DOINA, CREAȚIE LIRICĂ SPECIFICĂ FOLCLORULUI ROMÂNESC Interviu cu domnul Marin Voican - Ghioroiu

[Ion Nălbitoru]

Am avut fericita ocazie să colaborez de mai mulți ani, pe teme culturale, cu distinsul domn Marin Voican-Ghioroiu, Scriitor şi compozitor. Domnia sa este Doctor HONORISCAUSA, Academia DACOROMÂNĂ.

I-am propus să stăm de vorbă despre activitatea bogată a Domniei sale și a acceptat invitația mea!

Ion Nălbitoru: Domnule Marin Voican, la origini sunteţi vâlcean din comuna Ghioroiu. Ţinând cont că majoritatea personalităţilor s-au născut la țară, aţi „visat”, în copilărie, să ajungeţi în Bucureşti?

Marian Voican-Ghioroiu: Este bine cunoscută o zicală din zona noastră: „Neică, vrei să te pricopsești, mergi la București!”

Tata Ilie lucra ca ospătar le restaurantul de la Gara de Nord, iar când venea acasă, primul lucru care-l întrebam era: „Eu când merg cu matale la București?” După cum vedeți, nu visam, era o dorință.

Ion Nălbitoru: Din când în când mai cădeți în nostalgia vremurilor de demult, cu obiceiurile și tradițiile neaoșe de la țară, de iernile cu ninsori abundente?

Marian Voican-Ghioroiu: Ce să mai spun despre iernile din copilărie, aveau farmecul lor, iar eu și colegii mei din cătunul Dealul Viilor (Delureni-Ghioroiu) mă duceam la scoală călărind caicul și săniuța. Din Deal până în vale, la apa Peșenii,  erau peste 900 de metri, iar pârtia sănilor era pe drumul de care, de la pădurea lui Olete, Zăpodina. Veselie mare la coborâre, dar la urcare nu prea îmi convenea că trebuia să trag săniuța după mine. O amintire care nu s-a șters din sertarul memoriei, este iarna lui 1953 când zăpada atinsese pe alocuri peste 2 metri, iar noi mergeam la școală printre nămeți „precum zidul o cetate”- tunele de basm pe care le făcuseră delurenii mei, ca să poată ajunge în comună, la Monument, unde se afla primăria, școala, miliţia și căminul cultura.

Ion Nălbitoru: Câteva date despre studiile dv

Marian Voican-Ghioroiu: Primele clase  1 - 7 le-am făcut la Școala Elementară Ghioroiu, apoi la București, Liceul Gheorghe Șincai și facultatea de Economie Generală, Academia de Studii Economice, București.

Ion Nălbitoru: Ce v-a determinat să vă stabiliți în București? Oare una din cauze a fost că viața la țară devenise oarecum o povară pentru țăranii deposedați de proprietăți de regimul de atunci?

Marian Voican-Ghioroiu: În 1964 când se încheiase colectivizarea în țară, iar pământul nostru cu vite și atelaje a fot trecut la CAP, tata și mama au hotărât să ne mutăm în București. Am locuit pe șoseaua Berceni nr. 119, (în fața spitalului nr.10) raionul Tudor Vladimirescu, într-o casă (cumpărată) cu 4 camere, bucătărie, curte de 400 metri pătrați, cu pomi fructiferi: doi gutui, un piersic, un cireș și un măr.

Ion Nălbitoru: Care au fost primele impresii pe care vi le-a lăsat Bucureștiul? Și eu am făcut facultatea în metropolă; un centru multicultural propice pentru tinerii din provincie dornici de cunoaștere.

Marian Voican-Ghioroiu: Copil, venit de la țară, Bucureștiul mă fascina, fiindcă tata, iubitor de artă și cultură, mă ducea de două ori pe săptămână la Teatrul de Comedie, unde am văzut piese pe care nu le-am uitat nici acum: „Hoții” de Friderch Schiler, „Slugă la Doi stăpâni”– Carlo Goldoni, „Cadavrul Viu” de Lev Tolstoi, „Înșir-te Mărgărite” de Victor Eftimiu, iar la Teatru de Operetă am luat cunoștință cu arta muzicală pe care am îndrăgit-o din tot sufletul. Am vizionat operetele „Vânt de Libertate” de Isaak Dunaevski, „Liliacul” de Iosef Strauss, „Ana Lugojana” și altele, cu actori minunați: Ion Dacian, Maria Vauvrina, Nae Roman, Bimbo Mărculescu, Sily Popescu, Constanța Câmpeanu, George Hazgan ș.a. Bineînțeles că mergeam și la cinematograf, fiindcă rulau filme celebre ca: Mânăstirea din Parma, Pe Donul Liniștit, Frații Corsicani, Vagabondul, Articolul 420, Mizerabilii, Contele de monte Cristo, Hamlet, Carmen de la Ronda. Mergeam la teatrul de revistă, Savoy - Constantin Tănase și la sala Ion Vasilescu de lângă Academia Română. Directorul școlii, prof Grigorescu ne ducea la muzee și case memoriale, recomandându-ne să citim anumite cărți, la care le făceam recenzia și o citeam în ora de română.

Nu am ratat nici-o stagiune a Circului Crateli, care se afla pe locul unde astăzi este Teatrul National şi Intercontinentalul, şi asta că aveam o colegă de liceu, Mariana, care seara era un drac de jokeu în Manej, şi mergeam să o admir şi s-o aplaud.

Ion Nălbitoru: Când v-ați descoperit talentul de poet și când ați debutat?

Marian Voican-Ghioroiu: De fapt, aș putea să spun că așa m-am născut, de mic îmi plăcea să scriu versuri și scurte povestioare, fiindcă de ziua mea, 1 Aprilie, când împlinisem 6 anișori, tata mi-a făcut cel mai scump cadou, o carte minunată „Poezii de Mihai Eminescu” volum de care nu m-am mai despărțit. La șapte ani știam peste 25 de poezii, pe care le spuneam, urcat pe un taburet, invitaților lui tata și mama Elisabeta. Din fragedă copilărie, de pe la 5 ani, am învățat să scriu și să citesc, sub îndrumarea și grijea iubitei mele bunici, după mamă, Elena Tetoianu, învățătură care m-a cam pus rău în fața învățătoarei, domnișoara Titilică Vochița, care mă certa mereu şi-i spunea mamei când o întâlnea că sunt neastâmpărat și vorbesc la ore: Auziţi şi dumneavoastră, coană Aneta, ce spune la ore:  Hă-hă-hă! Eu ştiu să citesc şi să socotesc, guguștiucii aştia nu ştiu nimic?  

Mai târziu, prin clasa a V-a, datorită regretatului profesor de Limba Română, Nelu Pretorian (devenit preot la biserica de la Deal din Ghioroiu) care ne punea să compunem poezii, povestiri etc. iar pe cele mai bune le punea la panoul de onoare al școlii, m-am îndrăgostit de poezie.

Ion Nălbitoru: Enumerați câteva din volumele publicate...

Marian Voican-Ghioroiu: Într-o viață, pot spune, de peste 70 de ani am publicat poezie, teatru, cântece populare, operetă, eseuri.

Alături de prietenul meu prof. Ion Pașol am scris volumul FIII SATULUI, iar în colaborare cu patriarhul muzicii române, compozitorul și dirijorul Constantin Arvine am realizat 10 cărți, majoritatea imnuri coral-simfonice:

BRÂNCUȘIANA, https://youtu.be/8BbPcgoQ5Mc  care s-a jucat la Teatrul Elvira-Godeanu din Târgu-Jiu cu orchestrele simfonice reunite, LYRA GORGULUI ŞI ION DUMITRESCU, plus corul, de la Râmnicu Vâlcea;

TUDOR VLADIMIRESCU, EROILOR LEGENDARI, PRINOS DE RECUNOȘTINȚĂ, TU,  ROMANȚĂ-NCÂNTĂTOARE, 3 volume de versuri INIMĂ DE MAMĂ, cărți de proză: PUTEREA DE-A IERTA, MARIA TĂNASE SPUNE, IUBEȘTE CÂT EȘTI PE LUME, CUNUNI DE FLORI PENTRU EROI – în română și engeză, RIDICÂND CORTINA  TIMPULUI.

Ion Nălbitoru: Cum v-ați descoperit talentul de compozitor și interpret?

Marian Voican-Ghioroiu: A scrie muzică și să nu cânți, este imposibil, fiindcă ritmul versului care curge lapidar, se împletește cu fredonarea melodiei, iar eu am avut o mamă care cânta atât de dulce doinele noastre olteneși: cântecele Mariei Lătărețu, pe care le știa aproape pe toate, apoi romanțele nemuritoare ale Ioanei Radu și bineînțeles din Maria Tănase, hăulite gorjenești (vreau să spun cititorilor, mama semăna foarte mult cu ea, ochii verzi ca frunza codrului stropit de roua dimineții și zâmbet cald).

Nu exista placă de ebonită să apară pe piață ca tata să n-o cumpere, iar mama le asculta ore în șir la patefon.

 Ion Nălbitoru: Faptul că v-ați anexat la numele dv și numele localității, denotă faptul că vă iubiți cu inima și sufletul locurile natale?

Marian Voican-Ghioroiu: Ca dovadă al iubirii mele pentru comuna natală, al cărei nume îl folosesc şi sunt mândru că sunt ghioroian, o dovedește  „Cântată La 100 de ani 1919 - 2019” „INIMĂ DE MAMĂ” https://youtu.be/6mpJIgYB_j4 (în colaborare cu Valentin Mandric) în care am adus un omagiu fierbinte eroilor comunei Ghioroiu care s-au jertfit pentru făurirea României Mari. Chiar tatăl mamei, bunicul meu, Dumitru Tetoianu (27 ani) a murit în luptele de la Mărășești alături de fratele lui, Ion (24 ani) în 1917, iar străbunica Lixandra a orbit de durere prin pierderea celor doi fii.

Ion Nălbitoru: În ce împrejurări v-ați cunoscut soția? A fost o simplă întâmplare, a fost destinul?

Marian Voican-Ghioroiu: În urma unui concert pe care Rodica Anghelescu l-a susținut la ARCUB în strada Batiștei, am mers în culise și am felicitat-o. I-am propus să cânte câteva melodii compuse de mine. A acceptat, și cum ochii la prima vedere se plac, ne-am căsătorit în următorul an. Asta e povestea noastră și ține foarte bine de 25 de ani.

Ion Nălbitoru: Fiind un tânăr plecat de la țară ați cunoscut valorile etnografice și folclorice ale țăranului român, în cazul dv. al olteanului. Ce v-a determinat să vă opriți asupra doinei? Mai ales că în zilele noastre doina, balada și chiar romanța sunt din ce în ce mai puțin mediatizate.

 Marian Voican-Ghioroiu: Copil fiind, priveam extaziat bolta necuprinsă a cerului care-şi aprindea candelabrele sfinţite peste satul patriarhal, şi-mi ziceam în gând, minunându-mă: Mare şi puternic eşti Dumnezeul meu! Apoi reveneam la firul poveştilor, atent să nu care cumva să-mi scape vreun amănunt din ceea ce făceau eroii, căci de cele mai multe ori îi însoțeam pe dragii mei haiduci: Iancu Jianu, Pintea Viteazul, Gruia lui Novac, Toma Alimoş..., luptători neînfricați pentru libertate şi neatârnarea neamului, care trăiau cu doina în suflet şi vorbeau cu ea prin sunet înduioșător de fluier, caval, nai, frunză de păr, solz de peşte... în zile şi nopţi de restrişte. La sezătorile satului am ascultat Doina cântată de sătenii mei, şi atât de mult am îndrăgit-o că mai târziu am scris versuri şi muzică, găsind în Doină cel mai propice mijloc de a-mi exprima sentimentele.

Ion Nălbitoru: Doina și balada exprimă spiritul și identitatea românului. Dv. ați pus pe note multe poezii-doină și le-ați promovat. A fost dificil să vă faceți ascultat și să transmiteți noii generații acest gen muzical, poate unic în lume?

Marian Voican-Ghioroiu: Da, Balada, Doină cântecul doinit ,,Am să vin în satul meu” https://youtu.be/_E-OS0Z29iU sunt surori de cruce. Cine nu a auzit aceste vorbe de suflet: doină, doină... cântec dulce, când te-aud nu m-aș mai duce, căci este  plămădită din lacrimă de om necăjit, din sfâșietoarea jale a mamei (cea mai iubită fiinţă de pe pământ) rămasă fără bărbat şi, de multe ori, părăsită de copii; oftat tânguitor de fată îndrăgostită, murmur de izvor răcoritor ce-şi poartă undele pe sub umbra arinilor când soarele dogorește pământul, căci seceta nemiloasă a lăsat tristeţe în inimile truditorilor ogorului (care se simt sărăciţi şi neajutoraţi); ori este auzită cum cântă, în seri lungi de toamnă, acompaniată de vântul nostalgic care suflă peste câmpurile dezgolite anunţând: Frunzuliţă de-avrămeasă,/ Dragi haiduci, iarna se lasă...,/ E timpul, mergeţi pe-acasă!/ Noi am merge, Dor ne este de copii şi de neveste,/ De părinţi, surori şi fraţi,/ Dar ne-aşteaptă înarmaţi,/ Liftele păgânilor,/ duşmanii românilor.

Ion Nălbitoru: Doina  este inclusă în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO din 2009. Din păcate mulți nu știu ce înseamnă. Vă rog să definiți această creație lirică specifică folclorului românesc.

Marian Voican-Ghioroiu: Doina, creaţie magnifică a poporului român „Doina zic, doina suspin, tot cu doina mă mai ţin...”, izvorâtă din patimă şi dor nestins, iubire, speranţă, rugă, deznădejde, bocet disperat, credinţă în nemurirea sufletului, alean şi mângâiere pentru părinţii care-şi trimit fiii la război; chemare către divinitate să-i aducă pe cei ce au plecat în lumea umbrelor; renunţare la cele pământeşti, care-s lucruri deşarte. Dar în acelaşi timp, doina este şi prietena nedespărţită a eroului popular, haiducul din poveştile nemuritoare pe care le ascultam, toamna târziu, de la rapsozii vestiţi ai satului, când stăteam la dogoarea focului (de sub cazanul de ţuică) şi coceam porumbi cu lapte.

Ion Nălbitoru: Enumerați-ne câteva din performanțele dvs ca scriitor, compozitor, ca om de cultură.

Marian Voican-Ghioroiu: Mă opresc la calitatea de scriitor și compozitor și pot să exemplific din creația mea patru albume muzicale „ÎN POIANĂ LA OLTEȚ”- „DE-AR FI DORUL FÂN COSIT” – „DRAGOASTE-AM CULES DIN FLORI” – „TU, ROMANȚĂ-NCÂNTĂTOARE” realizate cu Orchestra de Folclor Radio, Orchestra Națională de Folclor, dirijori: maeștri Adrian Grigoraș, Constantin Arvinte și Gheorghe Zamfir. Și, fiindcă mai sus discutam despre DOINA nemuritoare, pentru domniile voastre, iubiți cititori, amintesc de această doină pe care am scris-o cu lacrimi în ochi, gândind la Fecioara Maria, cea mai iubită fiinţă de pe pământ, care a suferit calvarul al vieţii:  a văzut pe Fiul Domnului, Iisus Cristos cum a fost răstignit pe muntele Dealul Căpăţânii „ÎN VINEREA PAȘTELUI” https://youtu.be/2lRrdm0kts0 și „ÎN POIANA FLORILOR” melodie cântată în filmul realizat de TVRM, regia Viorel Mircea Popescu, omagiu gorjeanului Brâncuși ,,NE VEDEM LA PARIS” când Maria Tănase îi cântă demiurgului sculpturii moderne, în atelierul lui din Paris, ca să mai uite de dorul mistuitor de acasă.

”https://youtu.be/Nqsqa2mCvqM,

Ion Nălbitoru: Soția dv. este o veritabilă soprană. Vorbiți-ne despre activitatea și succesul Domniei sale.

Marian Voican-Ghioroiu: În câteva fraze voi creiona activitatea ei ca solistă de muzică populară, prim-solista la Ansamblul Artistic „CIOCÂRLIA” al MAI, și soprană, colaboratoare permanentă a Operei Comice pentru Copiii, București, și multiple instituții de Operă din țară și străinătate. Este partenera de scenă a maestrului Gheorghe Zamfir și a cântat alături de Jose Carreras. Plasido Domingo, Andrea Bocelli, Lara Fabian, Enrico Masiass și m.a. A avut turnee în Egipt, Irlanda, la Dublin, Croația, la Zagreb, Viena, Bulgaria, la Sofia, Republica Moldova, Chișinău și la Cernăuți, Ucraina, Germania, Italia și Japonia.

Ion Nălbitoru: Ne cunoaștem de câțiva ani, și ați avut plăcerea să colaborăm. În 2025 de Ziua Limbii Române pe care am organizat-o în cadrul LSR Gib Mihăescu, Vâlcea, la Teatrul Ariel din Municipiul Râmnicu Vâlcea, mi-ați trimis „Imnul Limbii Române” compus de dv. și interpretat de soția dv., soprana Rodica Anghelescu. La deschiderea evenimentului am pus acest imn la care toți s-au ridicat în picioare. A fost un moment solemn! Prin acest interviu poate vă ajut în vreun fel să-l mediatizăm dacă ne permiteți să postăm și adresa unde poate fi găsit.

Marian Voican-Ghioroiu: Această compoziție de suflet am prezentat-o la concursul de creație al Revistei Româno - Canadiană și Americană, condusă de regretata prof. Ligya Diaconescu, imn cu care am primit „Diplomă de excelență”, primul loc, imn pe care l-am realizat cu Reprezentativa Armatei, MApN dirijor col. Aurel Gheorghiță, în cadrul Concursului ,,Muzică de fanfară - Iosif Ivanovici”. Un alt imn care îmi aduce o mare satisfacţie sufletească este ,,LUI EMINESCU” https://youtu.be/4KRDB4Ic8JA – versurile îmi aparțin, muzica Valentin Mandric, imn din care am deosebita plăcere să scriu prima strofă:

„Țara noastră-i despărțită,

Codrii Bucovinei plâng...

Vream o patrie iubită,

Drag Poet iubit și sfânt!”

Ion Nălbitoru: Domnia voastră promovați valorile românești și acest lucru este evident prin activitatea dv. pe YouTube, unde postați și cântați doinele românești, dar și prin participarea la un proiect UZPR organizat de doamna prof. Dr. Elena Trifan. Prin acest proiect, la care au participat valori, credeți că a constituit un surplus la mediatizarea DOINEI, dv. fiind interpret și compozitor?

Marian Voican-Ghioroiu: Pentru mine este o mândrie să cânt patria, limba noastră, ca un fagure de miere, să transmit generațiilor mai tinere un crez sfânt al unui truditor ce-şi slăvește neamul.  Atașez link-ul

„LIMBA NOASTRĂ ROMÂNESCĂ” apreciat  de spectatori https://youtu.be/SbO6qLJSLaY pe care l-am cântat pe 28 Noiembrie cu ocazia ,,ZIUA BUCOVINEI”.

 

Dragi români dintr-o tulpină,       

Fii iubiţi ai ţării mele...                 

Dorul şi Limba Română,             

N-au hotarenici zăbrele...             

 

Ţin pe braţe trupul Ţării                

Şi credinţa creştinească,                

Rău,-l spală-n apa mării              

Limba noastră Românească

 

Sângele, nicicând în apă,

Să-l prefacă n-au putut...

Cum veniră, toţi plecară,

Căci un Nistru şi un Prut

 

Cât pe cer va fi un soare,...

Limba noastră Românească –

Tânără-i, har nemuritoare...

Sfântu-i har să ne unească!

 

Ion Nălbitoru: Trăind mai mult în Țara Loviștei, decât la Zătreni, la țară, am cunoscut în primii

ani de căsătorie adevăratele colinde... Dar anii au trecut și după așa-zisa democrație globalistă datinile străbune s-au cam pierdut. Colindul de Crăciun a rămas și aici mai mult de scenă, la festivaluri, iar pe străzile satelor s-a rărit și este chiar pe cale de dispariție. Ce credeți, vor mai reveni vremurile ca de Sfintele sărbători de iarnă ulițele satelor și chiar străzile orașelor să fie invadate de colindători?

 Marian Voican-Ghioroiu: Sunt optimist: obiceiurile şi tradiţiile noastre care s-au păstrat cu sfințenie de către românii iubitori de neam şi glie vor odrăsli şi vor înflori în adevărate lanuri de cultură sfântă şi înaltă credinţă. Ataşez link-urile a două colinde pe care le-am scris cu mare plăcere, fiindcă în copilărie m-am bucurat de aceste tradiţii dumnezeiești: ,,CÂNTĂM ANUL CE-O SĂ VIE” https://youtu.be/PVfrufkHApo şi ,,CRISTOS FIE LĂUDAT”   https://youtu.be/1jTdq4UCsXE

Ion Nălbitoru: Sunteți un iubitor al limbii române, ce  părere aveți despre „infestarea” cu o serie de englezisme? Își va pierde muzicalitatea, se va degrada și se vor pierde expresiile românești, multe dintre ele intraductibile în alte limbi?

Marian Voican-Ghioroiu: De-a lungul multor ani, peste ţara noastră au trecut hoardele barbare, apoi turcii, ruşii, nemţii şi apoi a apărut fandoseala de a ne franţuzi, cum bine zice Vasile Alecsandri în ciclul Chiriţelor, dar așa cum apa trece şi pietrele rămân, toate aceste buruieni nu vor rezista sub umbra copacului milenar, LIMBA ROMÂNĂ, care-i înfloritor şi va da roade îndestulătoare pentru fiii săi, iubiţi.

Ion Nălbitoru: În zilele noastre Inteligența Artificială acaparează aproape toate domeniile, inclusiv cele muzicale. Ea este bună până la un anumit nivel, apoi, ca orice descoperire științifică performantă, riscă să devină o „armă” împotriva umanității. Oare când IA, robotul, va începe să gândească nu-l va  elimina pe „creator”, ca să nu mai depindă de ordinele lui, ale omului?

Marian Voican-Ghioroiu: Distins domn Nălbitoru, te rog, când ai timp şi vrei să te distrezi, scrie o strofă din Eminescu, exemplu:

,, Multe flori sunt, dar puţine

Rod în lume au să poarte,

Toate bat la poarta vieţii,

Dar se scutur multe moarte.”

Şi să-i spui (IA) ca să păstreze ritmul, rima, numărul de silabe şi să aibă cantabilitate versurilor respective, şi vei fi surprins că nu va reuşi, fiindcă în conglomeratul de date nu are pus talentul, dăruirea, dragostea şi sensibilitatea poetului, omul adevărat: va înşira versuri fără noimă, nici pe departe să urmărească tema, să dezvolte subiectul creator, armonios plin de muzicalitate. Iar... ca o paranteză ,,multe flori” fără chemare, au îndrăzneala şi obrăznicia de tipăresc asemenea bazaconii (versuri, proză şi muzică) lucrări ce nu vor rezista ochiului critic şi a minţilor strălucite ale oamenilor de artă şi cultură, care nu vor accepta intruşii în ,,GRĂDINA LITERAR-MUZICALĂ".  Pentru aceste creaţii, viitorul lor va fi ghena deşeurilor de maculatură. Fără teamă: omul nu va fi subjugat de IA.

Ion Nălbitoru: Care este mesajul Domniei voastre pentru românii care-și iubesc patria?

Marian Voican-Ghioroiu:,

,Românul care-şi iubeşte

Limba, portul, plaiul sfânt...

Simte-n viaţă că trăieşte –

Fericit e pe pământ!”

Ion Nălbitoru: Domnule Marin Voican, vă mulțumesc pentru timpul acordat realizării acestui interviu și vă doresc mult succes în continuare în promovarea „DOINEI”!

 

Ion NĂLBITORU – membru UZPR și LSR

[ELENA AGIU-NEACSU]

Felicitări!