E trecut de nouă și jumătate şi abia am ieşit în aerul proaspăt și răcoros al dimineţii de septembrie, din tura de noapte. Pieptul îmi tresaltă într-un suspin de uşurare, iar sufletul eliberat de stihiile nopţii şi ale bolii, îşi strigă bucuria pictându-mi pe chipul obosit, un zâmbet senin şi luminos. Câţiva trecători mă privesc intrigaţi şi înveseliţi de expresia mea contagioasă. Oricui îi place să întâlnească în plină dimineaţă, un zâmbet fugar. Cum să nu zâmbeşti când simţi pulsul vieţii şi chemarea mării ce îţi presară în păr şi pe obraji, promisiuni tainice şi neînţelese?

  Paşii mă poartă instinctiv pe străzile umezite de duioşia nopţii, către imensitatea neastâmpărată, cameleonică, poleită cu aurul soarelui care, de cum a deschis pleoapele grele încă de somnul cosmic, luptă eroic cu hoardele de nori, obţinând o supremaţie destul de instabilă. Pe plaja răscolită de ape şi vânt, câţiva temerari se străduiesc să obţină încă puţină culoare peste bronzul verii care tocmai a plecat, expunându-se inutil vântului rece şi apelor ostile, ce-i tot alungă afară dintre talazurile mânioase.

  Pentru o plimbare însă, momentul acela e absolut ideal şi negrăit de frumos! Sufletul meu însetat de solitudine, nu se mai satură s-o inspire cu lăcomie, după ce a dorit-o cu atâta ardoare. Stabilimentele de pe litoralul Mediteranei nu şi-au strâns încă accesoriile verii, astfel încât, îmi aleg după pofta inimii un loc de meditaţie sub o umbrelă uriaşă pe un scaun de plajă, cu valurile ce mușcă îndârjite nisipul la doi metri de picioarele mele. Cum nu reuşeşte să mă ajungă, se retrage mânioasă apoi se năpusteşte cu şi mai mult avânt, gata să mă devoreze; însă inutil. Îmi ascund zâmbetul în palma cu care îmi acopăr chipul, nevrând s-o sfidez şi o privesc cu drag! Mânia ei sublimă îmi mângâie sufletul și-mi vindecă angoasele. Forța misterioasă ce-i răscoleşte caracterul năvalnic, trimite pe țărm mesaje înspumate ce-mi vuiesc în auz cu foşnete ancestrale. În depărtare, îi zăresc smaraldul vesmântului unduios, dar marginile îi sunt brodate cu vârtejuri de dantelă albe şi gri, stropite cu aur şi argint.

   Prezenţa ei îmi trezeşte doruri neştiute şi mă propulsează în trecuturi îndepărtate, neexplorate  încă şi inaccesibile imaginaţiei omeneşti. Vise ciudate se desprind din străfundurile minţii şi pleacă în zbor, de mână cu vântul. Clipele trec dar nu ajung nicăieri, căci timpul aici nu are definiţie. E peste tot dar s-a oprit...Mă văd bătând timid la porţile unei alte dimensiuni, prin care străbat razele mântuitoare ale iubirii!  

Vizualizări: 120

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Marea este și iubirea mea! :) Am citit cu plăcere!



Corina Militaru a spus :

Marea este și iubirea mea! :) Am citit cu plăcere!

Multumesc ptr semnul de lectura, Corina. 

Foarte frumos și bine scris! Pentru câteva clipe, am îmbrățișat și eu foșnetul și briza mării. Vă felicit!

Va multumesc pentru popasul pe pagina mea, d-na Vasilisia! 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut fotografia lui bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a comentat în legătură cu fotografia lui bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut fotografia lui bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut profilul lui bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsărit în apus a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog concert de muzică de gaga a utilizatorului nicolae vaduva
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 18 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 20 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 20 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 21 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor