• Acuma numai înainte trebuie să meargă deși a rămas singură și prietena s-a întors din drum speriată de tunetele înfundate rostogolite pe cer în prag de noapte. Nu-i bai, are lanterna cu ea și la nevoie poate să-și lumineze calea în bezna deplină... știe drumul cu ochii închiși, dar cel mai mult se teme că vor să o urmărească de la distanță și să fie sigure că s-a face de râs și de minune în fața lor... prinsoarea e prinsoare, rămășagul, rămășag. Al ei va fi flăcăul și pentru asta este în stare să se ia de piept cu Dumnezeu! Le-arată ea cine-i cea mai curajoasă! Undeva deasupra o străfulgerare violentă schimbă în vinețiu cerul încărcat de sfadă, apoi trosnetul ca pocnetul unui bici și hurducăiala de butoi gol dat de-a dura pe un drum pietruit întrerup liniștea întunericului cu un tunet puternic. Tufele de măceș de pe marginea drumului se mișcă amenințător scuturate de vântul supărat. Prinde baticul de mătase sub barbă cu două noduri strânse cum numai ea știe să facă. Până la bisericuța din deal nu mai e mult, picuri mari răpăie pe ogașul lutos și graba ei sporește mânată de teama furtunii ce se apropie. Alunecă, glodul înmuiat se prinde cleios de talpa încălțărilor, nu mai e timp să-i șteargă pe iarba udă. Urcă cele două trepte, deschide ușa, întră hotărâtă înăuntru... știe și câți pași are până unde se gată scaunele gazdelor din primul rând. Din pieptaru de lână scoate un cuțit și curajoasă se lasă în genunchi cu mâinile deasupra capului. Simte că nu-i singură, parcă mai e cineva acolo... se zburlește părul pe mâini, i se face pielea de găină. Ușa de la intrare lăsată deschisă, se scutură sub rafalele de vânt, scârțâie din balamale sinistru. Să se gate odată toate!
    ─ Ia-mă drace! Ia-mă drace! Ia-mă drace! și cu toată puterea, înfige cuțitul în dușumea veche de lemn. Dă să se ridice, să plece iute de acolo, dar ceva o ține de rochie și nu o mai lăsa. Speriată, scoate lanterna... apoi o scapă din mână în clipa în care ghetele alunecă pe scânduri. Căzută alături aprinsă, cu fascicolul chior de la bateria slabă îndreptat spre tavanul din care Pantocratorul o privește mustrător. Mai tare se chinuie să scape, spaima o cuprinde și sângele aleargă cu bubuituri în urechi, apoi, dezechilibrată cade în timp ce din spate ceva îi imobilizează capul, iar năframa o sugrumă nemilos. Ușa se trântește cu zgomot puternic, întunericul redevine deplin odată cu bateria descărcată, vrea să-și ceară iertare, nu mai are aer, lacrimile îi curg șuvoaie și mâinile se luptă disperate cu nodurile năframei transformată în laț strâns. Alunecă necontrolat, se zbate îngrozită cu toată forța dată de vârstă. Un zgomot infernal, de nesuportat, face să se cutremure biserica, o geană de lumină și o jerbă uriașă de scântei, apoi zgomotul ferestrelor făcute zob cu geamurile împrăștiate în cioburi. Gemetele disperate acoperite de urletul furtunii și răpăiala potopului pe acoperiș, bisericuța e plină de tropote, curenți de aer îi trec peste fața înlăcrimată și schimonosită, puțină lumină răzbate spre corpul chinuit de luptă și asfixiere, cu ochii întredeschiși vede o umbră uriașă, ceva înaripat, cu două coarne, apărută într-un salt greoi peste catapeteasmă și groaza o face să tremure necontrolat când doi ochi lucesc diabolic în direcția ei. Diavolul! Diavolul!! Diavolul!!!

Dimineață au găsit-o. După furtuna din noapte care a trăznit părul bătrân din spate bisericii, o bucată din pom a spart ferestrele din spatele altarului. Era spânzurată de năframa agățată în suportul spătarului de la scaunul din primul rând. Deasupra Evanghelierului și Icoanei, cocoțată pe cruce, o bufniță uriașă, bătrână, rotea ochii aurii în toate direcțiile. Fusta și fota tinerei erau țintuite cu un cuțit adânc înfipt în dușumeaua bătrână a micii biserici din deal.

Vizualizări: 67

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Bu-hu-hu...

Un text ce crește în intensitate pe măsură ce evenimentele se derulează... Sunt suficiente figuri de stil încăt să dezvolte narațiunea într-o poveste de groază, în realitate un episod de panică cu deznodământ tragic...

Și totul a plecat de la un pariu,, în joacă!

 În ce privește autorul, am remarcat o fantezie debordantă dovedită de multitudinea temelor abordate.

Spor și inspirație! 

aDa

Vă mulțumesc pentru popas. Ați observat foarte bine, încerc să abordez teme diverse. Mulțumesc mult.

Ada Nemescu a spus :

Bu-hu-hu...

Un text ce crește în intensitate pe măsură ce evenimentele se derulează... Sunt suficiente figuri de stil încăt să dezvolte narațiunea într-o poveste de groază, în realitate un episod de panică cu deznodământ tragic...

Și totul a plecat de la un pariu,, în joacă!

 În ce privește autorul, am remarcat o fantezie debordantă dovedită de multitudinea temelor abordate.

Spor și inspirație! 

aDa

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - scriitoare, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - scriitoare

GABRIELA RAUCĂ - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - scriitoare

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - scriitor, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Rendez-vous a utilizatorului Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Rendez-vous a utilizatorului Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căderea în sine a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 5 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lacrimii din zid a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 5 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lacrimii din zid a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Costel Zăgan îi place postarea pe blog *** a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Stelele visează a utilizatorului Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog hier encore a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog hier encore a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În seara asta a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În seara asta a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Rendez-vous a utilizatorului Bircea Marian
cu 11 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Rendez-vous a lui Bircea Marian
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Briceagul lui Matei a utilizatorului Grig Salvan
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Stelele visează a utilizatorului Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lacrimii din zid a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Lacrimii din zid a lui Denisa Curea-Popa
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor