Aproape nimic despre… iarnă
Mă credeţi sau nu, consider că eseul, cu rădăcini în semantica din limba franceză a verbulu i „a încerca”, va fi şi pentru mine, dar şi pentru voi, o încercare!
Dacă aş începe cu iarna este a patra fiică a bătrânului an, precum citeaţi în abecedare, m-aţi descalifica, mi-aş tăia singură creanga de sub picioare şi nu sunt sigură că mă pricep la zbor. Aşa că, în primul rând, voi gândi aprioric, la ce se conturează în sufletul fiecăruia, când rosteşte cuvântul iarnă. Poate puţină poezie, poate puţină pictură, puţină singurătate topită în Balada pentru Adeline…deci, hai să pornim marşul ascetic prin troienele imaginaţiei!
Pentru Eminescu iarna este anotimpul când, din ipostază demiurgică, pădurea îi aminteşte omului că accesul către dorita eternitate îi aparţine naturii: Numai omu-i schimbător/ Pe pământ rătăcitor,/ Iar noi locului ne ţinem,/ Cum am fost aşa rămânem.
Iarna la Barbizon, celebrul tablou al lui Andreescu, ne invită, în mers pe vârfuri, către o dantelărie de alb, în timp ce „iernile” lui Monet au o notă de lirism, o dimensiune specific impresionistă. Te uiţi la crengile subţiri ale copacilor, cum ţin înfăşurate pânze de steluţe, de jur împrejur, ca nişte braţe răsucite spre cer şi te cuprind fiorii! Tonuri de gri, dansul fulgilor, sclipiri de oţel ale gerului la fereastră, copleşitorul dor de a îmbrăţişa, toate se prind în aura acestui anotimp şi cine-i percepe sinestezia, mai bine decât Poetul plumbului:
Un vals de voaluri albe / Spaţiu, infinit, de o tristeţe armonioasă.
Mi se pare, pe de altă parte, că n-aş da Cezarului ce-i al Cezarului, dacă n-aş vorbi puţin despre iarna din noi. Mă întâlnesc deseori cu ea, vine chiar nepoftită şi se instalează pe meterezele sufletului omenesc!
Atunci apar cârduri de corbi, ecouri frânte în cuvinte spuse nimănui, paşi care se pierd în noianul de alb.
Dar mai bine definită iarna, ca iluzie a vieţii şi a morţii, decât în drama soresciană „Iona”, nu cred să fie, pentru că pescarul fără noroc este un om foarte singur, iarna îl cuprinde din toate părţile: Mai bine m-aş face pescar de nori. Azi unul, mâine altul. Aş aduce repede potopul. Ipostază a omului modern alienat şi alienant, Iona constată: Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă…
În concluzie, mâna dreaptă se opreşte din scris, noi privim pe fereastră… Dar la ce?...
Cuvinte cheie :
Eseu scurt, dar cu scânteie. Felicitări!
Felicitări, draga mea Gela. Din toată inima!
Felicitări!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor