Pastel

[Stanescu Valentin]

                E orizontul tras în tuş

          şi luna în contur.

     Amurgul trece prin retuş

spre roşul pur.

 

Ţi-e chipul luminat, semeţ,

     încrezător în el.

          Cuvântul mi-e acum glumeţ,

               cuprins într-un pastel.

 

               Ţi-e fruntea-n galben-auriu

          şi ochii de smarald.

     În marea lor, în străveziu,

cobor adânc, mă scald.

 

In roşu bate al tău păr

     şi-n vânt e unduit.

          În gândul meu e adevăr,

               în dor înlănţuit.

 

               Ai urechile-nroşite,

          flori de mac pe ele.

     Sub cercei frumoşi, gătite

vin şoaptele mele.

 

Printre gene arcuite

     zburdă lin privirea.

          Vraja-n forme dăltuite

               ne-ncearcă uimirea...

 

               Când curg din tine spre obaji

          şiroaiele de dor

     eu simt căldura ce-o degaji

când simplu-ţi spun: te-ador!

 

Iar florile zâmbind nocturn

     nasul tău le simte.

          Parfumul lor intens, diurn,

               trece-n dulci cuvinte.

 

               Liniştea din sublim amurg

          ne-nvăluie acum,

      în clipe mari care se scurg

spre somn, spre vis, oricum.

[Stanescu Valentin]

Chris, aşa pare precum zici numai că Valenta este destul de greu descris. Mulţumesc pentru vizită şi tresărire!

[Chris]

este putin diferit fata de ce am citit la dv, pare o valenta asezata cumva in strofe de cate 4 versuri, poate datorita versificatiei imi suna asa. citit cu placere!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Mihaela, mă întreb cum ar fi arătat poezia mea dacă aş fi fost femeie... V-am plimbat în semicerc printre franjuri de cuvinte printr-un frumos curcubeu arcuit duios în minte...

[Stanescu Valentin]

Grig, am mărturisit că poezia mea de aici, în cea mai mare parte, este la prima înfăţişare a gândurilor în faţa privirii celui care o citeşte. Sufletul mi-a dictat, eu am scris. Sunt un scrib ascultător...

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, vă mulţumesc pentru recomandări şi vizita printre cuvintele mele de seară. Vă mulţumesc pentru starea de poezie în care mă menţin prin intermediul acestui rai al cuvintelor frumoase, înălţătoare peste culmile întunecate ale zilei.

[Mihaela Popa]

frumos!

[Grig Salvan]

Un portret în tușe de icoană adorată, cu accente senzuale amplificate de extazul îndrăgostitului. Chiar dacă unele versuri nu se încadrează în ritmul prozodic ales, pastelul e o lectură plăcută.

[Vasilisia Lazăr]

Prima parte mi-a plăcut, dar de la „Ai urechile-nroşite” m-ați pierdut, mai ales că ați pierdut și ritmul. Poate reveniți. Și al patrulea vers e mai scurt.

[Stanescu Valentin]

Dragii mei coautori, vă mulţumesc pentru îndemn. O primă variantă ar fi:

 

Tăcerea din sublim amurg

ne-nvăluie cu dor.

Uităm de clipe ce se scurg

trecând în vis uşor...

 

[Ada Nemescu]

... și eu rezonez la prima jumătate a pastelului, vrăjită de plete roșcate și priviri verzi...

Poate mă crezi :)) aDa