n-am părăsit pe nimeni

[Marcel Vişa]

am testat singurătatea cu vârful degetelor 
în exil 
departe de locurile propice vieții 
o forțare a limitelor într-un mediu ostil 
rememorând orele târzii ale vieților precedente

revenit în vechiul trup 
auzeam casele cum respiră târziul din oameni 
pipăiam pereții goi ce atârnă deasupra neantului 
albul lor orbitor

n-am fost părăsit de nimeni 
doar câțiva oameni mi-au murit în brațe treptat 
și nu am știut cum să-i vindec 
ceva îi otrăvea din interior 
despre ei nu îmi amintesc mare lucru 
întrucât moartea nu e o tragedie 
teribilă e doar uitarea

am testat singurătatea cu vârful degetelor 
și mi-a părut călduță 
în comparație cu sufletele semenilor 
abandonați de clipa aceasta

[Marcel Vişa]

Vă mulțumesc mult!

[Vasilisia Lazăr]

despre ei nu îmi amintesc mare lucru 
întrucât moartea nu e o tragedie 
teribilă e doar uitarea

auzeam casele cum respiră târziul din oameni 

Excelent! Ca întotdeauna. Mai vino pe la noi, Marcel! 

[Nikol MerBreM]

Versuri de o profunzime şi un realism aparte!

Drag,

Nikol

[Ion Lazăr da Coza]

Ai putea evita vieții \ vieților, din v3 și v5.

Frumos.

da Coza

[Valeria Merca]

Întotdeauna aștept postările tale cu sufletul la gură...

Un test al singurătății profund și răscolitor.

Am citit cu admirație,

[Sofia Sincă]

Despre singurătate și limitele ei... Poemul cuprinde o gamă de stări interioare, apăsări sufletești cu nuanțe lagubre, impresionante prin alcătuire.

Un poem șlefuit frumos și profund.

Admirativ,

Sofi

[Marcel Vişa]

Multumesc, Mihaela! 

[Mihaela Suciu]

„N-am părăsit pe nimeni” - ce bine!

„teribilă e doar uitarea” - vechii prieteni se întâlnesc peste ani și continuă să-și vorbească de parcă s-ar fi despărțit ieri.

Mereu gânditor, cu lirism existențial! Ești tânăr Marcel și atât de profund, o încântare să te citesc!