Solitudine(Quo vadis)

[Mladin Cristian Lucian]

  Simt. Înțeleg. Și totuși nu încetez să mă mir de acest paradox. Singurătatea în colectivitate.

Cunosc mulți sportivi și intelectuali, oameni naivi, care se mint singuri încercând să etaleze calități fizice ori ale minții pentru a impresiona. Mai ales în mediul virtual. Nu sunt de învinovățit întru totul. Felicitările, aplauzele din grupurile închise , dedicate celor ce au aceleași pasiuni sunt asemenea unui joc trist de pin-ball, închis într-o cutie cu multiple opțiuni și variante de câștig.

   Ca la Loto. Un loto absurd, al vieții deliberat alese. Alese pentru a compensa alte goluri și a le umple cu ceva. Nu se știe exact dacă acest lucru este benefic pe termen lung. Dar se încearcă constant. Mi se pare adesea că trăim într-un matrix repetitiv, absurd, cu pattern-uri care se întrevăd ca deja-vu – uri, absurde și ele.

Singurătatea...

Uneori poate fi un cadru optim creației. A fi singur, brutal de sincer cu tine însuți este un exercițiu dificil, puțini având tăria de a se înfrunta pe sine însuși. Creatorii dau naștere ideilor, formelor, cercetărilor cel mai bine în singurătate. Sau în suferință.

Ciudat animal biped, omul pare de multe ori să nu se ridice prea mult deasupra celorlalți ,,colegi” ai regnului animal. Aceleași forme brute ale piramidei nevoilor elementare, cu o bază extrem de bine reprezentată.

Vârful imaginat de Maslow este de puțini atins. Nici n-ar fi de mirare, având în considerare minusculul procent din capacitatea de folosință a materiei cenușii. Dincolo de aparențe, de succes în plan sportiv, cultural, artistic sau în afaceri, suntem ființe destul de firave ca esență.

Darul divin al simțirii, al sentimentelor, al afectelor, considerat de unii doar slăbiciune, este motorul acțiunilor specifice omului superior. Veșnic nemulțumit, semenul nostru dorește întotdeauna altceva, iar dacă uneori i se răspunde pozitiv dorinței sale, nu face decât să-și dorească altceva.

   O altă za în lanț, un perpetuum mobile al unui cerc vicios, pe care nu ne mai săturăm sa-l împletim.

Goana la nesfârșit după succes , după autodepășire, pare o condamnare deliberat aleasă .

Extrapolând puțin, acest fenomen se poate aplica și la relații inter umane, de prietenie sau de iubire. Mecanismul e identic. Alergăm bezmetici după perfecțiune, după un tipar rotund, fără colțuri, fără posibilități de interpretare.

Un joc uneori candid, alteori perfid în care ne substituim Creatorului în a modela lutul uman. Imensitatea spațiului e cea care ne aduce cu picioarele pe pământ. Mici fire într-o mare de nisip, ne războim necontenit pentru supremație. Cu noi înșine sau cu alții. În familie, la școală, la serviciu, pentru ca în final să abdicăm necondiționat în fața destinului și a morții.

Mă întreb deseori dacă singurătatea se poate umple real cu activități. Sau cu oameni. Sau cu ambele.

   E un paradox, acela de a fi înconjurat de oameni, de activități zilnice și de a te simți totuși singur.

Drumul este infinit. Noi doar încercăm să ne autoconvingem de utilitatea lui. Pentru noi. Dacă n-ar mai fi călători spre a-l străbate, care ar fi rostul drumului?

Oamenii?Tovarăși de drum, care parcurg cu noi o parte mai mică sau mai mare din imensitatea Drumului.

La rândul nostru , ne încăpățânăm să mărșăluim , încercând să atingem Infinitul. Există și o latură pozitivă în tot acest bâlci al deșertăciunii.

Alternanța acțiunilor, a evenimentelor și a oamenilor. Succesiunea binelui și a răului are un caracter ciclic, deși de multe ori binele este de fapt rău iar răul este bine. Chestie de interpretare,aș spune.

Autocunoașterea la modul concret și autoperfecționarea continuă, îmbinarea părții practice cu cele teoretice, ale spiritualului cu lumescul dă forme dintre cele mai abstracte.

Orice dezechilibru al balanței duce la un exces, fie material fie spiritual. Armonia e de dorit a fi vectorul unei vieți frumoase.

Depinde doar de noi daca dorim să o aplicăm.

[Mircea Serban]

... mai degraba un extemporal la ora de estetica decat un eseu propriu zis, dar merita apreciata preocuparea autorului pentru conditia umana desi, ii scapa -oarecum, inscrierea sub acest "patronaj".

Opinii personale, consecinta unor experiente sociale decat a lecturilor de specialitate unele din enunturi fiind puerile, dar mai ales semne ale unui "inghet" al curiozitatii.

Unele din definitii sunt lipsite de suport intelectual ( ..." Imensitatea spațiului e cea care ne aduce cu picioarele pe pământ. "), confuzia creata fiind -in cel mai generos caz, de candoarea raspunsilor unei maieutici specifice prescolarilor caci, cine nu stie care este efectul legii gravitatiei?!

Poate, avand in vedere predilectia autorului pentru a contempla natura sa prinda drag si de lecturile esentiale care sa il scoata din spatiul amatorismului desi, nu este un "pacat" ramanerea  sub semnul unui... Rousseau vamesul!

Recomand, "Lumea ca vointa si reprezentare", Critica ratiunii pure" si 'Critica puterii de judecata", "Trilogia Culturii", "Feonomenologia spiritului", "Despartirea de Goethe"... lectura lacuta!

An nou fericit!

[giurgiu maria]

Am lecturat cu interes! Nu sunt o specialistă însă  nu vă împărtășesc  opiniile despre solitudine în colectivitate . Gândesc că atunci când  solitudinea în colectivitate, devine apăsătoare în plan real sau în plan virtual, omul ar trebui să privească în interiorul său și să se întrebe ce ar dori de la ceilalți și odată ce a descoperit ce lui i-ar place să primească, să înceapă el primul, a dărui celor din colectivitate. Să interacționeze cu ei, exact cum își dorește să facă și alții cu el. Să îndrăznească să spargă gheața el primul,  domnule și să dăruiască un pic de confort celorlați, acolo o vorbă bună, de încurajare, ceva concret și darul i se  va întoarce. Ce pentru unul înseamnă armonie, pentru altul poate fi perceput contrariu, căci noi oamenii nu suntem toți la fel. Toată stima și apreciere pentru eseu. Argumentul în sinee foarte interesant și tot respectul pentru opiniile dv. 

[Mladin Cristian Lucian]

Multumesc frumos pentru aprecieri.Ati reusit sa surprindeti bine unele aspecte ale problemei. Nu ma erijez in a ma considera un mare ganditor,am scris conform experientei personale.

  Sunt un om foarte activ,pe langa jobul meu,fac mult sport competitional iar ca autor cat si ca actor(am absolvit Scoala Populara de Arta Arad)am avut posibilitatea de a transmite oamenilor mesajul de frumos din plin,dupa umila mea parere.Deci nu as putea spune ca sunt pasiv ,asteptand reactia celorlalti.

 Observ doar cu amaraciune falsitatea inconjuratoare...

[Vasile Grozav]

Mistic faceți o confuzie majora intre soliditudine si singurătate. În soliditudine, individul nu se plictisește niciodată de el însuși. În singurătate, individul e nemulțumit, aproape, întotdeauna  el și de cei care-l înconjoară.  Soliditudinea conduce la meditație , iar singurătatea la neputință. Prin soliditudine individul caută dumnezeirea, prin singurătate se caută pe sine. A pune semnul egal între  soliditudine și singurătate este ca și cum ai pune semnul egal între rebel și revoluționar.