preludiu în E minor

[Vasilisia Lazăr]

dimineața se-ntinde leneșă fără idei

ne consumăm ultimul rest de iubire

 

fericirea are viață scurtă îți spun

ea se întâmplă o dată

numai durerea de mai multe ori

 

o geometrie a infinitului din tine

prinde contur pe gleznele mele

ceasul de la palat bate de șase ori

 

de ce ți-e teamă

lasă viața să te rupă în bucăți

privește-le apoi cum dansează în aer

 

te voi iubi cum nu te-a iubit nimeni

 

se-aude un pian undeva departe

sângele nostru acoperă muzica încet precaut

moartea așteaptă la marginea unei șosele cu soare

[C.Titi Nechita]

Aș spune totuși că după fiecare durere urmează și o nouă fericire, o nouă melodie. Cântecul este durere dar și împăcare!

[Maria Mitea]

 cine oare se lasă rupt în bucăți de viață?

”

de ce ți-e teamă

lasă viața să te rupă în bucăți

privește-le apoi cum dansează în aer” - ”lasă viața să te rupă în bucăți” - îndemn fatal, dar

scirs cu mare putere în voce,

convingere,

provocare, 

ca cititor după așa citire , mai mai că m-aș lăsa, mai mai că aș crede și promisiunea ” te voi iubi cum nu te-a iubit nimeni” - pentru că ”dimineața se-ntinde leneșă fără idei” 

”dimineața se-ntinde leneșă fără idei

ne consumăm ultimul rest de iubire” -cuvântul ” consumă ” îl simt cumva tehnic, dur, consumă mecanic, repetat, ca un făcut, - adaugă duritate acelei dimineți leneșe, 

mă gândeam , când am citit ”leneșă” la ceva mai moale, un abur, sau poate aroma disecată de ultimul rest de iubire... îmi place mult cum se potrivește ”ultimul rest de iubire” - ce mai m-a captivat scrierea :) iar ”fericirea se întâmplă odată” - e de milioane versul, și adevărat, și îl poți dezvolta să enervezi pe căitătorii de fericire veșnică...

[Vasilisia Lazăr]

Costel, muzica si poezia sunt o rugăciune. Citat de Simone de Beauvoir. 

Mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Stănescu, originalitatea nu constă în a nu imita pe nimeni, ci în a nu putea fi imitat de nimeni. :)
Vă mulțumesc!

[Costel Zăgan]

Muzica se strecoară printre cuvinte: muzica, de fapt, este sufletul poetului. Muzica sau eternul feminin. 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, de privesc ca-ntr-o oglindă poezia Dumneavoastră, oricât aş întoarce cuvintele nu pot să îi prind esenţa într-o Valentă. Parcă nu îmi vine a crede că nu există o cale... Mi-a plăcut această dimineaţă a sufletului în doi.

 

 

noaptea ne-aduce

forţă cu drag

dar în al

zilei

prag

 

noaptea ne-aduce

zorii hotar

ce vor să

zâmbim

iar

[Vasilisia Lazăr]

Grig, îți mulțumesc cu drag și recunoștință pentru minunatele cuvinte!

[Grig Salvan]

O atmosferă matinală de liniște și tristețe, de abandon și acceptare a vieții așa cum e ea. Remarcabile versuri:

„de ce ți-e teamă

lasă viața să te rupă în bucăți

privește-le apoi cum dansează în aer”

la fel și cele din final:

„se-aude un pian undeva departe

sângele nostru acoperă muzica încet precaut

moartea așteaptă la marginea unei șosele cu soare”

[Ana-Maria Butuza]

Mi-a plăcut mult atmosfera, este intensă. E o poezie care pare să curgă liniștit, dar doare puțin. Finalul e superb – „moartea așteaptă la marginea unei șosele cu soare” m-a urmărit și după ce am închis textul. Felicitări!👏

[Vasilisia Lazăr]

Frumoase cuvinte, domnule Katin! Vă mulțumesc cu recunoștință!