Bucurie (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

vin

Învăţătorule

vin la nunta din Cana

vin vin să faci

din apă

de-or rămânea

din nou nuntaşii fără vin

 

de-oi cădea sub masă

tot Te voi recunoaşte

drept Uns –

nu-s dintre cei

ce

doar la picioarele-Ţi

pironite

Ţi se-nchină

 

vin

vin în Cana Galileii ca mire

să-mi blagosloveşti mireasa

şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile ei

vin

[Belean Maria Ileana]

fiecare vers emană Liniște, Lumină și Iubire... pentru ceea ce este cu adevărat important

[bolache alexandru]

Este una din poeziile care mi-au rămas în minte! Este o poezie cu adevărat genială, emblematică pentru un scriitor deosebit! 

[Grig Salvan]

Insolită și ingenioasă paronimie vin... vin...

Minunat spus:

„şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile ei”

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versuri ce îți răscolesc sufletul! De o frumusețe desăvârșită este strofa

”vin în Cana Galileii ca mire

să-mi blagosloveşti mireasa

şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile ei

vin”, ce pune într-o lumină caldă mireasă, creând o atmosferă cu totul aparte, de comuniune cu starea divină.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, cât de intens a trăit fiecare cuvânt în care şi-a lăsat amprenta dorinţei de a-l aduce ca o rază de lumină de la Dumnezeu către noi. Cum spuneam cândva: a venit din lumină, a trăit în lumină, a plecat în lumină!

[Horlaci Mitica]

Frumos.

[Ada Nemescu]

Adevăr ! Domnul ne cunoaște cu bune și-ncercări.

Ne așteaptă, important este să-L căutăm.

aDa

[Denisa Curea-Popa]

Să-l lăsăm pe Dumnezeu să intre și în "vin" și în lacrimă. Cred că domnul Lazăr nu L-a ținut la distanță.

Am citit cu sufletul!

[Tudor Cicu]

Când ai înțeles că nimic nu este în afara cuvântului lui Dumnezeu, nici bucuria, nici lacrimile, nici măcar atâtea aparențe care ne-ar arăta că suntem fericiți, nu sunt de ajuns să știi că nu mai ai nevoie să fii mântuit, fiindcă prin poezie ȘTII că ești mântuit, poetul o simte și o transmite și cititorului care odată cu poetul se simte poet și el. Cred că Lazăr da Coza realizase această stare de lucruri în ultima secundă a timpului și se topise în ea.