inima mea se oprește aici, în sufletul muntelui

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

doar sunetul râului mă desparte de veșnicie
mă ține de mână să nu rătăcesc
în surdină ploaia șoptește un cântec de dor
răscolește fiecare frunză

brazii cu vârful în nori se trezesc în rugăciune
îmbrăcând corul de îngeri cu miros de tămâie

în tăcere umbresc enigme și lacrimi
trecutul rămâne mut ca stâncile muntelui

cu sufletul tremurând la fiecare respirație
mă apropii de Dumnezeu

ating umedul pământ și simt libertatea cerbului
secunda adoarme pe cerul senin
iar inima mea se oprește aici
unde durerea se pierde
iubind infinit creația

[Chris]

secunda adoarme pe cerul senin - mi-a placut in mod deosebit aceasta imagine

citit cu placere,

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Și eu vă mulțumesc,  domnule Gheorghe Cornel Roșca. 

[Gheorghe Cornel Rosca]

Am recitit, sper să rămână așa, fără reveniri pe text. Am intrat ușor în atmosfera și mesajul transmis de autoare. Desigur, fiecare cu trăirile proprii, dar este cu un grad mare de dăruire! 
Îți mulțumesc!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mulțumesc,  domnule Bolache Alexandru. 

[bolache alexandru]

Suntem fire de nisip rupte din marea veșniciei. Poezia ta surprinde acest lucru. Mi-a plăcut!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mulțumesc domnilor, Mihai Katin, Petruț Dan, Grig Salvan, Costel Zagan pentru frumoasele dumneavoastră cuvinte, ce mi-au umplut ochii de lacrimi.  Cu prețuire. 

[Costel Zăgan]

La poarta creației, și tăcerea-i prea mult!

[Grig Salvan]

Un sentiment al sublimului și apropierii de Absolut. Mă regăsesc în poem prin aceea că eu însumi sunt un drumeț al câmpului, pădurilor, luncilor și apelor, mă înfrățesc zilnic cu pământul, cu arborii, cu iarba, cu florile și mai ales cu apele și izvoarele susurând. Citit cu mare plăcere!

[petrut dan]

Semn de lectură, mai trec, cu drag!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mulțumesc pentru comentariu , domnule Cornel.