Se aprind visele-n taină...

[Denisa Curea-Popa]

-poetului sufletului meu-

Motto: În fiecare floare care se deschide inima lumii învață din nou să bată.

Se aprind visele-n taină peste inimi și de dor
Primăvara prinde glasuri într-un cântec viu, ușor.
Sub căldura blând-a razei, mlădițe-nmiresmate
Își apleacă fruntea albă sfios să se arate.

Sus, pe crengile-nflorite, flăcări vii se împletesc
În lumini de sărbătoare peste codrul strămoșesc.
Învelite-n adieri, clopote de floare sună
Și prin vântul de răzoare vremea poartă-a ei cunună.

Cerul strâns în strălucire cuprinde al tău fior,
Lasă roua să se-aștearnă peste gânduri, peste zbor,
Iar în taina înfloririi, printr-o mută bucurie,
Omul poartă dar de soare miruit cu veșnicie.

[Tudor Cicu]

„Visele se aprind„ în taină, n-ar fi o noutate, dar când cântecul curge ușor și un tablou de clopote cu vânt pe răzoare se-nfiripă, mă șteptam ca în tablou poeta să-și fi „prins” propria ființă și să întregească tabloul nu cu „al tău dor”, ci al celei-care-scrie, furată de mrejele acestei „bucurii mute”. E o sugestie, fiindcă dacă un poem te-a făcut să rezonezi cu el, înseamnă că poetul a intrat în sufletul tău cu acel gând despre trăirea lui. (Și mă refer la ultima strofă, cred că ați înțeles).

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa, îmi place foarte mult motto-ul. Restul e tăcere din punctul meu de cuvânt. Nu mai am ce să comentez. Mi-a plăcut poezia! Felicitări!