Fragment din romanul SRECRET NEDEZLEGAT V. gusbeth

[viorica gusbeth]

Roman
autor Viorica Gusbeth

S E C R E T N E D E Z L E G A T

Privea pe fereastra salonului. Pe geam se preling fire subţiri ca de păianjeni , curge fin şi fără zgomot ploaia ce aruncă tristeţe peste oraş. Se adună nori negri urâţind frumuseţea cerului.Sufletul ei trist ar dori puţină îmbărbătare dar salonul tace. Patru paturi aşezate cap la cap cuprind trupuri de femei . Ele , acoperite cu pături albastre cu margini albe , îşi ascund capetele, încercând să fure un pic de speranţă. Da, da ! Speranţă. Femei tinere , însărcinate , dar fiecare cu sarcină problemă. Stau internate câte una sau două săptămâni , fac tratament să nu piardă sarcina. Uneori , a aduce un copil pe lume este nevoie de mult mai mult decât aceea durere sfâşietoare ce însoţeşte naşterea. Multe necazuri sunt adunate în acest salon al unei maternităţi. Uite-o pe Olguţa! Un cap ciufulit, păr scurt nevopsit şi la ce îi trebuie altă nuanţă la păr când iată, acest şaten cârlionţat e asemănător îngerilor. Nu are douăzeci şi cinci de ani, dar probleme de păstrare a sarcinii, are. Şi nu vrea să-l dezamăgească pe Oscar. Sunt căsătoriţi de doi ani şi, în sfârşit a apărut sarcina mult aşteptată. Dar la un control de rutina doctoriţa ginecolog i-a spus: fetiţo, eşti pe cale să pierzi fătul, uterul tău are o problemă, te internez şi acolo îmi stai până aduci pe lume copilul. Vom face tot ce se poate să ajungi măcar la şapte luni cu sarcina. Fiecare pat din salon are o poveste. De obicei tristă. Ea, Silvia, ce stă la geam pândind o bucăţică de cer de culoare mai puţin vineţie, nu e cu nimic mai brează decât celelalte, sarcină trecută în luna a şaptea. Necesită supraveghere, că are un trecut nu prea optimist. Două sarcini pierdute. Nu e o tinerică, chiar, se apropie de treizeci de ani, iar el, el soţul, bărbatul, masculul, aşteaptă un semn de întregire, de consolidare a unei căsnicii trecute de şapte ani. Ele fetele din salonul şase trăiesc intens senzaţii variate. Aici se împletesc speranţe, vise, dezamăgiri, frustrări, suferinţă. Dacă trece de noaptea asta, zise medicul Silviei, fătul va fi destul de puternic să reziste şi la greutate mai mică. Acum la geam, ea încearcă să îşi aducă în ajutor pronia cerească.
O Doamne, fii lângă mine. Iubesc micuţa făptură, aştept cu nerăbdare să vină pe lume. Nu mă uita, Doamne! Aşa se roagă şi aşteaptă timpul, doar el decide. A trecut şi noaptea asta. Silvia s-a trezit veselă, plină de speranţă. A trecut încă o zi, dragul meu prunc ascultă de mine stă liniştit acolo în uterul călduţ.
Priveşte spre celelalte paturi. Dar, Olguţa? Unde este?
Au luat-o către dimineaţă, tu dormeai fără grijă, zise Magdalena. Aşteptăm să aflăm ce s-a întâmplat. A făcut hemoragie, dar sperăm că nu a pierdut sarcina.
Cam aşa trec zilele şi nopţile acestor femei ce suferă în tăcere, cu speranţa că, mâine va fi m-ai bine. Silvia aştepta cu emoţie următorul control.
Mâine vine medicul şi-mi spune dacă fac cezariană, sau, m-ai aştept.
Ar trebui să aştepţi, Silvia! Acum că ai depăşit şapte luni, ai scăpat. Vezi, ţi-a prins bine medicamentul acela aşa de scump ce îl cumpărai. Au meritat banii, zise Zina.
Seara, înainte de cină, Silvia simţi un început de nelinişte. Ceva o făcea repezită, rea. Lăsaţi-mă în pace, zise ea colegelor de suferinţă, nu-mi trebuie nici o cină, rămân în salon.
Fetele s-au ridicat din pat şi au plecat la sala de mese. Când s-au întors, Silvia nu m-ai era în salon.
Au dus-o o în sala de naşteri, au început dureri mari, sora l-a chemat pe medicul ei.
Bravo! Iată că-i surâde Silviei o naştere naturală, nu cezariană.
Să fie într-un ceas bun pentru ea, zise Zina. Apoi fiecare şi-a văzut de starea sa.. Suferinţa comună le apropie de femei, uită de bârfe, de invidii, de răutăţi.
Silvia era pe masa de naşteri. Durerile erau foarte mari, dar suportabile, îşi zise. Apăru şi medicul ginecolog care o supraveghease în timpul sarcinii problemă.
E bine, doamna Silvia! Rezistaţi! Veţi reuşi!
Da, reuşi! A adus pe lume un băiat. 1 kilogram 300 de grame, zise asistenta după ce îl cântări.
Dar e puternic, aţi auzit ce a ţipat?
A trăit doar patru zile, iar ea, Silvia nu l-a putut lua nici măcar în braţe. A murit în noapte cu încă trei nou născuţi aflaţi la incubator, pentru că asistenta a lăsat fereastra deschisă uitând să o închidă peste noapte. Se poate numi crimă! Dar se numeşte neglijenţă. Starea unei mame care trece printr-o astfel de experienţă, este cumplită.Se află atât de aproape de a-şi lua şi ea zilele. Aşadar pentru Silvia s-a terminat. Nu va m-ai avea copii.
Nu ajută in astfel de cazuri, nimic şi nimeni nu poate aduce la suprafaţă speranţa unei femei aflate în această stare.
Iorgu, medicul cu care născuse Silvia stătea de vorbă cu Gabriel, soţul Silviei.
Gabriel în clipele acelea de suferinţă îmbătrânise parcă cu zece ani. Se bucurase atât de mult că va fi în sfârşit şi el, tată.
Câteva zile fusese în al nouălea cer, cum se spune, dar bucuria a fost scurtă.
- Acum, domnule Kovaci trebuie să te gândeşti la soţie. O externăm mâine, dar ea este în stare gravă. Va face o depresie foarte urâtă. Aveţi grijă de ea!
Gaby suferea mult. Ştia, simţea, că durerea Silviei era şi mai mare decât a lui. Ea, săraca s-a chinuit prin spital, zile şi săptămâni a stat cu speranţă. Ce pot să fac eu acum, se întreba. Medicul, parcă citindu-i gândul, îi spuse: da, puteţi face ceva să vă salvaţi soţia. Trebuie să înfiaţi un copil, asta îi va aduce speranţă doamnei şi desigur dorinţă de viaţă.

Cerul devenise albastru, curat. O zi minunată de primăvară. Soarele mângâia pământul dându-i parcă sărutul de împăcare după o iarnă zdravănă şi un început de primăvară năzuros.
- Nu mai plouă. E atât de frumos Silvia, afară. Hai să ieşim să ne plimbăm, poate în aerul tare ne vin nişte idei.
Silvia se simţea încă slăbită după naştere, iar nenorocirea abătută în viaţa lor lăsase parcă o amprentă ce nu se lăsa ştearsă. Se ridică din pat.
- Mă duc să fac un duş, poate va fi mai curat cugetul meu.
- De acord, vreau să ieşim puţin la aer. E duminica, singura zi în care suntem împreună toată ziua. Promit să nu-mi plâng de milă.
Acolo sub duş îşi promise să termine cu lamentările. Gata, ajunge, mă ridic din nou şi văd ce fac.
Silvia împlinea treizeci de ani peste două luni. De statură potrivită, suplă, nu mai avea nici acel abdomen de după naştere. Dacă nu am mâncat aproape nimic o săptămână, îşi spuse privindu-se la duş.
Nu era o frumuseţe, dar ochii verzi plini de nostalgie uneori, sau încărcaţi de speranţă, într-un cuvânt, ochii plini de viaţă îi dădeau un farmec aparte.
Părul bogat, castaniu spre roşcat sublinia verdele din privire. Vioaie şi plină de viaţă altă dată, acum încercând să se controleze, să se echilibreze. Va trece şi peste acest capitol al vieţii ei. Ceea ce o făcea să nu se lase doborâtă era iubirea ce i-o purta soţului. O căsătorie din dragoste şi-a dorit şi a avut parte de acest noroc , dar nu poţi avea totul, poate nu meriţi, zice soarta.
Au discutat foarte serios după ce ea se externă.
- Nu voi avea copii, aşa mi-a spus medicul, eşti liber să ne despărţim. Sunt de acord să divorţăm, nu doresc să te fac să suferi.
- Silvia, de ce mă superi ? Eu nu mă recunosc sub această caracterizare.Ce se întâmplă cu tine ?
Nu am fost lângă tine mereu?
Silvia se apropie tristă de soț: iartă-mă iubitule, nu mă recunosc nici eu , atac, fac presupuneri. Mă simt vinovată, nu am fost acolo lângă micuț zi și noapte . Poate că l-aș fi apărat dacă eram lângă el!
- Astăzi nu se poate discuta cu tine, ai promis că termini cu lamentările. Nici eu, nici tu, nici micuţul, nu avem nici o vină. Cei vinovați ar trebui să plătească !
O zi rece de de primăvară îi întâmpină, făcând-o pe Silvia să strângă m-ai aproape de piept jacheta subțire. Încotro să mergem, unde vrei să te duc? întrebă Gaby
- Să mergem acolo sus , urcăm încet să pot simți mirosul frunzelor putrezite din pădure. Și tot acolo eu am speranța că voi simți mirosul primăverii.Așa ar trebui să simt că vine și pentru mine speranța. La început mă mulțumesc și cu speranța.
Privi în ochii puțin umezi ai soțului Doar vântul este cel care îmi aduce lacrimi în priviri, eu sunt deja împăcat cu soarta, nu fii îngrijorată pentru mine. Ești lângă mine și asta contează pentru mine. Ce m-aș fi făcut dacă vă pierdeam pe amândoi ? Doar știi prea bine și nu ai uitat că medicii nu au fost de acord cu o sarcină dusă de tine cu inima bolnavă.
_ Las-o pe ea, inima, nu-mi pasă de ea acum !
Desigur propoziția era spusă doar așa, fără logică, doar pentru a nu-și plânge de milă.
Ajunseră la marginea pădurii. Mici vlăstari de viitori vajnici copaci își arătau trupul fraged, ieșind din umezeala frunzișului nu de tot putrezit. Silvia deschise largă gura așteptând aerul primăvăratic să pătrundă în plămâni. Gaby dispăru în pădure. Se întoarse după câteva minute ținând în mâini câteva firave căpşoare de flori galbene. Îi întinse Silviei micul buchețel, nu înainte de ai spune să-l miroase, acolo se ascunde o bucățică de primăvară , zise el.
S-au întors după o oră poate două, mai plini de viață . Acolo lângă pădure au pus la cale viitoarele acţiuni ce credeau ei că trebuie să le facă. Vom înfia un copil, va fi pentru noi o mare zi de sărbătoare când micuțul sau micuța ne va intra în casă.
. Tu ai câteva zile de concediu medical.Te simți în stare să te duci la Direcția de Protecţie a Copilului să te informezi să afli, care sunt pașii ce trebuie să-i facem pentru înfiere?
Astăzi o să gătesc eu. Privește în frigider am pregătit deja zarzavatul pentru supă, și fac grătar. Deschise frigiderul scoțând un vas în care zarzavaturile așteptau cuminți să-și îndeplinească rolul.
Dar când ai pregătit zarzavatul, dragul meu ? Când eu dormeam încă ! Dragul meu, drag !
Îl sărută, apoi se așeză obosită pe canapea. Nu se simțea încă bine. Avea amețeli, se simțea slăbită. Doar opt zile trecură de la eveniment. Au gătit împreună, fiecare lucrând în liniște , văzându-și de treburi și încercând să uite, încercând întrezărească viitorul.
Mâine după ce mă voi întoarce de la Protecția Copilului, promit să îmi iau în serios treburile casei. Am neglijat multe în timpul sarcinii.
Au mâncat în liniște, apoi telefonul sună , un bun amic le ura o zi bună și făcea invitaţie pentru o onomastică.
Nu te supăra, Mihai, nu venim, soția nu se simte încă refăcută. La mulți ani sănătoși băiatului tău.
- Lasă-mă pe mine, spăl eu vasele!
- Ba nu, eu, ai spălat destul cât eu am stat în spital.
Ea rămase la vase, el își scoase un carnețel și începu să noteze ceva. Ea veni de la bucătărie, își spălă mâinile la baie, apoi se așeză lângă el. Ce scrii acolo ?
Fac niște planuri, imediat îți arăt. Va fi surpriză. Așa am hotărât să ne facem o planificare a acțiunilor noastre viitoare în ceea ce privește adopția. Dar primul pas îl faci tu mâine. Ne aduci primele informații.

Așa ,care va- să- zică,pornim la luptă. Am aflat de la cineva, o persoană pe care tu nu o cunoști că nu este ușor de înfiat un copil, uneori trece multă vreme pentru o adopție!
Și în acest timp acei micuți stau și așteaptă o mămică , un tătic ? Iar părinții orfani de copii stau și așteaptă , suferind ? Dragul meu înțeleg că este nevoie de timp pentru a verifica familia ce dorește să adopte, dar să nu se exagereze. Ființe umane stau și suferă în acel timp, hârțoage de tot felul pot să aștepte.
Dormiră puțin mai liniștiți. Apartamentul , la întoarcerea ei din spital, nu chiar în prima zi, dar cum se văzu în stare, îl aerisi bine, curăță covoarele, șterse praful , și ceea ce păru că lipsea casei și pe care ea le aduse, au fost florile . Multe , multe flori, inima ei o cerea. Poate duhul micuțului meu poposește în casă și să se simtă bine.
Să-i permite-mi Silviei să aibă această doză de speranță spirituală. E necesară, te ferește de cădere în prăpastia depresiei.
Gaby se trezi primul. În fiecare dimineață ei își făceau reciproc cafeaua, Intră în bucătăria în care, o ce minunat, nu mai erau vase lăsate de la cină, așa cum obișnuia el cât a fost singur. Acum fiecare obiect așezat la locul său, Făcu cafelele, puse două merdenele pe farfurioară,apoi intră ducând pe tavă micul dejun. Somnoroasă, Silvia se ridică în capul oaselor simțind aburii cafelei.
Ce harnic ești ! Mi-a fost dor de cafeaua noastră, acolo la maternitate..
S-au îmbrăcat și au pornit la drum
-- Te las în centru iubito, poți lua de aici tramvaiul până ajungi la Direcție.Te întorci singură, da ? Eu voi lucra până târziu, am lipsit câteva zile, trebuie să recuperez.
- Fii fără grijă! Îți telefonez eu , dacă am de spus ceva interesant, după ce mă intersectez cu domnii de la Direcție. Un sărut ușor i-a despărțit.
Ce și cum aș trece , peste toate astea fără să am lângă mine brațul puternic a lui Gabriel ?
Ne-a rămas ceva din acest zbucium îndurat, ne-a rămas încrederea și speranța. Dar nu speranța deșartă, ci speranța care se transformă, devenind realitate.
Ajunse în fața clădirii ,unde trebuie să afle care este drumul necesar înfierii.
Discută la un compartiment, la altul, apoi la al treilea.
Ieși tristă și disperată , aflând cât drum este de parcurs.
-,, Și , să vă intre bine în cap, primul copil ce este la rând pentru înfiere, pe acela îl luați, altfel nu se poate. Vi-l dăm, după ce toate actele îndeplinesc condițiile cerute de noi, vă dăm copilul timp de șase luni, dacă nu faceți față vi-l luăm,, !

[Corina Militaru]

Început trist... Să vedem ce ne rezervă continuarea! Este scris frumos, dar se mai poate lucra. Sunt scăpări diverse - greseli gramaticale, punctuație deficitară... Cred că o revedere/corectare ar îmbunătăți considerabil textul. :) Sper să nu supăr cu observațiile mele! :)

Cu prietenie,

[viorica gusbeth]

Mulțumesc,doamna Militaru!  am multă  nevoie de critică, o consider constructivă și reprezintă pentru mine un pas înainte.

[Sofia Sincă]

Aici e o schiță, nu? Niște notări...

Dacă nu, e ceva alandala...

Ideea de bază este viața... începutul ei, dăruită de mame sau de providență. Dar începutul prozei indică o temă,  niște personaje cu destin comun, se continuă cu altă temă, alte personaje, luate particular... Inceputul se narează într-un stil, fără linie de dialog, se continuă în alt stil, cu linie de dialog...

Erori sunt de tot felul... Așa nu!

Am trecut pe aici,

Sofy

[viorica gusbeth]

Mulțumesc doamna Șinca ! 

 Așa se întâmplă când citești pe sărite și nu atent . Simțim nevoia de critică corectă și nu răutăcioasă. 

[Sofia Sincă]

Dragă Viorica, tu simți nevoia de corectură, nu de critică, după cum înțeleg eu. Ceea ce ți-am scris este o infimă critică. Este părerea mea asupra textului afișat, nu este nici un fel de răutate, că nu există motiv. Nu suntem în nici o competiție. După câte înțeleg, mă cerți că nu am citit destul de atentă. Dar tu ai scris destul de atentă?

Atunci, să începem cu începutul:

- titlurile nu se scriu cu majuscule și nici nu se atașează numele autorului, la titlu.

- S E C R E T N E D E Z L E G A T - asta nu știm ce însemnătate are. Este scris neglijent, nedezlegat, cu majuscule - incorect.
- frazele, propozițiile sunt foarte scurte, foarte simple, uneori formate doar din verb.

- semnele de punctuație trebuie să fie lipite de cuvânt, nu între cuvinte și nici lângă următorul. După semnul de punctuație se lasă pauză.

- mâine va fi m-ai bine. - mâine va fi mai bine, mai puțin bine.

- Să-i permite-mi Silviei - Să-i permitem Silviei, noi permitem

- la locul său, Făcu cafelele, - la terminarea frazei se pune punct nu virgula.

Asta voiai să fac? Să-ți corectez textul? Află că nu l-am corectat 100% va trebui să treci tu să îl corectezi.

- textul este lipsit de figuri de stil, parcă ar fi un proces verbal, și, de asemenea este neglijent scris. Nu se respectă alineatele și nici liniile de dialog.

- nu ai scris la final, urmează, va continua sau ceva în acest gen, pentru a fi tratat fragmentul ca atare. Întotdeauna un fragment mic din ceva mare, întins, este judecat cu puțină eroare. Este ca și cum ai descrie o floare  dintr-un aranjament floral.

- Nu mă numesc Șinca, ci Sincă. Eu scriu cu diacritice și știu cum mă numesc.

aceeași!



viorica gusbeth a spus :

Mulțumesc doamna Șinca ! 

 Așa se întâmplă când citești pe sărite și nu atent . Simțim nevoia de critică corectă și nu răutăcioasă. 

[viorica gusbeth]

   DOAMNA    SINCA !

  Eu nu trimit textul pentru a fi publicat, e  ciornă. Dar am remarcat la DUMNEAVOASTRĂ o cantitate de antipatie față de tot ceea ce am trimis eu la ÎNSEMNE... Cred că suferiți de sindromul- COMPLEX de SUPERIORITATE !

[Sofia Sincă]

Nu, nu, te înșeli. Nu sufăr de nici un sindrom. Eu doar îmi spun părerea. Cine vrea ține cont de ea, cine nu, nu. Nu este obligatoriu. Apoi, ar trebui să apreciezi intenția mea, timpul rezervat pentru a citi și a scoate erori. Uite, m-ai certat că nu am citit atentă... Dacă am citit atentă și am scos erori, sufăr de nu știu ce sindrom... :))) mă faci să râd. Cum e bine? Funcția mea voluntară în acest site, de administrator, mă obligă cumva. Dar nici să mă las terfelită, nu pot.

Și, te rog să-mi spui dacă am greșit cu ceva la cele menționate asupra textului.

Să auzim de bine!

Sofy

viorica gusbeth a spus :

   DOAMNA    SINCA !

  Eu nu trimit textul pentru a fi publicat, e  ciornă. Dar am remarcat la DUMNEAVOASTRĂ o cantitate de antipatie față de tot ceea ce am trimis eu la ÎNSEMNE... Cred că suferiți de sindromul- COMPLEX de SUPERIORITATE !