SONET CII
Păpușa cu ochii de sticlă în casa cu suflete mute
Privește aceleași decoruri ascunse în timpuri ce uită
O filă desprinsă din viața ce parcă a fost plăsmuită.
Nimicul rămâne în urmă, doar goluri ce vin să strămute
Durerea în palma tăcerii. Doar lacrimi acum mai recită
Vitrina cu vise purtate și umbre demult dispărute,
Ascunse sub praful uitării, pierdute, nu pot să sărute
Un vis ce s-a stins într-o noapte, o urmă de dor rătăcită.
Pășesc în neantul ce urlă cuvinte prin ziduri stinghere
Morminte de glasuri plecate și gânduri criptate-n perete,
Răceala pătrunde în toate și teama persistă-n unghere
În camera-n care odată în vaze erau margarete
Și zâmbete prinse în horă, iar toate puteau să ofere
Căldura trăirii senine, iubirea ce n-are regrete.
Adaugă un comentariu
Vă mulțumesc frumos.
Nostalgice versuri, frumoase!
Vă mulțumesc frumos.
Superb! Superb! De două ori superb!
SONET CXV (Secunda care pleacă)
Cânt teama mă cuprinde, lumina e departe
Orbită de-ntuneric, privirea e neclară
Roiesc tăceri de gheață în mine ca o gheară
Îmi sfâșie prezentul, hazardul îl împarte.
Cărări întortocheate și amintiri de ceară
Aprinse-n clipe grele, topindu-se în moarte
O flacară le stinge iar umbra le desparte
De Eul ce devine, durerea îl separă.
Prea singură-n mulțime cu gânduri răsfirate
Când totul se destramă în viața cea incertă
Iar timpul mă transformă rupând visele toate,
Dorința îmi condamnă secunda în alertă
Ce-alege să dispară în lumile cifrate,
Rămâne fără zile. E clipa grea, inertă.
Superb!
Am un sonet cu care s-ar împerechea bine acesta.
Doamnă Gabriela, vă voi uimi cu o altă pereche sonetului aici de faţă, un sonet de o realitate cruntă de care nu ne putem feri... Mai jos ar fi un răspuns la întrebarea care-i sensul vieţii???
Sensul vieţii
Răsturnându-se-n spirală, Sufletul, în noi hotare,
trece calea din Lumină în condens, prin alt destin,
alegându-şi Clipa, Locul, primind altă-nfăţişare,
reînnoită-n cicluri dese, de la chin pân’ la festin.
Toate-s noi, dar învechite, ce vezi azi mâine-i poveste,
ce-a fost ieri a fost părere... Jocul Minţii-i Creatorul
ce aşază-n şiruri Timpul, ce va fi trecând în este
şi ce-a fost crescând la baza sferei care-ţi e decorul...
In zadar e întrebarea care bântuie prin Minte:
„Care este sensul vieţii dacă tot e repetare
şi nu ai acces la cele mai înainte de-nainte ?”.
Răscolind prin timp şamanic treptele închipuite,
un răspuns nu se arată ci numai ecoul care
se re-ntoarce dinspre alte, alte vieţi cândva trăite...
Vă mulțumesc frumos. Este trist când casa părintească rămâne goală.
Regăsesc cu plăcută surprindere un alt sonet bine scris și care stârnește doruri și nostalgii în sufletul cititorului. Ieri mi-am vizitat casa părintească, unde am revăzut ca într-un film pe scena memoriei, crâmpeie din viața de altădată, am auzit ecouri de voci și de cântece de altădată, am simțit efluvii de arome de mult uitate, parcă dintr-o altă viață, dintr-o altă lume. Acest poem mi le-a readus în suflet.
Multumesc din suflet.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE