Când pui prima piatră la temelia unei construcţii, inevitabil te gândeşti şi la faptul că va veni timpul când vei prinde şi ultima şindrilă în vârful acoperişului. Dacă îţi place mult ceea ce faci, dacă vezi că roadele muncii tale sunt frumoase şi apreciate, speri ca acest moment să vină cât mai târziu. Am plecat pe drumul numit ÎNSEMNE CULTURALE pe data de 23 mai 2012. La vremea „ultimei şindrili” se fac bilanţuri. Pe parcursul celor patru ani şi jumătate, în acest spaţiu virtual, s-au întâmplat lucruri mirabile, dintre care amintim câteva:
Exemplificări se mai pot face, dar ca să nu abuzăm de răbdarea Domniilor voastre trecem la câteva aspecte generale, chiar dacă unele dintre ele au mai fost abordate şi cu alte ocazii.
Cert este (şi-o spunem cu toată modestia, dar neuitând şi de neîmpliniri, cum ar fi: lipsa unui dialog mai amplu, mai cald, sfaturi mai elaborate, cu mai mult profesionalism…) că de la apariţia acestui site, în mediul online, preocupat de literatură, se scrie mai curat româneşte, se scrie cu diacritice, cu mai puţine greşeli gramaticale, de exprimare şi de redactare. Am luptat împotriva
„romfranglezei”, a barbarismelor, a infantilismelor grafice sau a teribilismelor de orice fel. Am militat ca limba română să nu devină „limba Turnului Babel”, acceptând totuşi că o limbă e un sistem viu… Şi totuşi a venit timpul, după cum spuneam şi la început, „să batem ultima şindrilă în vârful acoperişului”. De ce o facem (că doar aceste fenomene nu pot fi extirpate definitiv)? Evident că un astfel de site, cum e ÎNSEMNE CULTURALE, şi-ar justifica existenţa chiar dacă ar avea și un singur membru, însă cum pentru găzduirea site-ului, reţeaua NING cere lunar fondatorilor 25 de dolari, cu toată dragostea pentru acel unic membru-creator, nu merită acest efort financiar. Şi aşa ne gândeam de ceva timp să punem capăt acestui demers cultural, deoarece tot mai mulţi membri, considerând că astfel de spaţii nu-i mai cuprind ori sătui de oglinda pe care le-o puneam în faţă, au preferat fuga pe Facebook, după like-uri, adesea, de complezenţă. Însă decizia ne este forţată cumva de mizeria celor de la NING, care, începând din luna octombrie, în loc să ne dea un bonus pentru consecvență, vor ŞAIZECI DE DOLARI PE LUNĂ! Poate că suma ar fi frecventabilă şi în aceste condiţii dacă am întâlni, din partea creatorilor, aceeaşi luminoasă emulaţie, acelaşi entuziasm ca acum patru ani şi jumătate… Oricum, adevăraţii autori simt că „monastirea” e terminată şi nu-l aşteaptă pe Negru Vodă (alias, Măria Sa, Cititorul) să-i certifice opera, să-i ordone alta. Cu aripile făcute pe ÎNSEMNE CULTURALE, ori doar întărite sau testate aici, vor zbura mult şi bine…
În loc de post scriptum, rugăm membrii să-şi salveze, dar să nu șteargă, materialele de pe site cât mai repede posibil. Doar cărțile virtuale din ISSU vor rămâne, restul conținutului va dispărea odată cu închiderea site-ului.
Lumină în suflete, inspiraţie, celebritate pozitivă, sponsori, fericire şi prosperitate vă urează şi vă doresc în continuare fondatorii:
Vasilisia și Ion Lazăr da Coza
(Pentru a ne păstra brandul, ÎNSEMNE CULTURALE va funcționa, în viitor, ca grup, pe facebook, sub aceeași titulatură, dar nu va fi nici pe departe la fel.)
NB: Aceasta a fost „scrisoarea de despărțire” postată în data de 11 septembrie, 2016. Datorită unor oameni generoși, soarta site-ului ÎNSEMNE CULTURALE a fost salvată! Cum? Citind comentariile de mai jos, vă veți edifica. Noi ne facem datoria de onoare să prezentăm și aici lista cu donatori, cărora le mulțumim din suflet!
*
* *
Din extrasul de cont a reieșit că următorii donatori au depus banii în contul:
RO82RZBR0000060016707555
titular cont: LAZĂR VASILISIA (Raiffeisen Bank)
***
teodor dume - 200 de lei;
Florin T. Roman - 200 de lei;
Mica - 260 de lei;
Valeria Merca - 200 de lei;
Calliope - 150 de lei;
Anonimus - 400 de lei;
Myriam - 100 de lei;
Fica - 100 de lei;
Laura H. - 100 de lei;
Melania Briciu A. - 360 de lei;
Minerva - 60 de lei;
Adelina - 300 de lei;
Maria Giurgiu - 100 de lei;
Carmen Aldea - 100 de lei;
Rădița Răpeanu - 100 de lei;
Ioana Vlad - 400 de lei;
Tudor Cicu - 200 de lei;
Selena - 440 de lei;
ica matei - 100 de lei;
Elena Mititelu - 100 de lei;
Violeta Trandafir - 150 de lei;
Enea Gela - 100 de lei;
Darius Decebal - 400 de lei;
*
* *
Cuvinte cheie :
Faptul că se comentează în continuare pe această temă, nu poate decât să-mi întărească sentimentul că Însemnele Culturale reprezintă simbolul de înfrăţire al mânuitorilor slovei, al oamenilor cu suflet ales. Pe mine personal acest site mă face mai bogată, la o vârstă la care înţelepciunea selectivă, că fiica a experienţei, primează. Această stare de bine n-ar fi fost posibilă fără existenţa voastră, prieteni minunaţi de pe Însemne, cărora va mulţumesc, pe această cale.
