Macul din lan

[Stanescu Valentin]

 

                                              Cu paşi de maci,

                                                Însângerată, Clipa

                                                În răsărit căzu...

                                                Cu deget tremurâd

                                               Atinse-n aur struna

                                               Şi soare se făcu…

 

                                                      Mihaela Bălăceanu

 

Macul arzând în lan de grâu e o floare solitară,

care nu se dă bătută, an de an în lan apare,

iar culoarea lui trezeşte ochiul nostru-n clipa rară

când ajungem să-l privim din a vieţii alergare...

 

Macul roş în părul negru sângele fierbe în vine.

Macul roş pe chip de fată-i puritate în lumină.

Sufletul în om tresare radiind alte destine...

Floarea mândră-ncet se stinge de e ruptă din tulpină.

 

Ochiul roşu ne priveşte, prinsă-n dor floarea Iubirii,

lujer fin dansează-n aer, cânt sublim încet compune.

Pictori i-au ’nălţat omagii, dedând frâu liber privirii...

 

El ne-ndeamnă la ieşire din continuul tumult.

Primeşte-n Inimă-n tăcere blânda-i vorbă ce ne spune:

să asculţi Macul din mine, Macul din tine să ascult!

 

[Stanescu Valentin]

Maria, sunt bucuros că macii te-au adus în pagina mea. Ai avut alte dureri să vindeci, alte gânduri te-au răscolit spre neînţelesul vieţii. Cred că am mai adus aici alţi maci dar ţi-i ofer pentru  poezia ta cu macii roşii.

 

Maci

 

Pe câmpul de necuprins

priveşti uimită şi taci

când e totu-n roş-aprins

în iarbă sclipiri de maci.

 

Petale de roşu-nchis

culeg rouă-n dimineţi

şi ne plimbă într-un vis

cu iubire vieţi de vieţi.

 

Macii prinşi lângă ureche

l-au aprins pe-al meu bunic,

i­-au dat sufletul pereche

prim sărutul pe colnic.

 

Ei se-aşează-ntr-una şic

în plete de femeie,

fac din dorul cât de mic

unul cât marea Egee.

 

Buchetul de maci adun

dintr-un lan mare de grâu

şi-mi e greu, acum să-ţi spun,

gândul să-l mai ţin în frâu...

[Stanescu Valentin]

Tudor, uneori mai apar din pana mea şi versuri sprinţare şi muzicale, dar povestea mea a avut un format mai mare decât o Valentă vrând să fie un îndemn la deşteptarea emoţiei între oameni. Prelungind poezia aş spune:

 

Spune-mi că mă placi,

Când trec al tău prag!

Spune-mi că-ţi sunt drag

Într-un lan de maci!

[Stanescu Valentin]

Grig, ai dreptate, mai ales oamenii născuţi la ţară retrăiesc copilăria odată cu apariţia florilor de mac la margini de holde de grâu şi nu numai. Anul acesta îi întâlnesc mai ales la margini de şosele. Mă opresc şi îi admir şi gândul mă roagă să mai rămân cu ei. Maci albi, maci roz, maci galbeni, maci de dor şi jar adolescentin ce ne-nfioară prin simplitatea lor.

[Maria Mitea]

Valentin, ai scris cu pas de maci ”Somnul Alb” 

Eu primăvara asta am avut parte de Maci Albi :)

Cu drag și bucuria lecturii! 

Somn Alb, Somn Alb, 

Și macii roșii au fost îngeri, 

Și macii roșii au fost îngeri,

Și macii roșii au fost îngeri, 

Îngerii plâng,

Numai Îngerii plâng papaveraceele, 

Somn Alb, Somn Alb, 

Ascultă suspinul izvorului cum curge peste veșnicie 

[Tudor Cicu]

Am scris un comentariu, dar vrând a corecta un cuvânt, mi-a dispărut totul. Spuneam acolo, în mare  (dacă rețin), că unei apariții așa de insolite în lanul de grâu (și cred că-mi amintește de grâul lui Zaharia Stancu, din poeziile lui sprințare și muzicale), pesemne așa mi-aș fi dorit acet „cântec” imnic... dar datorită versurilor lungi nu mai sună a cântec. Însă, cum e primul poem dedicat macilor, recunosc că n-au fost uitați și se mai scrie încă despre ei. 

[Grig Salvan]

Vine vremea macilor de început de vară, eu îi aștept în fiecare an ca pe o mare sărbătoare, macul are frumusețea și delicatețea unui voal însângerat de dragoste, în maci arde focul vieții și al verii parcă mai tare decât în orice floare. Un minunat poem-omagiu dedicat delicatelor flori.