Ce îmi spui tu, străine, venit din viitor,

Culegător de stele sau mag necunoscut ?

Rămâi pe colț de cer, de ești pustiitor

Eu sunt în visul mamei și nici nu m-am născut 

Zici c-ai venit cu rhune să-mi creionezi destinul,

Cărările să-mi cureți și să-mi zidești palate,

Să mă ridici în bolta în care levantinul

Ferice viețuiește în lumi imaculate ?.

Maica însă m-așteaptă sporindu-și nerăbdarea,

Și împletindu-și vise, vorbește-ncetișor,

Rostindu-mi la ureche ce-albastră este marea

Când vor apare zorii, trezindu-mă ușor.

Dar vreau, străine, prințul pe care îl aștept

Să mi-l aduci la  vreme, fără întârziere,

Măicuța îmi arată ce-seamnă drumul drept

Și-mi încuibează-n sânge-nțeles de-ntemeiere.

Vizualizări: 66

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de bolache alexandru cu 2 ore în urmă

Timpul este doar o creație nedreaptă... Felicitări, Monica!

Comentariu publicat de Grig Salvan cu 21 ore în urmă

Suntem înainte să ne naștem, deja întregi, cu sufletul plin ca mugurul ce stă gata să se deschidă și să se transforme în floare bogată și înmiresmată, așa spunea cândva, undeva, un poet și filosof asiatic antic. Mama doar ne poartă, ne hrănește din ea însăși, din trupul și sufletul ei și apoi ne lansează ca pe o săgeată plină de vigoare să străbatem cu curaj lumea aceasta. O mică perturbare de ritm la versul „Maica însă m-așteaptă sporindu-și nerăbdarea”, acolo conjuncția „însă” e în plus, se poate folosi conjuncția „dar” în față și se respectă ritmul poemului „Dar maica mă așteaptă sporindu-și nerăbdarea”, părerea mea.

Comentariu publicat de Monica Pester Sâmbătă

Din motive întemeiate, Lisia. Mă voi strădui să respect , să fiu atentă la Regulament și la imperfecțiunile mele  de editare. Vreau să scriu repede. . .

Mulțumesc frumos pentru mentorat, Lisia

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr Vineri

Ferice viețuiește în lumi imaculate ?.

Nu există acest tip de punctuație, punct după semnul întrebării. Iar după prima strofă nu există semn de punctuație? Nu înțeleg cum poți redacta atât de prost, Monica, și în texte, și în comentarii. Vezi comentariul făcut mie la poezia de înaintea acesteia, fără niciun spațiu între cuvinte. Ce Dumnezeu? Suntem scriitori, suntem pe un site de literatură! Chiar e atât de greu să verifici cum scrii înainte de a da drumul?!

Poezia bună!

Comentariu publicat de Monica Pester Vineri

Am remediat. Iertare tuturor care au trecut pe aici. 

Lisia, mulțumesc mult!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poteci ascunse a utilizatorului Bouros Maricel
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pe lacul Snagov a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog împrejur a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog împrejur a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privind de pe terasă a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Privind de pe terasă a lui Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cine sunt eu ? a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog un goblen lucrat la viteză, viu colorat a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neil Diamond a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog într-o zi am să mor din dragoste, a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aniversare a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Chemări venite din trecut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Chemări venite din trecut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Decor între viață și moarte a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răzbat chemări de toacă a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mama a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Casa părintească a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În doi a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog În doi a lui Nikol MerBreM
cu 2 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Decor între viață și moarte a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor