Într-o lume neprobabilă,

cu un surâs umbrit

în colţul buzelor,

vibra în pacea aparentă

împotriva timpului

o clipă de lungă tăcere.

În ordinea gândurilor

despărţite

în două bucăţi disparate

într-o vreme în care lucrurile

erau aşezate, încercând

să le caute

sub cuvintele ce ar fi luat

un aer de alcov  

se depărta (clipa).

RUGĂ



cine-i demn de fericire,

să ia plânsul frunzei verzi,

să-l transforme în iubire,

prin pădure, prin livezi.

dintr-o lacrimă sărată,

pernă facă-si trupul meu,

ca să doarmă-n veşnicie,

străjuit de dumnezeu.

timpul nu mai are febră,

nu mai arde, nu e rece,

în clepsidra lui nebună,

timpul toarce, timpul trece.

ca un copilaş suav

te- aşezi pe umărul meu,

şi din lacrima-ţi…

Într-o nuanţă

de imensă mirare,

capul era umbrit

de o lumină răsfrântă

în odihna totală.

Un strigăt nestăpânit

de gestul liniştit

îţi mângâie fruntea,

un mic zâmbet speriat

într-o vagă umbră de ironie

fără treceri nesimţite,

cu o frumuseţe adâncă

părea că începe

un timp nou.

DIN CREUZET DE LUMINĂ

în vânturile nordului

uşa se deschide

gândul mut

fracţiunea de secundă suspendată

trec dincolo de praguri

cu vifore în coastă

vestală în templele minţii…

aici se aflǎ paradisul niarne*

nu trebuie să mori să-i afli taina

simte-o

se află în aceşti maci sângerii

așeazǎ-te pe așternutul lor

și simte-le vibrația

zbǎtându-ți-se-n fiecare por

cerul li se despoaie de cămaşa-i azurie

când tu

te…

Nimeni nu-ţi acordă încredere deplină

indiferent ce schimburi oferi

falsitatea şi laşitatea au rang de onoare

interesul îşi vrea scopul atins

prietenia e un copil bolnav, necrescut

orfan, hrană şi mângâiere nu a primit

nu va primi, sufletele noastre sunt

orfelinate sărace, fără educatori

fără sală de mese

dorinţa fără recunoaştere, umilă recompensă

respir greu această duhoare

eu ştiu să iubesc, eu ştiu să plâng, eu ştiu să cânt

păcat că alţii…

Trandafir înroşit în iubire, 

cu pleoapa de lumină deschisă,

striveşte uitări…

înflorit subit sub paşii tăcerii,

în toamne cu lacrimi de nostalgie.

Cu un surâs şăgalnic în…

pe verticala cerului albastru

iar ne dăm huța pe boltă,

tu cu firea cea involtă,

eu planând ca un condor

peste tot ce-mi este dor.

 pe verticala cerului albastru,…

Ploua atunci? Sau poate era soare?

Nici nu mai ştiu… Parcă m-ai întrebat

Dac-am printat tot cerul,la-ntâmplare

Sau doar un fir de zbor adevărat!

Ca să-ţi răspund, am ridicat privirea

Şi te-am zărit zâmbind… A fost de-ajuns

Să încolţească-n mine amăgirea

Că aş putea să-ţi fiu chiar eu răspuns

Şi-n anotimpul indecis în vreme

Să-mi răsfoieşti cuprinsul până-n zori.

Fără  indicii clare, fără scheme

Să…

Suntem parcă de veacuri obosiţi

Ne naştem trişti trăim cu disperare,

De clipe dragi fugim mereu cerniţi

Cu griji mărunte-n aspră izolare.

Ne stăpânesc orgolii, ambiţie şi ură,

Uităm să dăruim, nu ştim nici a primi,

Iubirii ca ofrandă îi punem azi cenzură

Şi preţ dacă se poate și uşi să o reprimi!

Pierdut e sensul vieţii chiar şi valoarea ei

Plătim tribut mereu cu sănatatea noastră,

Grămezile de vise…

Mor lumini
Prin grădini
Printre flori
Mor culori
Cenuşii

Tu nu ştii
le aduni
în cununi
cenuşii
dar nu ştii
că-n lumini
naştem vini
existăm
încercăm
să ne fim
nu murim

tu îmi eşti
tot îmi eşti
eu îţi sunt
şi mai mult
luminăm
adunăm
din grădini
iar lumini
şi culori
de prin flori
amândoi
suntem noi

Se plimba agitat

cu buzele încleştate

şi aştepta cu teamă

o întâmplare

în căutarea

unei libertăţi pierdute.

Se credea pierdut.

Abia îndrăznea

să se mişte

în deşertăciunea zilelor

ce treceau goale,

fără sens,

cu capul înţepenit

pe grumaji.

Se mira de simplu’ fapt

că viaţa continua.

E sărbătoare astăzi

afară din cetate

poporul

îşi trezeşte leii

şi curge către Cruce

Legea e aspră, dar e dreaptă!

Cum a-ndrăznit Acesta

să ne iubească-aşa,

nemăsurat?

părinţii

nu i-au spus nimic

despre cumpătare, prevedere,

provizii albe pentru zile negre?

atâta darnică risipă

ne-a umilit.

Poporul

curge înspre Cruce

fremătând

foamea…

Înger cu aripile desfăcute veghează mormintele de la marginea mării.

Norii atârnă,

zdrenţe din mantiile unor regi exilaţi

aici, la marginea mării,

unde a luat sfârşit călătoria, aici,

unde vaietul exilului nu conteneşte nicicând.

“Nimic nu se sfârşeşte cu adevărat” şoptesc sirenele,fecioarele-zâne,

îndrăgostitele,

ucigaşele,

cele care omoară cântând,

cele care sugrumă cu cântecul…

mǎ simt ușoarǎ niarne

ca ridicarea unei rugǎciuni într-o altǎ sferǎ

eu

nu mǎ ridic atât de sus

unde curcubeul taie-n fâșii limpezimea cerului

aplecând peste mine podul luminii

sunt ușoarǎ

pentru cǎ în mine

se-mpuțineazǎ vorbele…

ca un ronin
singurătatea ta mă ia de mână
i-a dat o frunză în geana-i de până
lacrimi să vin

ninge din meri
cu fluturi pe brațul sărutului tău
mi-l pun de pădure pe buze ceahlău
doamne de-mi ceri

atât ce mi-s
umărul tău flămând de rotundul
plouă cais peste bluza-ți și gândul
plouă cais

străpunge munții

inimă

să treacă viorile spre asfințit

orchestra a pierit într-un naufragiu…