''Conştiinţa din tine şi conştiinţa din mine, în aparenţă două, în realitate una, caută unitatea, şi aceasta este iubirea ''(Nisargadatta Maharaj).
Si iata ca, odata cu inceputul toamnei, a reinceput un an nou pentru "Insemne", pentru care multi au pus umarul.
Da, e un INCEPUT DE DRUM, un impresionant inceput.
Cum bine se stie, sunt in Canada, la Toronto si, acum vreo saptamana, ii povesteam la telefon unei tinere doamne de peste 90 de ani - venita din Romania acum vreo 25 de ani - despre reactia membrilor acestui site in fata pericolului de a se inchide. Doamna a fost profund impresionata, nu numai de gest, dar si de faptul ca, iata, s-a confirmat ideea in care credea cu convingere, cea a "existentei, inca" a dragostei pentru cultura in Romania. Bucuria pe care i-am auzit-o la telefon nu se poate descrie in cuvinte.
Am tinut sa va felicit azi, la venirea calendaristica a toamnei, pentru "noul certificat de nastere"...
La Multi Ani!
Mulţumim draga noastră Veronica Pavel Lerner! Superbe cuvinte!
Aduc mai jos un comentariu făcut pe FB:
Sincer vă spunem, nu ne-am așteptat la atâta solidaritate! Şi totuşi de unde a venit ea?
Din mesajele membrilor şi simpatizanţilor am înțeles că aceasta e o reflectare a încrederii pe care site-ul ÎNSEMNE CULTURALE, conceput ca un cenaclu online, a reușit să o sădească în sufletul majorității celor ce i-au pășit pragul. Într-adevăr, ne-am ferit de „bisericuțe”, am promovat toate curentele literar-artistice, căutând/cerând însă valoare; opiniile și îndrumările date poate că uneori au fost greșite, expeditive sau mai dure, dar niciodată nu au fost cu rea intenție, cu ranchiună ori din frustrări... Desigur, participanţii la concursuri au remarcat transparenţa şi corectitudinea în care s-au desfăşurat ele… Oho… şi câte nu ar mai fi de spus la bucurie!... Dar am întâlnit şi câteva cazuri gen „văduva ipocrită, de la căpătâiul decedatului” ce se dă de ceasul morţii: „Lume-lumeeee… Sari lumeee!... Măi, Gheo, mă, cui mă laşi tu, mă?!!” Însă când a văzut că Gheo mai mişcă un deget de la un picior a sărit şi mai sus: „Iote-al dracului că nu mai moare!”
Pe invidia acestora, hai să jucăm tontoroiul, salvând spiritul și menirea site-ului prin cât mai multe postări, comentarii, opinii etc. Politica sa a rămas neschimbată, la fel și relațiile interumane (aici, e adevărat, se mai poate lucra)…
Mirobolantă veste – ÎNSEMNE CULTURALE, încă doi ani de viaţă, cel puţin!
Deoarece suma necesară s-a strâns mai repede faţă de termenul impus, fondatorii au cerut NING-ului, imediat, schimbarea modului de plată, de la planul tarifar lunar, la cel anual. Cum solicitarea s-a făcut înainte de a intra în vigoare noile tarife majorate, şi înaintea ultimei scadenţe nemajorate, am fost taxaţi pe vechile preţuri, adică 240 de $ pe an, în loc de 588 de $ pe an. Restul sumei va fi păstrată pentru la anul, ea acoperind, cu prisosinţă, cei 588 de $ necesari…
Într-adevăr, oamenii frumoşi (mă refer la toţi acei care-au fost cu fapta, dar şi cu gândul luminos alături de ÎNSEMNE CULTURALE) sunt răsplătiţi întotdeauna de zeiţa Fortuna!
Infinite mulţumiri!
Sănătate, prosperitate şi fericire lângă cei dragi!
Multă inspiraţie!
***
FANTASTIC! Ma bucur din tot sufletul!
Ion Lazăr da Coza a spus :
Mirobolantă veste – ÎNSEMNE CULTURALE, încă doi ani de viaţă, cel puţin!
