umbre pe pânza vremii

[Tudor Cicu]

umbre pe pânza vremii

 

ca să-ți schițez portretul pe pânză

priveam urmele ploii lăsate pe fereastră

și nu înțelegeam

cum poate umbra prințului de la Elsinore

să coboare din rama de lemn a ferestrei, anunțând:

„se va porni furtuna curând!”

vezi și tu, deasupra noastră, desprinse din crâng

ciorile veneau spre noi în picaj, ca ploaia

când în parc, umbrele noastre

își plimbau norocul pe alei.

eu, cel pornit la drum să-și găsească norocul

tu, convinsă că Sofocle când a scris Antigona

era convins că poezia ne va duce acolo.

vei spune că sună ca o provocare, că tot reiau povestea asta

că de fapt caut lumea din tine

în încercarea de a răzbi singura poartă deschisă

a destinului suflând în fluierul de soc

acest ultim cântec, despre care

mult mai târziu poemul pe care îl voi scrie

ar sta mărturie

că acel stol de păsări

ar fi fost scara pe care îngerul o și pusese la cer;

ce mi-ar fi strigat:

„de ce te-ai plânge de-atâta noroc?”

în zilele care vor veni, când încă sunt singur,

când încă mi-e frică la căderea frunzelor în urma ta.

 

[Maria Mitea]

... ”

mi-ar fi strigat:

„de ce te-ai plânge de-atâta noroc?” - chiar un mare noroc să te naști, și să scrii  ” ca să-ți schițez portretul pe pânză ...” ” când încă mi-e frică la căderea frunzelor în urma ta.” - Și ce ne-am face fără frică? 

Un poem care te pune pe gânduri ... 

 

[Grig Salvan]

Titlul m-a surprins din start amintindu-mi de celebra carte de memorii a lui Pericle Martinescu dintre cele două războaie mondiale. Deși apoi textul nu a mai avut nici cea mai mică legătură cu cartea menționată. Deși, într-un fel, tot un portet se schițează și aici, misterios și dramatic.

[Denisa Curea-Popa]

Un poem tulburător, cu imagini pline de mister și melancolie. Pare o confesiune despre iubire, căutare și destin, spusă într-o formă artistică ce te face să revii asupra fiecărui vers.
Am citit cu interes