=Diviziuni=

[Dragoș]

Selecție naturală. Măcelul naște perfecțiune.

Encefalul îmi e de prăjit, incalzirea globală 

Insomnia-mi macină măduva, substanțele mă domină.

Pot sa respir, dar simt că mă sufoc

Umbra s-a întins, o pată neagră pe perete

o fi înger? O fi demon? Oi fi eu? Sau e doar în subconștientul meu?

Diviziunea e imposibilă, deja nu mai disting

Ce e om și ce e fabricat de un creier bolnav

Cine sunt? Ce suntem defapt, diviziuni celulare

Sunt un demiurg sau un vierme strivit sub talpă? Nu mai am textură, nu mai am nume.

Etichete capsate pe os. „Sfânt”. „Monstru”. Ipocrizie sterilă.

Fier încins pe frunte. Ne sortăm carnea. Să nu se împută.

Cine a stins lumina? Pereții transpiră cheaguri negre.

Zgură și dinți sparți.

Măști de var peste rânjetul cald.

Lamele de ras taie aerul. Miroase a fierbere. Miroase a fierbere.

Sânge pe jos, sânge pe pat, totul e o baltă lipicioasă.

S-a rupt filmul. Rămâne doar tăierea

Dar bisturiul nu găsește nicio diferență în țesutul moale, 

Doar aceeași substanță cenușie, aceeași zgură, aceeași vrie celulară

Aceeași umbra zace pe perete.

O fiinta vie. 

La fel ca mine oare?

Umbra mă privește. Nu știu care dintre noi

respiră.

Dar oare sunt și eu viu? 

Poate și eu la randul meu sunt umbra cuiva...

Măcelul naște perfecțiune... Selecție naturală.

[Interludiu]

Click. Save draft. Upload successful.

Am închis tot haosul ăsta într-o cutie cu diacritice și vi s-a livrat direct pe ecrane.

Măcelul celular s-a terminat, a rămas doar cerneala digitală.

Acum vă las pe voi, judecătorii de forum, să desfaceți cheagurile negre de pe versuri.

Vedeți doar textul, sau simțiți cum miroase a fierbere?

"Noapte bună", toată lumea.

Coperta s-a închis. Pagina rămâne ruptă

[Chris]

Se posteaza un text pe zi, te rog sa-l reprogramezi. Multumesc!

[Stanescu Valentin]

Dragoş, golul vieţii în coşmarul tău trebuie să aibe şi un colţişor iluzoriu de linişte. Închide ochii sufletului şi închipuieţi ce vede şi simte un condor...

 

                           Valenta: viaţa e goală

 

                      viaţa e goală -

                        vorba exist

                             rimează

                              cu sunt

                                    trist

 

                                          viaţa e goală -

                                          gândesc şi tac

                                          iluzii

                                          doar îmi

                                          fac

 

                  viaţa e goală -

               într-un cuvânt:

                            bucurii

                                  rare

                                 sunt

 

                                        viaţa e goală -

                                        doar EI ştiau

                                        nu mi-au zis

                                        dacă

                                        vreau...

 

[Dragoș]

Vă mulțumesc pentru feedback, domnule Valentin. Aveți mare dreptate, urmele unor astfel de episoade rămân greu de șters, iar pentru mine, transformarea lor în acest caleidoscop asimetric a fost singurul mod de a le pune într-o ramă și de a le stăpâni. Faptul că ați descifrat intenția din spatele haosului și ați simțit disperarea care caută o ieșire demonstrează că arta, chiar și atunci când e viscerală, poate crea punți de înțelegere. Respectul meu pentru felul în care ați citit textul

[Stanescu Valentin]

Dragoş, a doua ta poezie şi proezie, în acelaşi registru deliberat condus spre rătăcirea minţii prin ceea ce poate fi dincolo de ea, seamănă cu un caleidoscp în care imaginile nu mai sunt simetrice ci dau senzaţia de infinite forme asimetrice. Dacă lumea de dincolo este o lume a haosului este de înţeles de ce este o mare disperare dincolo care să ajungă mai repede aici, oriunde, oricum, numai acolo nu. Repet: ce să mai zic?

[Dragoș]

Manifest — „Diviziuni” | Un experiment literar

Buna dimineața, buna ziua sau buna seara, dacă ați citit poemul meu, va invit, chiar va rog să citiți acest manifest pentru a descifra scopul acestor.. lecturi spontane, diferite și parcă fără de logica, fara un inceput sau un sfârșit propriu zis. Ceea ce urmează nu este o explicație a fiecărui vers, ci o încercare de a vă dezvălui intenția din spatele experimentului numit „Diviziuni”.

Vă invit să citiți mai departe nu pentru a afla ce trebuie să însemne poezia, ci pentru a înțelege de ce a fost scrisă astfel și ce întrebări încearcă să ridice.

„Diviziuni” nu este doar o poezie. Este un experiment de percepție, o încercare de a vedea ce se întâmplă atunci când granițele dintre rațiune și haos, om și monstru, realitate și proiecție încep să se destrame.

Textul nu urmărește neapărat cursivitatea, rima sau o succesiune logică de imagini. Rupturile, contradicțiile, repetițiile și schimbările bruște de registru sunt intenționate. Cititorul nu este invitat doar să urmărească o poveste, ci să intre într-un spațiu în care reperele devin nesigure, iar sensul trebuie reconstruit din fragmente.

Măcelul naște perfecțiune. Această idee deschide și închide poezia nu ca un adevăr universal, ci ca o afirmație care merită pusă sub semnul întrebării. Cine definește perfecțiunea? Cine decide ce trebuie eliminat pentru a o obține? Și ce se întâmplă când oamenii ajung să se privească prin aceleași criterii reci, împărțindu-se în „normali” și „defecți”, „sfinți” și „monștri”?

Bisturiul, țesutul, umbra și diviziunile celulare duc întrebările mai departe. Dacă îndepărtăm etichetele și cercetăm omul dincolo de aparențe, cât din diferențele pe care le considerăm fundamentale mai rămâne? Iar dacă nu ne mai putem distinge de propriile proiecții, cât de siguri putem fi de felul în care ne definim pe noi înșine?

Interludiul mută experimentul din interiorul poeziei în afara ei. Haosul este salvat ca document, transformat în cerneală digitală și livrat pe ecranele cititorilor. O experiență devine un obiect care poate fi analizat, apreciat, respins sau etichetat. Cititorul nu mai este doar un observator: devine parte din experiment.

Scopul nu este să demonstrez că orice comportament trebuie scuzat sau că orice interpretare este la fel de validă. Scopul este să provoc reflexul de a judeca înainte de a încerca să înțelegem. A înțelege contextul nu înseamnă a absolvi pe cineva de responsabilitate, după cum a recunoaște suferința cuiva nu înseamnă a-i idealiza suferința.

Nu există o singură cheie care să descuie toate imaginile și nici obligația de a găsi un sens în fiecare vers. Unele legături sunt deliberate, altele rămân ambigue. Experimentul nu cere neapărat să vă placă textul, ci să vă întrebați ce anume respingeți atunci când îl respingeți: forma, mesajul, imaginile sau disconfortul pe care vi-l provoacă.

La final, rămâne întrebarea:

Vedeți doar textul sau încercați să priviți dincolo de el?

Coperta s-a închis. Pagina rămâne ruptă.