Deoarece suma necesară s-a strâns mai repede faţă de termenul impus, fondatorii au cerut NING-ului, imediat, schimbarea modului de plată, de la planul tarifar lunar, la cel anual. Cum solicitarea s-a făcut înainte de a intra în vigoare noile tarife majorate, şi înaintea ultimei scadenţe nemajorate, am fost taxaţi pe vechile preţuri, adică 240 de $ pe an, în loc de 588 de $ pe an. Restul sumei va fi păstrată pentru la anul, ea acoperind, cu prisosinţă, cei 588 de $ necesari…
Într-adevăr, oamenii frumoşi (mă refer la toţi acei care-au fost cu fapta, dar şi cu gândul luminos alături de ÎNSEMNE CULTURALE) sunt răsplătiţi întotdeauna de zeiţa Fortuna!
Infinite mulţumiri!
Sănătate, prosperitate şi fericire lângă cei dragi!
Multă inspiraţie!
***
Această postare a stat pe frontispiciul site-ului pe perioada 12-20 septembrie 2016. Apelul a stârnit atâta solidaritate încât pe mulți ne-a uimit... Donatorilor și celor cu gânduri bune le mulțumim încă o dată!
În luna septembrie 2016, am primit de la NING somația că vor crește prețurile de la 25 de $ la 60 de $, pe lună, iar prețul abonamentului anual îl vor crește de la 240 de $ la 588 de $. :(((
Dacă am plăti lunar câte 60 de $, într-un an ne-ar trebui 720 de $.
De-am am plăti anual, suma necesară ar fi de 588 de $.
Iată o economie de 132 de $ (bonus).
Întrebare: Se pot strânge 2.335 de lei?
Așteptăm, până pe data de 20 ale acestei luni, angajamente ferme
din partea celor care vor să contribuie cu cel puțin 100 de lei la salvarea ÎNSEMNE CULTURALE!
Numele donatorilor și suma oferită vor fi expuse pe pagina principală a site-ului! Cei ce vor să rămână anonimi (deși mecenatul e de aplaudat!), le respectăm dorința, dar sunt rugați să ne spună un pseudonim, sub care să apară donația, pentru a se evita interpretările.
*
* *
Lista cu donatori (în ordine cronologică):
teodor dume - 200 de lei;
Florin T. Roman - 200 de lei;
Mica - 260 de lei;
Valeria Merca - 200 de lei;
Calliope - 150 de lei;
Anonimus - 400 de lei;
Myriam - 100 de lei;
Fica - 100 de lei;
Laura H. - 100 de lei;
Melania Briciu Atanasiu - 360 de lei;
IMC - 100 de lei;
Minerva - 60 de lei;
Adelina - 300 de lei;
Maria Giurgiu - 100 de lei;
Carmen Aldea - 100 de lei;
Rădița Răpeanu - 100 de lei;
Ioana Vlad - 400 de lei;
Tudor Cicu - 200 de lei;
Selena - 440 de lei;
ica matei - 100 de lei;
Elena Mititelu - 100 de lei;
Violeta Trandafir - 150 de lei;
Enea Gela - 100 de lei;
*
* *
Cu mult drag și infinite mulțumiri, spunem: „STOP DONAȚII!”
Mulți prieteni și-au exprimat dorința de a dona în continuare, însă îi rugăm să-și păstreze bunele intenții pentru la anul. Deocamdată, suma adunată e arhisuficientă pentru plata chiriei pe următoarele 12 luni.
*
* *
Later edit: Astăzi, 30 septembrie, ora 16:00, din extrasul de cont a reieșit că toţi cei 21 donatori au depus banii în contul:
RO82RZBR0000060016707555
titular cont: LAZĂR VASILISIA (Raiffeisen Bank)
Le mulțumim din suflet. Le-am confirmat fiecăruia în parte, prin Mesaje primite, acest fapt.
*
* *
Și totuși se pune preț pe cultură... Doar în douăsprezece zile, nouăsprezece oameni minunați au donat peste 4.000 de lei. Cu acești bani, ÎNSEMNE CULTURALE va achita găzduirea în NING un an de zile. Dacă se va depăși suma necesară, vom păstra restul de bani pentru anul următor. Sigur, mulți oameni la fel de frumoși și inimoși ar fi dorit să participe și ei la finanțarea site-ului, dar situația materială de moment nu le-a permis, ori nu au avut acces la bancă (noi nepunând la dispoziție și o adresă pentru mandate poștale). Și lor le mulțumim din suflet! Trăiască dragostea pentru sublim! Să trăiți și voi, întru veșnicirea vostră prin cuvânt românesc, oameni deosebiți!
Mulțumim!
Bravo! Chiar ma gandeam ca acum, in octombrie, era timpul de reinnoit abonamentul.
Multumiri pentru anunt si felicitari pentru tot ce faceti!
Da, Veronica. Numai că a coincis cu necazul nostru și nu am făcut anunțul pe 21.
Un lucru minunat. Mi-am amintit, fără să vreau, de momentele de cumpănă...
Viață lungă, Însemne Culturale! (Totul depinde de noi, nu-i așa?!:) )
Felicitări! Viață lungă cu mulți membri și mulți cititori, Însemne Culturale!
Mulțumiri din suflet familiei da Coza!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor