Tărâmul stelelor vii

[Ada Nemescu]

Motto: O stea trandafirie în ochi îți lăcrima  - Arthur Rimbaud

Apune vremea iubirilor naive?

Aprins, aprins  e ochiul minții

În ștreangul bietelor uitări

O iudă-și socotește-arginții

 

Dintr-un decor în care zburdă sfinții

Se-aud lin valurile vechilor mări

Măcinând nisipuri cu dinții...

Sfintelor catedrale, risipitelor gări

 

Arde în mine lumina pe-ntuneric

Sunt propriul actor în temnița din trup

Dorințe-n viața veșnică erup

 

Iubirile naive sunt jocuri vii. Himeric

e visul meu în zbor cu îngerii, feeric...

Ce urlă luna-n dinți de lup. Plecată de-aș fi!

[Grig Salvan]

Încă din titlu am fost atras de „stelele vii”, ceva ce-mi amintește de crezul meu de copil, cum că stelele sunt ființe vii, tremurând în frigul cosmic :)

Poemul, înțeleg că din punct de vedere al construcției ai vrut să fie mai liber, mai neîncorsetat de prozodia strictă, e o tendință modernă între versul alb și cel strict clasic, o opțiune liberă a autorului, până la urmă. Tematic, sunt interesante antinomiile dintre iubire și ură, naivitate și luciditate, angelic și demonic. Cel puțin strofa a doua e magică:

„Dintr-un decor în care zburdă sfinții

Se-aud lin valurile vechilor mări

Măcinând nisipuri cu dinții...

Sfintelor catedrale, risipitelor gări”

Îmi place exclamația finală „Plecată de-aș fi!”, ce-mi amintește de un vers trist din ultimele poeme ale lui Nichita „Plecat dintre ele!”

[Vasilisia Lazăr]

Cred că se dorește un fel de sonet modern, dar chiar și așa, tot are nevoie de o schemă de rime și un anume ritm. Chiar și versul liber cere un ritm interior. Ideea îmi place, dar forma... Încă nu înțeleg exact ce s-a dorit să fie. Poate că ar trebui să mai revezi puțin textul. 

[Mihai Katin]

Apune vremea iubirilor naive?

Aprins, aprins  e ochiul minții

În ștreangul bietelor uitări

O iudă-și socotește-arginții   acest  catren  este  al   unei   stari   poetice   ce  si-a  gasit   intruparea  in sonet  ,eu   il  prefer  pentru   acea   magie  fiolosofica  ce radiaza  precum  un  apus   de care  nu  te  poti   desprinde...

cu  pretuire!

 

[Denisa Curea-Popa]

Eu îmi pot imagina un tărâm de basm de fiecare dată când te citesc, chiar dacă urlă luna. Citesc și iau frumosul. Cei avizati vor spune mai multe. 

Cu prețuire 

[Stanescu Valentin]

aDa, cea de noapte, ai trecut la fapte… în ţinutul pe care îl ştii ’’ Tărâmul stelelor vii’’.