Mă dusei să văd codalbii,

dar cum nu pornise vântul,

rămăsei pe creasta mută

- într-o lume-n așteptare -

numai ochi și încordare.

Peste piscuri-fierăstraie,…

I. Re'nvierea misterului

Prin cupola solară a muzeului de lut,

străluciri matusalemice, încă jucăușe,

mângâie spirala vieții,

învâltorând-o și absorbindu-ne ceramic

în amfora…

Și cădea prima frunză

- ruginie sfârșire -

ciuciulită sub ceață,

pe lungi pânze țesute

cu mărgele de rouă,

ca o barcă-n derivă,

ce sub zori se…

Stau raze s-asfințească peste ape,

un furnicar de scânteieri flămânde;

Efluvii moi se zbat pe coapse lungi, bronzate,

se nalță și coboară reflexii tremurânde;

Bătrânul Istru-ncolăcește și răsfiră…

Când creste-zigurate întrezăresc Popina*,

iar ceața crud-lăptoasă dezvăluie rugina,

pe brâne șerpuite, își dăinuie ciobani

cu inimi transhumante lăuntricii lor ani.  

Costiș plutesc balauri zburlind sorine coame,…

Sui pieptiș pe dealuri sure

și pietroase-n vârf de vânturi;

Zboruri nalte stau să-mi fure

gândurile - niște fluturi

căutând mister în toate.

S-a îmbrăcat în rochie de seară Tulcea și,

răsfățată-n vânt de viile lumini,

își lunecă statui și acuarele

peste fântâni arteziene moțăind.

Cu pasul doamnelor de naltă clasă

își lasă voluptatea…

Zbor rotit ca o cale lactee,

pierzându-mă-n vastitatea gândului

sau poate-n profunzimea lutului amforei dunărene...

Mă diluez în nori

și-ascult muzica pianului circular - dumnezeiesc!…

Se-nfioară-n păsări cerul

- zbor albastru de prigori -

și înflăcărații zori

negurilor smulg misterul.

Iarba aspră de nisip

ochi de rouă își mijește;

Sare strălucind un pește,

ca un zvâcnet fără chip.

Un pescar întinde ava

nemânat de niciun timp

- trec plutind prin anotimp

pelicani la…

Pe lungile nisipuri - microsfere,

sclipindu-și milenara măcinare -,

perdele sângerii, valuri solare

se-nspumegă și se topesc. Tăcere...

Părea că marea s-a topit, murind în zori,

ca o triremă zdrențuindu-și pânza 

spre insula derivelor, spre polul nicăieri,

pe unde-și poartă vântul obosit aripa

și unde liniștea-mpletește norii-n zbor.

Acolo s-a retras balaurul de timp

țesându-și în terase împietrirea

- nerostul său căzut ca un icar, în andezit,

desculț…

Silueta tern-a serii toropește geana fină

și sub zări împădurite se desparte de lumină;

Noaptea potopește lumea peste crestele pietroase;

Luna ban de-argint revarsă peste codri de poveste,

unde tainic Vântul-Aspru e-mpărat și stăpânește

- țiitor de Nemurire, tatălui Ielelor frumoase.

Sus, pe un platou de ierburi cu arome verzi-cimbrate,

licărind în neagra stâncă, ochiul…

Creștea cetatea naltă și cucerea pădurea,

în timp ce vântul falnic rămase fără rost...

Coloșii cibernetici cutreierau de-aiurea

și mursecau din păsări, săpându-și avanpost. 

Trecuseră…

Soarele se juca de-a v-ați apuselea

și un răstimp lăsase albastrul în pace;

Balauri de nori argintați și solzoși

soli trimiteau - rafale de vânturi -

să-l caute-n alba fortăreață de plopi.

,,Zburători, nu-i aici împăratul luminii!'',

ziceau temători și-nțelepți bătrânii copaci

ce-și tăinuiau păsăretul în suflet.

Tăcere un timp, cât s-auzi…

Își întinsese, un răstimp, trupul pe iarbă,

prea obosit de ani, de tron și poruncit;

Voia ca stele clipitoare să-i absoarbă

tristețile din ochi - adâncuri de granit. 

Mor umbre răzvrătite, pe afară,

iar lumea şi-a armat genomu-n buze;

Eşti albă sau creolă, domnișoară?