caut să aflu

[Tudor Cicu]

caut să aflu

 

tu zici:

nici unul nu și-a aflat drumul către celălalt

deși uneori pare că sună cineva la ușă...

de unde să mă iau Doamne, pentru a mă întoarce

când păsări fără cuib au rămas,

când pe hornul casei doar o bufniță mai avea somn

de credeam că sună printre copacii desfrunziți nimicul.

caut să aflu unde s-a risipit cenușa atâtor visuri

și strig la tine

să aprinzi un chibrit ca îngerașul lui Andersen

că tu eși ficțiunea mea

am să-ți spun așa

până voi scrie și acest poem

ca pentru orbii lui Bruegel din fața zidului;

și te aud,

te aud întrebându-mă cum ajungem la taină

cu același zâmbet pe buze ca Duniașa lui Cehov

furată de visuri prin livada cu vișini.

„mi-am păcălit moartea!” strigă și eroina lui Tolstoi;

până și în mintea mea

viscolul dinaintea acelui tren îmi spune că totul e pierdut

și lumea se mai întreabă pe aici, agită brațele

aprinde făclii și caută

în acele cuiburi părăsite în livezile de odinioară.

Iar tu îmi ceri să mai scriu în acest poem

ca și cum doar un cântec îmi va aminti

unde s-au risipit

ca cenușa atâtor visuri

mai toate.

[Tudor Cicu]

Doamna Denisa: Plecările mele la țară, la stupii mei, fac destul de greoaie datoria mea de a răspunde tuturor, mai ales când vreo patru cutii cu albine n-au rezistat frigului. Dostoievski, cel care spunea sublim: „Frumuseţea va salva lumea”, parcă nici n-ar fi existat vreodată și ori de câte ori simțeam, în viață, că sufăr, luam repede cartea ui Panait Istrati și citeam despre soarta Chirei Chiralina şi a lui Codin. Apoi lăsam cartea și închideam ochii să „văd” cum mă urmăresc, şi în somn, rândurile autorului la tânguirile Chirei: „Ah, biata inimă omenească! Cu ce uşurinţă se avântă pe făgaşurile bucuriei. Cât suntem de orbi!”. Cum, de altfel, nu-mi iese din cap, imaginea lui Codin, mort pe prispă, iar mama lui, Anastasia, cu o lumânare de cinci parale în mână, „îl privea cum priveşti o râmă”. Glasul lui Codin mă trezeşte, înainte de a cădea pradă coşmarului din vis: „Ah, frate Adrian, ce mare lucru să te iubească un om!”. Am venit de la țară cu tot ce asaltează gândurile o ființă umană, în speranța că iubirea celor care visează frumos va salva totul... ori au ca scop să prelungească și să intensifice câmpul vizual și dincolo de imaginația cititorului. Mulțumesc pentru bucuria lecturii și sper că voi scrie ceva pentru a uita.

[Tudor Cicu]

Ada Nemescu: Nu întotdeauna ai vrea să îți spui durerile lăuntrice, mai ales acum, când vii de la țară (de la stupii mei) și constați că nu numai oamenii au luat-o razna pe rețelele de socializare, acolo unde îi știai deschiși, vii, gata să plângă ăe umărul tău, ci și vremurile. Sunt trist că frigul acesta nemaiîntâlnit din jumătatea lunii Mai le fac grea și viața albinelor în stup, că moare și puietul aproape eclozat de atâta frig, taman când trebuia să vină vremea culesului... și floarea în salcâm e ca în poezia lui Eminescu „azi o vedem și nu e!” N-aș fi vrut să-ți scriu tocmai ție toate astea, dar te simt prietenul meu și dacă n-am scrie toate astea, nu cumva îi va lăsa cititorului de azi o curioasă senzaţie de nerostire lăuntrică, de gol în fiinţă? Da! E ca în „cenușa atâtor visuri” și întrebările, dar și răspunsurile mele, acum. Îți sunt recunoscător pentru cuvintele lăsate aici..

[Denisa Curea-Popa]

Arta, poezia, memoria pot salva ceea ce altfel s-ar risipi.

Cu bucuria lecturii

[Ada Nemescu]

Căutări de toate dimensiunile și toate culorile! Toți marii eroi ai literaturii universale ne sunt întrebări și răspunsuri...

cenușa atâtor visuri

mai toate.

aDa

[Tudor Cicu]

Valentin: „Un ochi se-nchide peste astă lume/şi se deschide-n lumea cea de vis...”

      Aceste două versuri ale tale m-au trimis (chiar nu știu de ce!) la soțul surorii tatălui meu: l-am cunoscut pe mutul Udrea, care-i făcuse Mariei, alţi patru copii (ea fugind, după o ceartă cu ai ei, de-acasă, cu cel mic, făcut din flori, în brațe), suspectându-l pe mut, de multă maimuţăreală (nu eram pe atunci convins că se putea vorbi şi prin semne), realizând după ani şi ani, că nimeni n-a iubit mai mult ca el această lume, nedreaptă şi străină de astfel de sentimente umane, care au făcut-o pe Maria să plece de acasă, singură pe drumuri, până a întâlnit-o el și a luat-o în căruță. Iată că „Lumea vrea proză şi eu înaintez cu poezia”, cum bine spunea Marin Sorescu. Iar apostolul Pavel, în Epistola 2 către Tesalonicieni (2,67) arăta că nimeni nu trebuie să ne amăgească și să așteptăm Cea de-a Doua Venire a Mântuitorului ca niște înțelepți, cu frică sau nerăbdare: „Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie ca numai cel care o oprește acum, să fie luat din drumul ei”. Prin urmare un anumit întârzietor va împiedica venirea sfârșitului (opera răului) pe care binele îl va învinge. Și mă opresc la Isaia (40-6) din Vechiul Testament, care atrăgea atenția: „Un glas strigă: Pregătiți în pustie Calea Domnului. Un glas zice: Strigă! Și eu am răspuns: ce să strig? „Orice!” i s-a răspuns. Așa că, mai trebuie să întrebăm pentru ce scriem?

 

 

 

   

[Stanescu Valentin]

Tudor, am împrumutat titlul poeziei tale şi l-am îmbrăcat într-o haină de Valentă.

 

                                                                         „caut să aflu”

 

                                                                „caut să aflu”

                                                            cât nu-i târziu

                                                                  să cuprind

                                                                           ce nu

                                                                              ştiu

 

                                                                                   „caut să aflu”

                                                                                    primul cuvânt

                                                                                    aflu doar

                                                                                    cozi de

                                                                                    vânt

 

                                                            „caut să aflu”

                                                            cuvântul doi

                                                               nu-i nimic

                                                                         între

                                                                            noi

 

                                                                                „caut să aflu”

                                                                                cuvântul trei

                                                                                nu-i nimic

                                                                                dinspre

                                                                                zei...

 

 

[Stanescu Valentin]

Tudor, cum ar spune unii: „m-au impactat” expresiile tale „sună printre copacii desfrunziți nimicul” şi „viscolul dinaintea acelui tren îmi spune că totul e pierdut”. Acestea m-au dus la două catrene despre nimicul pierdut.

 

Gol între două lumi

 

Se sprijină amurgul peste zare

ca un cosaş pe-a ierbii claie,

ca un bondar ce-a adormit în floare,

ca umbra ta trecută prin odaie...

 

Un ochi se-nchide peste astă lume

şi se deschide-n lumea cea de vis,

iar între ele-i golul fără nume,

pe cât de mic, pe-atât de necuprins!

 

Nu mă mai întreb despre adevăr, de ce mai trec şi această zi...