Păcatul lăcomiei pântecelui

[Ghiţă]

Resimt întruna că-s puţin;
de când mă ştiu,
de când nu ştiu,
şi nici nu ştiu ce îmi lipseşte :
ce e mistuit sau ce e negustat.

Poate că, hăt, de pe vremea
când Tata îmi împodobea brăduţul de Crăciun
cu globuleţe verzi, şi aurii, şi roşii,
ca, mai apoi,
să mi le încuviinţeze doar pentru privit;
de pe atunci când sigur ştia că mă va pierde
în jocul ăsta policrom,
deşi, admit, nădăjduia
să nu contractez,
ca pe un microb convenabil,
puţinul ăsta nepriceput
în a deosebi răscoptul de necopt.

Probabil că
sincron a inventat şi semaforul
şi plânge de atunci neîncetat
cu verde, cu-auriu, cu roşu,
cu verde, cu-auriu, cu roşu,
cu verde, cu-auriu, cu roşu,
grefând boiaua Cuvântului,
pe alocuri înghiţit,
datorită splendorii Sale,
şi neapărat extirpat
aidoma unui apendice tumefiat.

Resimt întruna că-s puţin;
şi atunci când soacra n-are
altă îndeletnicire decât să fie tare;
şi când burţile de iapă
se trezesc cu noaptea-n cap
pentru a întârzia
la spălatul străchinilor;
şi când Hristos mai zăboveşte
doar în firimiturile deportate
prin tranşeele ospăţului;
şi, mai ales, când ciugulesc
exclusiv din rumeneala
cojii trupului Său vlăguit
de sângele făuritor de tranşee.

Resimt întruna că-s puţin;
şi iar aştept duminica
pentru a înţelege dacă
e de la savoarea resturilor închegate între dinţi
sau de la certitudinea că
aşchia de Cruce mai e destul de comodă
pentru a fi folosită pe post de scobitoare.

[Chris]

un tablou care are culoare intr-o lume cenusie. mi-a placut ultima strofa in mod deosebit si mai ales finalul. 

[Vasilisia Lazăr]

Un poem dens și provocator, în care tema lăcomiei devine o reflecție profundă asupra golului interior și a neîmplinirii. Simbolistica religioasă este puternică, iar imaginile – de la copilărie până la ritualul sacru – conturează o tensiune între material și spiritual. Repetiția „resimt întruna că-s puțin” devine un refren al unei conștiințe neliniștite, mereu în căutare. Finalul, aproape brutal în sinceritate, aduce o critică subtilă a degradării sensului sacru. Un text curajos, cu o forță expresivă aparte. 

[Ghiţă]

Vă mulţumesc, doamnă Amanda Spulber!
Referitor la soacră şi burţile de iapă...
În primă instanţă, am făcut o remodelare a vechii zicale "Ţi-i tare soacra", folosită în popor pentru a evidenţia abilitatea cuiva de a-şi face apariţia exact când e pusă masa... A doua imagine evidenţiază "fertilitatea" acestei abilităţi, care de fapt e o consecinţă a ipocriziei, leneviei, dar şi a egoismului, stări pe care am încercat să le împărtăşesc prin potrivnica formulă "se trezesc cu noaptea-n cap pentru a întârzia".
Nu ştiu dacă am fost în stare să vă transmit corect gândul meu...
Hristos a înviat!

[Ghiţă]

Vă mulţumesc, domnule Mihai!
Nu ştiu dacă am cum să dau un răspuns exact. Ce pot să spun e că nu am avut pretenţia să vin cu soluţii sau, cel puţin, lămuriri. Din contra, am încercat să transmit nişte imagini ale unei stări pe care nu sunt capabil să o depăşesc, ba chiar în care insist să rămân. Iar "aşchia-scobitoare" apare ca semn al ipocriziei mele si al trădării faţă de marea Milă pe care Domnul Iisus mi-o tot oferă, făurindu-mi "tranşee" în plin război...

[Mihai Katin]

ma voi referi la tabloul patru al poemului care are la începuturi o metafora lubrica  a burților de iapa pe care o acceptam  ca un fundal  al  unei mistici   cu un Mântuitor  ce  se recompune în stil Dali din firimituri într-un ospăț al războaielor,un Iisus  din care păsările rațiunii ciugulesc,un trup făuritor de pace dar  care aduce și sabia...

    este adevărat ca putem fii religioși,mistici sau cel mai simplu sa avem o credință  limpede în suflet  ca astfel și ochii rațiunii sa fie curați  când  primesc  lumina   vieții dar atunci  cat va  cântări  păcatul metaforei:

așchia de Cruce mai e destul de comodă
pentru a fi folosită pe post de scobitoare....poetul sigur cunoaște răspunsul...

[Amanda Spulber]

Zic că e un text curajos, deși rar folosesc adjectivul ăsta pentru un text. Merge aproape spre grotesc, iar estetica grotescului mi se pare greu de stăpânit. Partea dintre „soacră” și „burțile de iapă” mi se pare neclară. Totuși, textul îmi transmite senzația de inadecvare și disperarea.