caut să aflu
tu zici:
nici unul nu și-a aflat drumul către celălalt
deși uneori pare că sună cineva la ușă...
de unde să mă iau Doamne, pentru a mă întoarce
când păsări fără cuib au rămas,
când pe hornul casei doar o bufniță mai avea somn
de credeam că sună printre copacii desfrunziți nimicul.
caut să aflu unde s-a risipit cenușa atâtor visuri
și strig la tine
să aprinzi un chibrit ca îngerașul lui Andersen
că tu eși ficțiunea mea
am să-ți spun așa
până voi scrie și acest poem
ca pentru orbii lui Bruegel din fața zidului;
și te aud,
te aud întrebându-mă cum ajungem la taină
cu același zâmbet pe buze ca Duniașa lui Cehov
furată de visuri prin livada cu vișini.
„mi-am păcălit moartea!” strigă și eroina lui Tolstoi;
până și în mintea mea
viscolul dinaintea acelui tren îmi spune că totul e pierdut
și lumea se mai întreabă pe aici, agită brațele
aprinde făclii și caută
în acele cuiburi părăsite în livezile de odinioară.
Iar tu îmi ceri să mai scriu în acest poem
ca și cum doar un cântec îmi va aminti
unde s-au risipit
ca cenușa atâtor visuri
mai toate.
Adaugă un comentariu
Doamna Denisa: Plecările mele la țară, la stupii mei, fac destul de greoaie datoria mea de a răspunde tuturor, mai ales când vreo patru cutii cu albine n-au rezistat frigului. Dostoievski, cel care spunea sublim: „Frumuseţea va salva lumea”, parcă nici n-ar fi existat vreodată și ori de câte ori simțeam, în viață, că sufăr, luam repede cartea ui Panait Istrati și citeam despre soarta Chirei Chiralina şi a lui Codin. Apoi lăsam cartea și închideam ochii să „văd” cum mă urmăresc, şi în somn, rândurile autorului la tânguirile Chirei: „Ah, biata inimă omenească! Cu ce uşurinţă se avântă pe făgaşurile bucuriei. Cât suntem de orbi!”. Cum, de altfel, nu-mi iese din cap, imaginea lui Codin, mort pe prispă, iar mama lui, Anastasia, cu o lumânare de cinci parale în mână, „îl privea cum priveşti o râmă”. Glasul lui Codin mă trezeşte, înainte de a cădea pradă coşmarului din vis: „Ah, frate Adrian, ce mare lucru să te iubească un om!”. Am venit de la țară cu tot ce asaltează gândurile o ființă umană, în speranța că iubirea celor care visează frumos va salva totul... ori au ca scop să prelungească și să intensifice câmpul vizual și dincolo de imaginația cititorului. Mulțumesc pentru bucuria lecturii și sper că voi scrie ceva pentru a uita.
Ada Nemescu: Nu întotdeauna ai vrea să îți spui durerile lăuntrice, mai ales acum, când vii de la țară (de la stupii mei) și constați că nu numai oamenii au luat-o razna pe rețelele de socializare, acolo unde îi știai deschiși, vii, gata să plângă ăe umărul tău, ci și vremurile. Sunt trist că frigul acesta nemaiîntâlnit din jumătatea lunii Mai le fac grea și viața albinelor în stup, că moare și puietul aproape eclozat de atâta frig, taman când trebuia să vină vremea culesului... și floarea în salcâm e ca în poezia lui Eminescu „azi o vedem și nu e!” N-aș fi vrut să-ți scriu tocmai ție toate astea, dar te simt prietenul meu și dacă n-am scrie toate astea, nu cumva îi va lăsa cititorului de azi o curioasă senzaţie de nerostire lăuntrică, de gol în fiinţă? Da! E ca în „cenușa atâtor visuri” și întrebările, dar și răspunsurile mele, acum. Îți sunt recunoscător pentru cuvintele lăsate aici..
Arta, poezia, memoria pot salva ceea ce altfel s-ar risipi.
Cu bucuria lecturii
Căutări de toate dimensiunile și toate culorile! Toți marii eroi ai literaturii universale ne sunt întrebări și răspunsuri...
cenușa atâtor visuri
mai toate.
aDa
Valentin: „Un ochi se-nchide peste astă lume/şi se deschide-n lumea cea de vis...”
Aceste două versuri ale tale m-au trimis (chiar nu știu de ce!) la soțul surorii tatălui meu: l-am cunoscut pe mutul Udrea, care-i făcuse Mariei, alţi patru copii (ea fugind, după o ceartă cu ai ei, de-acasă, cu cel mic, făcut din flori, în brațe), suspectându-l pe mut, de multă maimuţăreală (nu eram pe atunci convins că se putea vorbi şi prin semne), realizând după ani şi ani, că nimeni n-a iubit mai mult ca el această lume, nedreaptă şi străină de astfel de sentimente umane, care au făcut-o pe Maria să plece de acasă, singură pe drumuri, până a întâlnit-o el și a luat-o în căruță. Iată că „Lumea vrea proză şi eu înaintez cu poezia”, cum bine spunea Marin Sorescu. Iar apostolul Pavel, în Epistola 2 către Tesalonicieni (2,67) arăta că nimeni nu trebuie să ne amăgească și să așteptăm Cea de-a Doua Venire a Mântuitorului ca niște înțelepți, cu frică sau nerăbdare: „Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie ca numai cel care o oprește acum, să fie luat din drumul ei”. Prin urmare un anumit întârzietor va împiedica venirea sfârșitului (opera răului) pe care binele îl va învinge. Și mă opresc la Isaia (40-6) din Vechiul Testament, care atrăgea atenția: „Un glas strigă: Pregătiți în pustie Calea Domnului. Un glas zice: Strigă! Și eu am răspuns: ce să strig? „Orice!” i s-a răspuns. Așa că, mai trebuie să întrebăm pentru ce scriem?
Tudor, am împrumutat titlul poeziei tale şi l-am îmbrăcat într-o haină de Valentă.
„caut să aflu”
„caut să aflu”
cât nu-i târziu
să cuprind
ce nu
ştiu
„caut să aflu”
primul cuvânt
aflu doar
cozi de
vânt
„caut să aflu”
cuvântul doi
nu-i nimic
între
noi
„caut să aflu”
cuvântul trei
nu-i nimic
dinspre
zei...
Tudor, cum ar spune unii: „m-au impactat” expresiile tale „sună printre copacii desfrunziți nimicul” şi „viscolul dinaintea acelui tren îmi spune că totul e pierdut”. Acestea m-au dus la două catrene despre nimicul pierdut.
Gol între două lumi
Se sprijină amurgul peste zare
ca un cosaş pe-a ierbii claie,
ca un bondar ce-a adormit în floare,
ca umbra ta trecută prin odaie...
Un ochi se-nchide peste astă lume
şi se deschide-n lumea cea de vis,
iar între ele-i golul fără nume,
pe cât de mic, pe-atât de necuprins!
Nu mă mai întreb despre adevăr, de ce mai trec şi această zi...
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE