atunci mă simt

pribeag

 ca o pasăre

în zbor nupţial

şi înmuguresc

în…

De la rădăcinile somnului roua învață să audă fluid.

De la auzul stelelor iarba învață

să-și desîntunecească vederea.…

şi-a cerut noaptea pentru vise. Visele

cu ochii sufletului deschişi

spre albastru întins

peste roşul

pământ-

sclavul fără respiraţie al orizontului

cu tine.      

încă o dată şi încă o dată te pierd înserării

ţi-ai găsit rătăciri suplimentare

stânga-ţi aduce sfere

dreapta căderi

anotimpurile calendare

părul şlagăre obosite

de nevederi

te-am aflat într-un târziu

fir de grâu cu cicoare

emoţie împletită

cu ascunzătoare

şi ne-am pierdut prin nunţile rebele

ce şi-au amanetat ferestrele de jad

focuri răsfirate-n citadele

în coli…

bea-ţi liniştea cu zahăr cubic

pe terasă latră iubirea aia a ta  rubensiană sau rubicondă

am încrustat în stern arsura bătută în cristale swarovski

stil Adrian Haiduc  nebotezat deplin

n-am ochi pentru aproape(le)

văd distanţele tridimensional

cu retina mea dezlipită

ţi-aduci aminte pe când  umblai cu ochelari de cal

şi ne priveam la un film trei D

fumează-ţi nebuniile ca pe pipa păcii

joint cu…

Fără să vreau am călcat pe tivul privirii

pleoapele s-au strâns rupând legătura cu lumea

am căzut în prăpastia gândului

păduri de iluzii crescute pe stâncile deznădejdii

trupul meu firav mănunchiul meu de sentimente

toate răvăşite încurcate în crengi de incertitudini

palme sângerânde zgâriate în spinii cuvintelor dure şi reci

departe mângâierile aşteptau să fie găsite

iar eu nu eram eu iar tu nu erai nicăieri

m-am prins de o lacrimă şi…

La margine de cer se leagănă norii

vibrând între lumină şi întuneric

cu cenuşiul bat la porţile infinitului

picurându-şi neputinţa în cleştii pământului

în moartea amurgului tăcut sângerând

nimeni cu nimeni în lumini se adună

să-şi ţipe dorinţa-n trecute iubiri

tăcerile cu tăcerea se înţeleg

cu pas furiş intru în curtea stelată

şi-mi reazăm fruntea de pulpa nopţii

peste apele tulburate…

adevăratul mers pe vârfuri

se învaţă în inimă

cruţi palmele de noroi

şi tâmpla de vise

nu ştii la plecare

unde te aşteaptă Dumnezeu

şi dacă primeşti la pachet

viaţă pentru acasă

o porţie de bun rămas însă

alungă gustul de rană al duminicilor

în care n-ai îngenunchiat ochii rugii

îţi iei cu tine sufletul cu ochii închişi

tânjind primăverile

bărbatul îţi spune pe nume

e cel mai recent

şi mai pregătit 

pentru a trece…

Îţi scriu acum, tăicuţă, o scrisoare

De-aici, din astă lume trecătoare,

De unde tu plecat-ai fără vreme

De parcă pus ai fost între blesteme.

Te-ai dus, tăicuţă, într-o primăvară

Când florile-ncepeau ca să răsară,

Când în prisacă se trezeau albinele

Şi începeau să se mărească…

cu goliciunea mea

fără filtru

mă fumez până în memorii

cu inimă cu tot

mă fumez de tristeţe

de disperare

de frică

mă fumez resemnat

şi mă scutur pe trotuar

sunt propria mea ţigară

ultima din pachetul vieţii

cumpăr timp 

exclus second-hand-uri 

n-am nevoie de uzuri

le am pe ale mele

nu știu cum se face dar mereu rămân fără

trei sferturi pe plantație 

când mi-i lumea mai dragă 

gardurile încep să mă strângă drastic

și spațiul parcă intră la apă

uneori n-am loc dar mi-l fac cu sapa

măcar s-apuc să strâng roadele

al patrulea sfert e microscopic

nu se vede cu ochiul liber

e aproape o iluzie 

n-are…

Sunt poet sper îmi revin

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

Gânduri firave,

emoționate de toamna din priviri,…

l-am lăsat să zboare în înalt. Să (mă) privească

de undeva de sus. Eu am obosit. Stau aşezat,

culcat

pe o piatră

cu palmele strânse căuş

să-mi susţină privirea spre el. Aştept să-şi apropie

(în)depărtarea.

Să-şi odihnească aripile pe umerii mei

sau

“norocul” să-mi cadă pe frunte,

să-mi dea putere,

pe faleza cerului, să alergam, să ne (cu)prindem în braţe,

în punctul acela

unde…

Pentru haosul surmenat de marile întrebări

pe care Dumnezeu le-a populat cu

îngeri păzitori de stângăcii îndărătnice,

cerul este o halucinantă

cultură de cânepă destrămându-și rădăcinile

în putred miros de păianjeni la pândă

prin ungherele nepătrunderii.

Aș putea să aud cum se sfarmă

vertebrele somnului

între mandibulele viselor trase de urechi

pentru risipa de energie nesupusă arderii.

Mușchii bătrânelor…

Mâini aspre prăvălesc al tăcerilor munte

în ecoul poemelor, inimi frânte și seci

suspendate-n candoarea cuvintelor rupte, 

răsădesc flori-de-colț pe abrupte poteci.



Iubirea e scribul care umblă prin sânge,

cu fiece pas se-adâncește-n idei,

abisuri de gând le răzbate și curge 

pe făgașul ce-ntoarce din drum semizei



ce își poartă coroana pe frunți răscolite

de patimi (durerea e freamăt, niciodată…

De-i toamnă faţa lunii, pe cetini adânceşte,

Departe,-n orizonturi, în plumburiu răzbate,

În coame-s desfrunzite, şuvoaie-s adunate;

Un timp, în anotimpuri, cuvântul desluşeşte,

Coboară goală noaptea din bolţile-nstelate.

De-i galben chipul lunii, secunda se aşază,

Pe fagii-nalţi prelinsă-i ca fiara-nsângerată,

Se-ascunde în căuşe de ape adunată,

Când lăcrimează vulturi şi ghearele-şi curbează,

Se-mbracă-n brume plânse o…

Adun deşertul dintre gânduri

şi râuri repezi de sub gene,

disloc planetele din rânduri

când plouă-n tristele refrene.

Arunc cu stele reci prin valuri

dacă la ţărm e prea târziu,

să-mi pierd destinu-n idealuri,

să te ador, să nu te ştiu.

Mă duc păcate dragi în noapte

visez păduri cu brâu de foc,

când plâng măceşele necoapte

în ramuri fără de noroc.

Încerc să-mi amintesc de soare,

de colţul meu cu cer…