Cu stele-n ochi şi vise de fecioară,
Un anotimp încercănat se-arată
Prin picături de suflet, apoi, zboară
În univers, pe-o lună cam pătrată.
O lungă așteptare, dar în cântec,
Mă-nvăluie cu versuri călătoare,
Privesc din norii negri și îi spintec
Să simt destinul rezemat de soare.
Pe scara șubrezită, încă-o treaptă
Așteaptă, răbdătoare, să se rupă
În așchii surde, raiul se îndreaptă,
Încetișor, să beau din a lui cupă.
Tristețea o alung din valul morții,
Mă biciuie un gând, dar nu îmi pasă,
Aștern un pas pe vârfurile sorții
Și caut îndreptarul către casă.
Adaugă un comentariu
Semn de popas.
da Coza
Mulțumesc frumos, Adelaide!
''Tristețea o alung din valul morții,
Mă biciuie un gând, dar nu îmi pasă,
Aștern un pas pe vârfurile sorții
Și caut îndreptarul către casă.''
Semn de drag popas.
Doamna Sofi, aveți dreptate, am notat, am modificat, mulțumesc din suflet!
Poezia este construită pe o vagă antiteză. Destul de cuprinsă în mister și neputință. Speranța, dorul de bine se dovedește a fi alunecos. Se ivește, apoi pleacă. Dar vine ultima strofă cu optimism și cu locul feeric fiecăruia - casa.
Bine alcătuită prozodic cu excepția versului, În așchii surde, iar raiul se-ndreaptă, unde din motive de accent, schioapătă. Merge, În așchii surde, raiul se îndreaptă sau În așchii surde, raiul iar se-ndreaptă.
Am citit cu plăcere,
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE