Condamnare ( continuare-fragment 13)

[Giurgiu Silvia]

   O  altă zi își oferi generoasă ofranda luminii, împărțind lumii trandafirii zorilor, ce răsăreau direct din tainicele unde ale mării. Pasiuni ascunse zburdau prin orașul tăcut, fugărind vise și dorințe necenzurate, pe aleile învăluite încă, de umbrele nopții. Prin perdeaua vaporoasă a dormitorului, se furișau indiscrete primele raze ale soarelui, colorând pereții de un alb auster, spitalicesc, cu irizări diafane de purpură aurită. 

   Amneris își înecă privirea în mirajul unduitor, lăsându-și amintirile să reconstituie o altă dimineață pictată de zeii dragostei și ai tinereții, demult pierdute prin ceața opacă și rece a vieții. De când observa lumea din alcovul ei mut și ascuns în străfundurile minții febrile, simțurile i se ascuțiseră excesiv iar emoțiile care nu prea mai vizitaseră de multă vreme acel suflet oțelit și sterp, găsiseră de cuviință să-și replanteze mlădițele delicate în terenul arid și ostil, însuflețindu-l din nou. Astfel că, ochii ei reușeau, acum când erau imobili și incapabili să se mai închidă, să distingă nuanțele subtile ale unor momente speciale, pe care nu le observase nicicând atât de limpede. Neputința de a mai comunica cu lumea din jur, îi dezvoltase capacitatea de a trăi în propriul univers interior și de a se regăsi pe sine. Limitele fizice odată depășite, nu mai aveau importanță și nici frontiere pentru spiritul ce putea atinge trăiri nebănuite.

   Se revăzu pe sine în același pat și în aceeași odaie, căutând somnoroasă printre faldurile cearceafurilor trandafirii, brațele puternice și protectoare pe care le simțise în jurul ei, până când somnul viclean și hoț o propulsase la polul opus al patului imens. Gustă din plin bucuria de atunci, când se cuibărise mulțumită la pieptul bărbatului adormit, numărând bătăile ritmice și liniștitoare ale inimii de sub urechea ei. Pe vremea aceea avea patruzeci de ani și acceptase dragostea unui bărbat cu mult mai tânăr, stârnind o mulțime de controverse atât în familie cât și în cercul social în care trăia și îsi desfășura activitatea profesională. Pe ea o amuzau însă, situațiile extravagante și îi plăceau la nebunie provocările de orice fel așa că, își trăia viața doar cum îi plăcea. Tânărul care se îndrăgostise nebunește de ea, era un stagiar și destinul îl aruncase iremediabil în brațele ei. 

   Amneris primise cu seninătate și plăcere darul pe care viața i-l oferise. Pentru ea totul era normal și considera că i se cuvine de drept, tot ce îi plăcea așa că, lua fără să considere necesar să ofere, la rândul său. Toate relațiile ei fuseseră astfel și sufletul nu prea avusese ce căuta în discuție. Nu-și amintea să fi fost vreodată îndrăgostită. Ea dominase mereu în dragoste și nu-și imagina că putea fi altfel. Relația lor dură mai bine de doi ani, până când în viața ei apăru Amedeo, profesorul chirurg de faimă internațională, care se întorsese de curând din Statele Unite, unde profesase ultimii zece ani și își câștigase un renume impresionant în lumea medicală. Pe ea o fascină personalitatea lui și farmecul bărbatului matur care impunea respect, admirație și încă ceva care o subjugă complet. Descoperi că tânărul iubit care simțea pentru ea cam tot ce simțea ea acum pentru Amedeo, devenise dintr-o dată copilăros, insipid și patetic. Decise să pună capăt imediat relației lor și nu se îngriji deloc de lovitura pe care el o primi la anunțul ei platonic și rece. Pentru ea nu existau jumătăți de măsură și ridică nepăsătoare din umeri la disperarea lui. Ba chiar îl ironiză cu sarcasmul ei strivitor, călcând imprudentă peste sentimentele și demnitatea lui, într-un mod reprobabil. De la iubire la ură mortală, trecerea se făcu incredibil de simplu și Amneris căștigă un dușman periculos, ce dispăru din raza ei de observație și chiar din amintirea sa, pentru totdeauna, crezuse ea. 

   Într-una din zile, când Ambra organiză un prânz în casă la ea, așa cum își luase libertatea să facă de când Amneris nu se mai putea opune deciziilor ei ridicole, la care invitase foști colegi de breaslă, presupuși prieteni și bineînteles, cele mai insuportabile rude, la urechile ei ajunse o voce dintr-un trecut îndepărtat, care îi provocă o stare de neliniște inexplicabilă. Încercă să ignore semnalul de alarmă ce-i invadă mintea, așteptând cu răbdare obișnuitul ritual de saluturi pe care i-l adresau oaspeții, expunându-se privirii ei imobile. Dacă treceau prin raza ei vizuală, îi recunoștea pe fiecare deși adeseori îi erau suficiente inflexiunile vocii sau pur și simplu, câmpul lor magnetic. De data asta intuiția ei dădea semnale asurzitoare de alarmă, rănindu-i auzul. Ceva se întâmpla, sau simțurile ei o luaseră razna!

  "- Într-o bună zi, cretina asta de soră-mea o să mă aducă la nebunie! Cum dracu îi poate trece prin cap să-mi aducă pe cap toată șleahta asta de neisprăviți? Vrea să-mi bage pe gât  ideile ei stupide de a face pace cu mine însămi și cu Dumnezeu! De ce oare își imaginează că-mi face vreo plăcere să-i văd pe ăștia cum se îndoapă la masa mea, pe cheltuiala mea, că-mi face bine să le aud opiniile, sfaturile, încurajările ridicole și mai ales compasiunea asta ipocrită? Și cine-o mai fi și musafirul ăsta nou care l-a însoțit pe Amedeo? Și de ce nu se prezintă ca toți ceilalți? Mie nu-mi miroase bine!...Vocea aia ..." 

   - Giani, hai să o saluți pe Amneris! auzi ea vocea Ambrei într-un târziu, după ce clopoțeii de alarmă încetară să-i biciuiască tâmplele. Clinchetul farfuriilor se mai auzeau acum doar în mâinile Luciei ce la așeza în mașina de spălat vase. Aroma amețitoare a cafelei se rostogolea peste ea, ca o insultă la adresa imposibilității ei de a-i mai gusta savoarea atât de prețioasă. 

  - Ambra, ești sigură că e o idee bună? auzi Amneris. E mult de când nu ne-am mai văzut! Mă îndoiesc că-și mai amintește de mine! 

   - Tu ai însemnat mult pentru ea la vremea aceea și a suferit când ai dispărut fără o explicație! 

   - Crezi? 

   " Giani!?... exclamă Amneris. Nu! Sper că nu a facut-o!...Nici chiar ea nu poate fi atât de idioată! Acel Giani?..."

[Mihaela Popa]

plin de surprize romanul tău

ca de obicei, aștept continuarea

:)

Mihaela

[giurgiu maria]

Frumos și incitant dragă Silvia! Aștept cu interes urmarea.

[Corina Militaru]

Frumos, frumos! Aștept continuarea! :)