Casa părintească

[BOTICI GABRIELA]

SONET CII 

Păpușa cu ochii de sticlă în casa cu suflete mute

Privește aceleași decoruri ascunse în timpuri ce uită

O filă desprinsă din viața ce parcă a fost plăsmuită.

Nimicul rămâne în urmă, doar goluri ce vin să strămute

 

Durerea în palma tăcerii. Doar lacrimi acum mai recită

Vitrina cu vise purtate și umbre demult dispărute,

Ascunse sub praful uitării, pierdute, nu pot să sărute

Un vis ce s-a stins într-o noapte, o urmă de dor rătăcită.

 

Pășesc în neantul ce urlă cuvinte prin ziduri stinghere

Morminte de glasuri plecate și gânduri criptate-n perete,

Răceala pătrunde în toate și teama persistă-n unghere

 

În camera-n care odată în vaze erau margarete

Și zâmbete prinse în horă, iar toate puteau să ofere

Căldura trăirii senine, iubirea ce n-are regrete.

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.

[bolache alexandru]

Nostalgice versuri, frumoase!

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.

[Stanescu Valentin]

Superb! Superb! De două ori superb!

[BOTICI GABRIELA]

SONET CXV (Secunda care pleacă)

 

 

Cânt teama mă cuprinde, lumina e departe

Orbită de-ntuneric, privirea e neclară

Roiesc tăceri de gheață în mine ca o gheară

Îmi sfâșie prezentul, hazardul îl împarte.

 

Cărări întortocheate și amintiri de ceară

Aprinse-n clipe grele, topindu-se în moarte

O flacară le stinge iar umbra le desparte

De Eul ce devine, durerea îl separă.

 

Prea singură-n mulțime cu gânduri răsfirate

Când totul se destramă în viața cea incertă

Iar timpul mă transformă rupând visele toate,

 

Dorința îmi condamnă secunda în alertă

Ce-alege să dispară în lumile cifrate,

Rămâne fără zile. E clipa grea, inertă.

[BOTICI GABRIELA]

Superb! 

Am un sonet cu care s-ar împerechea bine acesta.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Gabriela, vă voi uimi cu o altă pereche sonetului aici de faţă, un sonet de o realitate cruntă de care nu ne putem feri... Mai jos ar fi un răspuns la întrebarea care-i sensul vieţii???

Sensul vieţii

 

Răsturnându-se-n spirală, Sufletul, în noi hotare,

trece calea din Lumină în condens, prin alt destin,

alegându-şi Clipa, Locul, primind altă-nfăţişare,

reînnoită-n cicluri dese, de la chin pân’ la festin.

 

Toate-s noi, dar învechite, ce vezi azi mâine-i poveste,

ce-a fost ieri a fost părere... Jocul Minţii-i Creatorul

ce aşază-n şiruri Timpul, ce va fi trecând în este

şi ce-a fost crescând la baza sferei care-ţi e decorul...

 

In zadar e întrebarea care bântuie prin Minte:

„Care este sensul vieţii dacă tot e repetare

şi nu ai acces la cele mai înainte de-nainte ?”.

 

Răscolind prin timp şamanic treptele închipuite,

un răspuns nu se arată ci numai ecoul care

se re-ntoarce dinspre alte, alte vieţi cândva trăite...

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. Este trist când casa părintească rămâne goală.

[Grig Salvan]

Regăsesc cu plăcută surprindere un alt sonet bine scris și care stârnește doruri și nostalgii în sufletul cititorului. Ieri mi-am vizitat casa părintească, unde am revăzut ca într-un film pe scena memoriei, crâmpeie din viața de altădată, am auzit ecouri de voci și de cântece de altădată, am simțit efluvii de arome de mult uitate, parcă dintr-o altă viață, dintr-o altă lume. Acest poem mi le-a readus în suflet.

[BOTICI GABRIELA]

Multumesc din suflet.