Cu genunchii

strânşi sub bărbie,

îşi încleşta dinţii

lipiţi de buza lui mare

şi-şi lăsa capul pe spătar

ascultându-şi propria voce

primitivă şi ţeapănă,

când picioarele

întârziau înainte.

sunt vânt

printre frunzele plopilor fără soţ

paşii mei rătăcesc  urme

opreşte-mi risipirea

doare prea tare ziua de ieri

ca să pot respira dimineţi.

Piei din calea mea femeie!

Mereu mă lovesc de dorurile tale!

Ce vrei? Iubitul meu?

N-am să-l împart cu tine,

De-ar fi să-ţi plângi în versuri

Şi-n suspine,

Întregul greu.

Tu nu-nţelegi că două suflete

Nu-ncap pe-aceleaşi palme?

Şi-acolo-i locul meu!

Vrei alinare,

Când inima-ţi e-o rană

Şi te doare?

Îmi pare rău,

Dar cată-n altă parte

Iubirea panaceu!

Opreşte-te,…

Pictez norii
cu o ploaie de gânduri neînţelese
în pliul ce umbreşte setea de tine
ascund visul
lampion de dorinţă
între Luceferi

Rătăcim în clepsidră
nedescompuşi
ferecaţi în curgere
cu mirosul libertăţii din noi
ca două fire de nisip
protejate de vânt

umilinţe

sub tălpi descuamate de sentimente
la mal de mare
în agonia valurilor
sufocaţi
rătăcim
iubiri
şlefuite

din jos spre înaltul ființării

ai turnat în mine ne-nțeleasă licoare…

Între ciuturi de aramă

S-a spart soarele pustiu…

Să nu mă-ntrebi nimic în astă noapte

Nici de-s rănit şi-mi geme sentimentul,

Mai bine să intrăm, direct, în fapte

Şi-nchide geamul, că m-a tras curentul!



Aprinde focul, vremea n-o mai pierde

Cu vorbe-n vânt şi lucruri inutile,

Că pot oricât, să stau, dacă m-ai crede,

Pe cheltuiala ta, şi-un an de zile!



Îmbracă-te ’n cămaşa transparentă,

Că e mai simplă, nu se face ghem,

Şi…

 ca o lebădă 

 pe luciul apei

 din ochii mamei 

 se oglindea 

 un pui de viață...

Hai sa ne intrecem în ghicit

Dup-un an ratat de guvernare

Care dintre noi s-a păcălit?

Care dintre toţi e cel mai tare…

Cu o voce molcomă

din cuvinte potrivite,

se înfiripa gândul...

Cocoţat

îngenuncheat

pe marginea lumii

cu soarele

încălzindu-i faţa

cu trăsături grosolane

într-o tăcere profundă

fără nicio fărâmă de suflet,

controlat din umbră

îşi umezi buza de jos

într-o dispoziţie blândă...

motto…

Sunt în mâinile tale Doamne
cu tot ceea ce însemn
acum şi mereu
puterea şi harul Tău
la simt urcând în mine
prin trupul obosit
străbat prin oase
imperceptibil
asemeni uleiului
din candelă
ce devine Lumină
prin fitil
învăţ să luminez

vibraţii în plasa de fum

în plasa perfidă
a zilei de ieri
lacrimile se confundă
cu transpiraţia

te simt coardă vibrantă
până la ultima respiraţie mătorie

devin invizibilă
sub poarta sărutului
suspin şi dăruire
amintire de fum

Tinere în viaţă de-al meu sfat ia seamă,

Facerea de bine e viol de mamă

Cine-ţi spune altfel, vrea ca să greşeşti

Chiar de faci un bine, bine nu…

Vorbisem despre holde-mbietoare,

Era discursul meu de sărbătoare,

Când am tăcut m-am odihnit un pic

Și am ales vulcanul cel mai mic.…

Mă vei uita printre cuvinte

mă vei şopti în seri târzii,

topind aducerile-aminte

pe vatra multor nebunii.

Voi fi din nou un oarecare

ce-n viata ta l-ai întâlnit,

i-ai dat un răsărit de soare

şi-ntr-un final l-ai părăsit.

Nevinovat te-a strâns la piept

cu zâmbet sincer în priviri,

şi-n trupul meu azi îl aştept

pierdutul sincerei uimiri.

Te-a vrut, atât de mult te-a vrut

că-n lacrimi ţi-a zidit…

                           ei, Mădălinei

În ochii cu pleoape grele

absorbind căldura soarelui,

orele treceau.

Dădeau o lumină caldă

într-o letargie completă.

Se lăsa purtat de reverie

după o tăcere îndelungată

cu sufletul vrăjit

numai de el ştiut,

în gând mereu

să urmărească defilarea

îngerului păzitor.

Îşi trecu mâna cu mângâiere

ce se desfăşura…

Pironit în loc, soarele

trimitea îmbrăcându-se

în linişte, limbi de lumină.