...a doua poveste cu ochi verzi

[Exemplu de Titlu]

Cum privea peste umărul drept, linia privirii tăia camera pe diagonală, tot căuta glastra cu flori. Îi plăcea, aşa aparent neglijată, bujorii de un sângeriu intens îşi risipiseră nurii pe colţul mesei, pe covor, un tablou degradant şi măreţ, deopotrivă, petale risipite ca nişte săruturi neştiute vreodată, ce-o aruncă în timp, amintirile o năpădiră din nou…

…avea cu mult, mult mai puţini ani, termina liceul, purta uniforma cu o ultimă zvâcnire, cu bucurie sinceră. Se învârtea printr-o piaţă de flori a oraşului, negocia fiecare floare, le alegea cu atenţie, avea să felicite un “buchet“de fete prietene. A umplut braţele şi tot nu se putea dezlipi, tot ocolind o tarabă de flori, cu ochii ţintă,  florăreasa  striga ”vino frumoaso, ptiu, ptiu, pă ochii tei”…

Tocmai se hotărâse să plece, ziua de mai era călduroasă, florile păleau, iar drumul lung, când, un tânăr se apropie şi stângaci îi oferi un buchet de bujori proaspeţi, sângerii. Uimirea băltea în ambele perechi de ochi verzi, nu se ştiau…

A primit florile siderată, doar zâmbetul abia schiţat a mulţumit. Tânărul s-a îndepărtat, fără să se recomande, fără să întrebe nimic! De unde ştia că erau florile după care tânjea? Pe care nu mai avea bani să le cumpere, în ciuda chemărilor florăresei, şi mai ales, nici nu bănuia că astăzi era şi ziua ei!

A plutit până ”acasă”, o cameră  de cămin de fete, unde a împărţit urări, săruturi, a primit mulţumiri, alte urări, multe săruturi, cadouri. Au încropit o masă de sărbătoare, au făcut zgomot până la epuizare, zâmbeşte şi acum! Dar povestea ei cu buchetul primit – degeaba – nu a fost crezută, erau convinse că e o poveste închipuită, cum închipuite le păreau şi visele de noapte povestite cu lux de amănunte şi fanteziste, dar adevărate...

De-atunci îl tot căuta în mulţime, uneori credea chiar ea, că a fost o plăsmuire, până într-o zi în maşina 102 cu care mergea zilnic la şcoală, i s-a părut că-i aude vocea, uşor guturală, timidă,  în polemică cu o echipă de controlori RATB.  S-a strecurat ca o liană, a compostat un bilet, şi ‘înarmată” cu o mutriţă de răsfăţată a intervenit:”hai, nu mai fii supărat! Doar n-o să primeşti amendă, încăpătânatule! Dacă te pup, mă ierţi?” Genele fluturate i-au păcălit pe controlori, amuzaţi de “cearta lor” adolescentină.

Dar nu era el!

Alt tânăr, alţi ochi verzi, chiar mai arătos, tot timid! Timiditatea exagerată o însoţise şi pe ea toată viaţa, o purtase ca pe un "dat", ca pe o haină  de împrumut, ba prea largă , ba prea strâmtă.

Nu s-au mai întânit vreodată, nici măcar nu i-a mulţumit, dar ea imagina o răsplată a sorţii, mulţumită de gestul ei.

Nu a încetat să-l caute. Odată, i s-a părut  că l-a întâlnit pe un peron în gară, alergând în urma unui tren, alteori în oglinda unei vitrine îi zâmbeau ochii, dar bujori mai frumoşi ca ai lui nu a mai văzut.

Revenită la realitate, privea petalele plânse pe covor, săruturi neştiute, parcă-i plângeau tinereţea, prea risipită şi ea, amintirea necunoscutului rămăsese atât de vie,  cu ochii lui verzi…

 

[Sofia Sincă]

Dragă aDa, povestea ta este juvenilă și la propriu și la figurat. Ai multe repetiții în prima jumătate a textului, multe flori și alte chestiuni. Iar tema, una simplistă, intrigă de loc. O amintiri care cred că-ți este dragă ție. Dar  nu reprezintă multă literatură. Doar romantismul și poezia din proză atinge puțin cititorul.

Sofy, cu drag!

[Corina Militaru]

Un gest romantic venit parcă din altă lume, o amintire - dragă autoarei - depănată cu sensibilitate. Am citit cu plăcere!

Drag,