Brațul răzbunării

[Giurgiu Silvia]

   Uneori, în bezna minții devastate de nebunie, se aprindea ca un flash orbitor câte o amintire, un scurt episod de luciditate, sentimente dureroase de frustrare și rușine sau de bucurie nestăpânită și nejustificată. Maria conștientiza permanent nenorocirea ei, fie că era nebună sau lucidă și cunoștea cauza pentru care își pierduse rațiunea, sau mai bine zis, persoana care o împinsese în hăul cumplit, de unde nu mai reușea să iasă, în ciuda tuturor tentativelor disperate ale fiului său și soției acestuia. Nenumărați specialiști exploraseră mintea aceea bântuită de cea mai înfiorătoare furie, comportamentul nefiresc de agresiv și de inteligent, în același timp, șiretenia uimitoare cu care încerca să-și camufleze frica îngrozitoare ce îi devora viscerele. 

   Toate examenele psihiatrice la care fusese supusă aveau același rezultat: depresie profundă dar nu incurabilă. Nimic nu justifica de ce se afunda cu fiecare zi tot mai mult în tenebre, de ce nu se putea elibera din iadul emoțional în care trăia. Parcă refuza să se întoarcă în lumea reală, când din punct de vedere medical nimic nu o împiedica să facă asta. 

   - Femeia aceasta nu e nebună! spuneau medicii. E ca și cum ar fugi de ceva sau cineva și își auto-induce starea asta confuzională de agresivitate, de parcă ar fi un refugiu pentru ea. Nu știm dacă nu poate sau nu vrea să-și recapete rațiunea. Se comportă ca un nebun sadea, nu încape nici o îndoială, dar... e foarte ciudat... Nu am mai întâlnit un astfel de caz! 

   Trecuseră cinzeci de ani de când Maria și David își uniseră destinele. Pe atunci ea avea aproape 20 de ani, iar el cu cinci ani mai mare. Frumusețea ei remarcabilă o transformase într-o recompensă pentru pretendenții care aveau mai mult de oferit familiei sale. La vremea aceea, dragostea era ultimul lucru care conta pentru întemeierea unei familii iar părinții Mariei nu își făceau nici un fel de scrupule în privința confortului sufletesc sau dorințelor fetei. O măritaseră cu David deoarece el provenea dintr-o familie respectabilă, înstărită și cu un statut social important, argumente indestructibile într-o astfel de epocă. Tânărul pretendent, deși încântat de frumusețea viitoarei neveste, era bine ancorat cu picioarele pe pământ, muncitor, cinstit, nu prea chipeș pentru gusturile Mariei, cam blazat și plin de prejudecăți. Cât privește dragostea... nu prea era compatibilă cu mentalitatea lui. Era tipul de bărbat care corespundea exact tiparelor vremii și așteptările lui de la o femeie erau foarte concise: casă, copii, supunere absolută și muncă dură și susținută în casă și în afara ei. 

   Aspirațiile Mariei se stinseră una câte una în scurt timp și viața lângă un astfel de bărbat deveni foarte anostă și apăsătoare. Foarte repede deveni mamă și nevoia ei mare de afecțiune își găsi împlinirea. David, incapabil de iubire conjugală, se dovedi un tată incredibil de iubitor, responsabil și tandru cu fiul lui. Asprimea cu care își trata nevasta, mentalitatea lui rigidă în raportul de cuplu, absențele lungi de acasă, apăsătoarea lui prezență atunci când nu se spetea de atâta muncă pe unde apuca, săpară între ei o prăpastie de netrecut. Anii trecură anevoioși, băiatul crescu mare și umplea atât cât putea și el, golul din sufletul mamei care îl adora și pe care o diviniza la rândul lui. 

   Dar femeia din ea rămăsese îngropată în munții de frustrări și amărăciune, frumusețea ei pălea tot mai mult ca o floare crescută în umbră, fără lumină și fără apă. La 35 de ani ochii ei poposiră pentru prima dată asupra unui bărbat ce o curta asiduu, îndrăgostit până peste cap de ea și sufletul ei însetat de dragoste se agăță ca o iederă de șansa pe care viața i-o scotea în cale. David muncea departe în alt oraș și venea la o lună acasă, uneori și mai rar, astfel că Maria se lăsă dusă de val și începu o poveste de dragoste răscolitoare cu noul ei amant. Dragostea descoperită o acapară total și înflorea tot mai mult, atrăgând involuntar asupra sa privirile admirative și intrigate ale tuturor. În scurt timp pasiunea îi amorți prudența și conștiința, iar lumea începu să murmure și zvonurile ajunseră la urechile soțului încornorat, ale cărui bănuieli creșteau pe măsură ce observa fericirea rău ascunsă din ochii nevestei. 

   Într-o dimineață, după ce el ,,plecă” la muncă, așa cum era obiceiul, Maria nici nu așteptă să se închidă ușa bine după el, că și dădu fuguța la iubitul ei care se zvârcolea ca pe jar de gelozie și nerăbdare, știind-o în compania soțului. Fără griji, se aruncară cu capul înainte în focul pasiunii, neluându-și nici o precauție. David, care își urmărise nevasta, intră nestingherit în casa amantului și îi surprinse în cele mai arzătoare momente. Furia și durerea lui nu cunoscură margini! După ce devastă casa în care onoarea lui fusese călcată cumplit în picioare, o târâ pe Maria de păr, lovind-o, insultând-o ca un nebun prin tot satul, până la casa părinților ei unde, o lepădă în curte ca pe o zdreanță murdară și ruptă sub privirea consternată și îngrozită a acestora.

   Rușinea și dezonoarea căzu ca un trăsnet nimicitor asupra întregii familii iar Maria fu pedepsită și de familie și de răzbunarea bărbatului său, care o alungă din casa lui și din viața fiului lor. Interdicția de a se apropia de băiat aproape că o ucise și de atunci depresia cea mai neagră îi cotropi mintea și sufletul, pentru totdeauna.

   Dar influența fiului asupra tatălui era atât de puternică, încât David nu se putuse opune rugăminților lui de a-i readuce mama înapoi acasă și călcându-și orgoliul și inima în picioare, îi redeschise ușa casei, însă nu și pe cea a inimii. În mintea lui își făcu drum ca o otravă ucigașă, răzbunarea. Tenace, mascată, mută ca blestemul! Maria cunoscu infernul în fiecare clipă a vieții sale, de atunci! Reproșuri fățișe, aluzii pline de dispreț și ură, bătăi cumplite, violuri îngrozitoare cu diferite obiecte, batjocură, restricții, izolare și teroare permanentă. Și ... tăcere... Suspinele înăbușite nu trebuiau să treacă pragul dormitorului. 

   David povestea la toți cei care voiau să-l asculte despre trădarea soției sale și bunătatea lui nemărginită, primind-o din nou acasă și dăruindu-i ,, iertarea”. Maria își spăla sângele nopților de coșmar în intimitatea băii, oblojindu-și rănile trupului singură și îndurând cu suflet muribund sclavia unei vieți ce nu voia să se termine. Ura și neputința, frica îngrozitoare, durerea și rușinea, începură adesea să-i întunece rațiunea. Depresia o punea la pământ tot mai des și spitalele de psihiatrie deveniră a doua ei casă. David asista cu satisfacție insațiabilă la distrugerea femeii și de câte ori medicina o readucea relativ la normalitate, el inventa metode tot mai ingenioase pentru a anihila eforturile medicilor. 

   Lumii și familiei arăta dezolarea sa infinită pentru boala nevestei, grija, afecțiunea și ocrotirea lui. Toți îl considerau un sfânt de om, îl stimau și îl compătimeau. Cât despre Maria, se considera că își ispășește păcatele tinereții, așa cum e firesc să fie. Când mintea ei refuză să se mai întoarcă la amara realitate, supliciul ei se amplifică. David bucuros că Maria nu mai reprezenta de acum nici un risc pentru el și că nimeni nu ar crede-o dacă i-ar trece prin cap să-l denunțe, deveni un monstru nemilos și o tortura în toate modurile posibile. Maria îl ura de moarte și nu de puține ori tentase să-l omoare, pradă unei furii inumane. El și din acest lucru trase foloase, căci de câte ori era sfătuit să o închidă în vreun ospiciu, se opunea cu lacrimi în ochi, refuzând s-o lipsească de dragostea și protecția lui, cu toate riscurile ce implica acest lucru. Astfel faima lui de ”sfânt” creștea tot mai mult. 

   Fiul lor, de acum la casa lui și cu familie, suferea ca un nebun din cauza mamei sale și  se îmbolnăvi și el de depresie. În nebunia ei, mama îl ura și îl respingea și pe el, ceea ce era de nesuportat pentru bietul om. Nu bănuia că el era răspunzător pentru tot dezastrul în care își împinsese mama, din dorința lui nesăbuită și egoistă de a avea o familie. În nebunia sa Maria nu putea uita asta și furia ei se revărsa acum și asupra lui, distrugându-l inconștient. Brațul implacabil al răzbunării lovise și mutilase suflete nevinovate.

[Corina Militaru]

Să-ți închipui că ești stăpân pe destinul altei ființe, asta-i nebunie! Din păcate adeseori trece neobservată. :( 

Am citit cu plăcere! :)

[giurgiu maria]

Tragic destinul Mariei și eu sunt curioasă cum se va sfârși și acest triller,pentru care tu ai o adevărată înclinație, de a le  scrie cu talent!