sufletul meu e norul

spart de vântul

amăgirii

interioare

și

exterioare

în valuri de cioburi

mânjit de sângele

inimii fracturate…

Te-aştept cu-nfrigurarea ploilor de toamnă,

Un Zburător ce-adânc în mine se-nfiripă,

Sunt visul tău din nori şi-o-ndepărtată doamnă,

Mă chemi, eu vin, tu ia-mi iubirea sub aripă!

Scăldată-n ochii tăi, mă las învăluită

Iar…

raze diamantine prin porți stelare

pătrund în circuite venoase

adorm infernul amurgului

pasc iarba timpului

sparg în alb și negru

ofranda călătoare de păcat

apoi cu ciocuri de păsări stropite…

Sunt un Sancho

al iubirii idealizate

pe tărâmuri ancestrale

nemărginite

de mărginirea

claustrofobică

a perimetrului abisal.

Ea, iubirea, mă vânează…

toamna rănită

de nepăsarea mea

îmi disecă languros gândurile

arcuind pe portativul uitării

frunze muzicale

vrea să mă învețe

ca pe un școlar plictisit

renașterea prin…

viscolul cuvintelor

îmi escaladează dureros

spirala timpanelor din suflet

și curge în valuri de rouă acidă

printre stele străine

cotind armonios la dreapta

la stânga

reunește infinitul…

mă îmbrățișez cu gândul soarelui

dar tace

adânc în neliniștea

amurgului din cochilia de sidef

a zâmbetului

constrâns de inepția propriei existențe

și-a privirii restauratoare de vise…

Suspinul valului din ochii tăi îmi stoarce,

ireversibil,

amintiri plămădite în nisipul cald

al unei clepsidre mai mici de-o clipă,

aruncă, absent,  piese de puzzle

transformate în cioburi

de gânduri colorate.…

cămașa albă a gândurilor

îmbracă goliciunea

unui suflet sărăcit

rătăcit între timp și mister

amăgește cu înserarea

dorului de noi

în ploi nebune

scurtează nisipul…

îmi fac dumicat

din miezul cuvintelor

și-nting în creștet de capete unse

încercând să adun cugete

prin unghere ascunse

nu găsesc decât cioburi

din narcisiste oglinzi

le-aș lipi…

adânc surâs din picături de stele                

urcând în formă tristă                                  

de sărut                                                      

descătușează mișcarea universului             

de foc                                                                  …

Mi-aș lua câmpii,

dar mă voi împiedica de ciulinii gândurilor tale,

îmi vor însângera roua ochilor

rulând iluzii străvezii,

voi înșira picături de curcubeu încarcerat

ștrangulând și ultimul simț al iubirii.…

printre alei foșnitoare

caut o poziție

să încadrez iluziile

ce se întoamnă

în toamnă

aduc ploile acide

să le purifice

sobrietatea sângelui meu

ruginit…

Se-aşterne roua-n mine şi pe gene

Şi-adâncă aşteptare va renaşte,

Şuvoi de întrebări îmi curge-n vene,

Iubirea mea, doar inima cunoaşte!

Petale dulci de trandafir ne cheamă,

Ne leagănă pe-albaştri nori de vise

Iubindu-ne cu dor şi fără teamă

Şi-n stele, toate astea vor fi scrise.

Nu-mi explicam nicicând a mea iubire,

Nici fluturii zburdând, acum prin mine,

Se-nnoadă dragostea prin mii de fire,

Din…

albul ochilor troienit

incandescent de neonul irisului

spulberat de șoapte inerte

scoase-n duet cu oftatul efemer…

ochiul tău aruncat neglijent în ceafa timpului

pierdut în labirinturi stelare

striveşte din înălţimea simţurilor nătânge

idei corozive contopind în cifre universul

adulmecă-n vibraţii de nări fumegânde

cioburi alungite-n diamante sterile

frământă dansul clepsidrei

apoi obosit adoarme-n visul din visul din vis

şi dispare târându-şi cocoaşa pătrată

în timp ce ploi ştrangulate de karma inundă frenetic

destine…