Străin la tine-n țară

[Corneliu Neagu]

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,

stau gândurile-n margini de redută

sub ploi de spaimă aducând fiori

dintr-un văzduh cu formă nevăzută.

Ne amăgim trecând încă un prag

al veacului care a-nceput să crească

din falsele valori ce ne atrag

în curse vagi, cu miză nefirească.

Suntem conduși de un destin bizar,

fără suport în genele-ancestrale,

clădit inapt într-un țesut precar

din imanente falsuri marginale.

Cuvintele strâmbate nefiresc

se zbat incert în conversații nule,

cu goliciunea tâmpă ne rănesc,

în hăuri explodând ca niște bule.

Modele adoptăm de împrumut,

nu le testăm, nu știm dacă vor ține,

ne poticnim și-o luăm de la-nceput

cu altele, crezând că-ar fi mai bine.

Se scurge viața pe cârpeli ad-hoc

clamate în discursuri insipide

de indivizi ce și-au găsit un loc

ca nulități cu treabă prin partide.

Valorile încep să ne dispară,

răpuse de acest destin bizar,

tot ce încerci îți pare în zadar –

o, biet român, străin la tine-n țară!

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc domnule Tudor Cicu pentru acest comentariu amplu și valoros din care tragem concluzia că ceea ce se petrecea pe vremea lui N. Filimon s-a perpetuat peste timp, așa încât bietul român de astăzi, în alte forme, dar mai perverse, este tot străin în țara lui. Cu siguranță, spusele lui Emil Cioran sunt mai actuale ca oricând, pentru că bietul român ne mai avâd nici-o șansă în țara lui a luat calea pribegiei.

[Tudor Cicu]

„Ne răsucim pe muchii de-ntrebări”, bine spus. Poezia asta mă duce cu gândul la autorul primului roman social „Ciocoii vechi și noi”,  cel care ne confirma prin eroul ei, Dinu Păturică,  teoria că: „banul a închis gura tuturor”. Ca şi Dinu Păturică, îşi vor pune, din nou, cei cocoțați de multă vreme în fruntea țării o pereche de papuci galbeni de ”Ţarigrad” (era în roman, dar cum vremurile s-au schimbat, schimbăm direcția), îşi vor strânge giubeaua la piept şi după ce vor face câteva complimente de linguşire, se vor repezi să sărute haina noului princepe ales (conform teoriei lui N. Filimon), luând „o poziţiune umilitoare”. Vă închipuiţi, ce pacoste pe capul omului simplu din popor să i se prescrie, de analiștii acestor vremuri, sindromul individului depresiv neurasteniform? Nu am încotro, dar Cioran, cel care în 1994 spunea că Romănia nu are în viitor NICIO ȘANSĂ, chiar mă trage din nou, acum, de mânecă, pentru că nimeni ca el nu a iubit această lume: „Să nu te naşti este, fără doar şi poate, cea mai bună formulă care există”. Dar dacă tot tot ce încerci, îți pare în zadar? – și îi dau dreptate poetului care concluzionează în finalul poeziei: „o, biet român, străin la tine-n țară!”

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri Alese, cu prietenie și respect, doamnă Maria Moise, pentru comentariul dumneavoastră care, doar în câteva cuvinte, reliefează cu precizie matematică mesajul major pe care poetul a dorit să-l transmită cititorilor săi.Onorat, mi-a făcut plăcere să vă reîntâlnesc din nou în acest spațiu virtual oferit de revista Însemne Culturale.

[Maria Moise]

Un poem al dorului de autenticitate și normalitate, o meditație amară asupra unui destin colectiv, care pare că s-a rupt de rădăcini. Românul se simte „străin” nu pentru că ar fi emigrat fizic, ci pentru că țara însăși s-a transformat radical, într-un mod care îl exclude și îl înstrăinează.
Sincere felicitări!

[Corneliu Neagu]

Monica Pester, mulțumiri alese cu drag și prietenie! Onorat!

[Monica Pester]

Excepțional ! Un adevărat suflet de român !

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc stimate prieten și coleg de condei, Gabriel Cristea!

[gabriel cristea]

Magistral - un poem manifest, ce zugrăvește starea de promiscuitate morală în care ne scufundăm implacabil. Felicitări, domnule Corneliu Neagu!