Tavanul mi-ascunde privirea în albul murdar 

tăcerea pereţilor mă înspăimântă 

întunericul nopţii ce trece ca o…

plutești morgană goală. cu zâmbetul lunatic îmi cauți risipirea.
te furișezi în vise.mă smulgi din liniștea amară. eu somnabul eretic te bâjbâi în căderi.
pe străzile din ceruri. prin cele din infern.
mă leagă albicioșii în camere de vată. seringi cât universul mă storc ca pe lămâi.
plutești morgană goală. cu sufletul pe jos . îmi cauți nemurirea. te vreau ca pe cristos.

plutești 
morgană
goală

Emotie de toamnă                                         Emoţie de doamnă

                   Nichita Stănescu                                                                                        Ionel Mony Constantin

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,            Ai venit la mine azi doamnă, să-mi spui că vei candida,…

prin aer şi nu-l am. Mă sufoc, înec

şi-l lepăd. E înecăcios când e curat,

fără tine,

fără albastrul din sufletul meu. Doar

pete de roşu-gălbui

îmi adulmecă paşii covoiaţi de dor

îngenuncheat de ochii ca un catâr ce vrea

să te privească

în oglinda apei-  

cerul.     

Să mă aştepţi când soarele apune

pe pajiştea privirilor de ieri,

din depărtarea clipei să te-adune

dorinţa strecurată în plăceri.

Să-ţi tremure o pasăre pe frunte

cu zborul rătăcit la tine-n păr,

să mă renaşti din visele mărunte

la margine de gând şi adevăr.

Eu îmi doresc iubirea să rămână

pe soclul veşniciei dintre noi,

cât nu există nimeni să ne spună

în care săptămână suntem doi.

Să mă aştepţi, iubito, ca-n…

din ce în ce mai plictisiţi de drum

pe caldarâmul neputinţei nu cresc macii

acidul vremii

fermentează chipuri de oameni

în butoaie de ceară…

sângele lup nu mai face regula

sângele oaie judecă din câmpiile elizee iarba îndoită

de umbra goală

și ea

în viitorul acesta vărsat peste o tarabă cu verdețuri

ieftine

mi-e frică să mor

să…

Nu pot să-ţi mai vorbesc

cum îţi vorbeam atunci

când păsările luminii vibrau

în serile cu ochi de chihlimbar

învăţ tăcerile albe 

cu gândul   îmbracat

în dorul de tine

ţărână călcată de corbi

se…

La ce-ai rămâne?! Poţi să pleci.
Mocneşti în vatră, vlagă  n-ai,
Căldură niciun strop nu dai,
Arar mai pâlpâi, te petreci.

Dai buzna-n vis; prin faţă-mi treci
Ai chip străin, eşti fără grai;
La ce-ai rămâne?! Poţi să pleci.
Mocneşti în vatră, vlagă n-ai.

Chiar lirei lui Orfeu să-ncerci,
De urme  nu ai cum să-i dai
Şi câte planuri îţi făceai,
Pierdut amor  cu ochii reci!
La ce-ai rămâne?! Poţi să pleci.

paza bună trece primejdia mea

pune-ţi carapace

pune-ţi ceva

protector

sunt o prezenţă malefică

un jettatore

hrănit de dragoste

dar mai lasă-mă să te văd o secundă

cu ochii deschişi

în interior

nimic să nu te ascundă

nici frunza

adusă uşor

din vremea când

dragostea

nu…

în peştera aceea monodeistă

lilieci sculptau irişi de piatră

întinzând aripile văduve de lumină

inima ta număra prăpăstii sterpe

se bâlbâia în adoraţii cinefile

aşezată în semiobscuritatea mea imundă

a stat pe loc. Doar timpul meu a zburat prin gânduri

peste toate clipele de roşu netrăite. Îl aştept acum

să aşeze şevaletul şi cu pensula-n mână

să pictez albastrul sufletului,

să mă bucur de florile din soare şi stropii din cer

căzuţi înlăuntrul meu

să-mi inunde ochii cu drumul aşternut

în privire.   

Domnule, dacă astăzi mă asculţi

stai aşezat pe-o piatră fără grai,

să-ţi pot citi în stele şi să uiţi

când ochii-ţi lăcrimau şi tresăreai.

Priveşte-mă sunt trecătorul vechi

ce tu l-ai rătăcit pe-al vieţii mal,

fără să ştii că suflete perechi

se reunesc în larg cu fiecare val.

Domnule, dacă multe nu mai sunt

cum tu le-ai cunoscut în primăveri,

alungă depărtarea din cuvânt

să poţi afla ce mâine ai să-mi…

aerul  îmbâcsit miroase a cerneală  mută

a sudoare virilă /muncitorii luminii beau zeloşi la comun  chinină/

scriitorii îşi descalţă condescent papucii casnici

în pragul eternităţii

ascund călcâiul ahileic în burta chitului

înghiţind singurătatea /cucută amară /

ca pe un peşte distrofic

ai ascuţit rutina zilei pe acoperişul încins

scrib lasciv îţi tăvăleşti  fericirea asimptomatică

în dulcele stil  verba…

De unde Doamne atâţia candidaţi?

Orice român se vede preşedinte

Parcă-s născuţi să fie admiraţi

Tot ce promit e de luat aminte.…

te-am citit undeva

în biblioteca mea interioară

ești pasăre inflamabilă

sau meteor fragmentat

de arderi inutile

nu știu de ce revii

aici în necuprinsul  ființei mele

un pic neclară

un pic dulce-amară

misterioasă

ca o cetate necucerită

sub zidurile căreia

imaginația ia formă de vectori…

s-a aşternut. Nici zgomotul paşilor lumii

prin stropii de ploaie, nu o perturbă. Sufletul

a zburat

din floare în floarea mea de roşu  

şi a pictat-o cu senin-

albastru. Se odihneşte acum. Aştept

să mă trezesc.   

Sunt drumuri vechi nestrăbătute

în viaţa fiecărui om,

iluzii albe-n vis ţesute

asemeni umbrelor în pom.

Din tot ce poţi trăi-ntr-o noapte

nu poţi s-opreşti în zori de zi,

când plâng emoţiile-n şoapte

şi suntem ce nu putem fi.

Atunci când punţi ce leagă clipe

se leagănă sub paşi târzii,

am vrea-ntre noi să se-firipe

ecoul frânt din simfonii.

Să întâlnim prin noi fiinţe

ce drumul şi l-au…

printr-una sunt un accelerat

aglomerat

fantomatic

alergând sălbatic

(prin hălți fără nume

spre o gară de la marginea cerului)

în cealaltă sunt un cireș înflorit

cu rădăcini sculptate

în grădina inimii tale

nu știu daca acceleratul nebun

are vreun conductor

dar știu că cireșul

nu își va scutura florile niciodată

trăiesc două vieți

nu pot muri…