Rezultate
Iată că, în sfârșit, a sosit și clipa mult așteptată, cea a afișării rezultatelor! Pentru mine, în calitate de coordonator al concursului, a fost greu... Ba chiar a fost enorm de greu! Și nu doar pentru că au existat cei mai mulți concurenți de când „Însemnele culturale” organizează concursuri (2012), ci pentru că, de această dată, a trebuit să fac singură absolut toată munca pe care o implică o astfel de competiție. Scriitorul Ion Lazăr da Coza, cofondatorul acestui site și soțul meu, doar m-a ghidat din Ceruri, dar nu a mai fost lângă mine să mă ajute efectiv. La fiecare dintre concursurile desfășurate până acum, noi doi ne împărțeam sarcinile. Eu făceam anumite lucruri, el altele. Fiecare era specializat în ceva, deși, dacă e să judec obiectiv, el cam avea toate specializările. De multe ori îmi spunea: „Hai să te învăț cum se face asta... Sau asta...” Eu, mai mereu în criză de timp, spuneam: „Lasă, nu acum...” Credeam că-l voi găsi mereu acolo... Dar într-o zi a plecat și, din acel moment, a trebuit să învăț să mă descurc pe cont propriu. Și ca să nu-l dezamăgesc, am încercat să fac lucrurile cât mai bine și cât mai corect, așa cum el le făcea întotdeauna. Am căutat să nu avantajez pe nimeni, dar nici să retez aripile cuiva. Îmi aduc aminte de câteva concursuri în care el a fost președintele juriului, iar eu, membră în juriu. După cum era regula, toate voturile erau trimise lui, el calcula apoi mediile, stabilea clasamentul, după care îl trimitea organizatoarei, de obicei doamna Sofia Sincă, singura care cunoștea numele autorilor. Făcând și eu parte din juriu, lăsam la final să-i trimit votul meu, în speranța că aș putea echilibra cât de cât balanța după propriile referințe. Nu cunoșteam numele autorilor, dar îmi plăceau anumite texte pe care le-aș fi dorit câștigătoare. Mă rugam de el să-mi arate mediile celelalte. Zicea: „Ok, normal că o să ți le arăt, dar mai întâi trimite-mi votul tău!”. Niciodată, dar niciodată nu a făcut rabat de la asta. A fost cel mai corect și mai vertical om pe care l-am cunoscut. Așadar am condus lucrările acestei competiții încercând să fiu ca el. Greu și de această dată... Am fost tentată de câteva ori să nu primesc niște voturi, bănuind că acestea au fost acordate cu rea-credință. Dar o voce interioară îmi spunea: „Nu e corect, așa a votat omul, așa lași. Uleiul se va ridica întotdeauna deasupra!”. Era vocea lui, știu sigur. Și așa am lăsat... Ce e drept, m-a durut și am cam scrâșnit din dinți atunci când am văzut cum mai mulți începători, unii dintre aceștia neavând nici în clin nici în mânecă cu literatura, au turnat cu nemiluita 1 și 2 la texte foarte bune, ori când alții, mai invidioși din fire, nu s-au îndurat să dea altora o notă mai mare decât a lor, dar mi-am spus că adevărata valoare va străluci de fiecare dată, indiferent în ce formă e turnată și oricâte opreliști i-ar sta în cale. Ceea ce m-a deranjat însă cel mai tare a fost faptul că am fost acuzată de către cineva de manevrarea rezultatelor. La un moment dat, am primit două voturi relativ identice (se pot vedea!), doar cu diferența că fiecare dintre cei doi își votaseră textul propriu cu 7 și textul celuilalt cu notă foarte mare. Poate nici nu aș fi observat că cele două voturi sunt la fel, dacă nu ar fi făcut ambii aceeași greșeală. Cum era și firesc, am cerut explicații. Au spus că sunt cuplu și că au votat împreună. Nu mi s-a părut în regulă, mai ales că și textele lor păreau scrise de aceeași mână și am hotărât să le anulez voturile. Atunci am primit acuza: „Trebuiau scoase voturile noastre ca să iasă cine trebuie!”. Am hotărât atunci să adaug și voturile lor pentru a le demonstra că asta nu schimbă cu nimic lucrurile. După ce m-am chinuit și am refăcut toate mediile, cu voturile lor de astă dată, ambii au plecat de pe site. Au mai plecat doi membri dintre cei care au texte în concurs. Unul care a votat cu 9 și 10 totul, iar când i-am cerut să revadă votul, s-a supărat, m-a jignit și a plecat, și altul care a cerut să-i retrag textele din concurs pe motiv că a primit comentarii negative la un text postat pe site. Regulamentul prevedea clar că, odată trimis un text, nu se mai poate retrage. Ce ar fi să tot adăugăm / anulăm / calculăm / recalculăm după poftele fiecăruia? Numai cine nu știe câtă muncă e în spatele unor astfel de competiții poate proceda astfel.
După această introducere, ce-i drept cam lungă, aș vrea să dau „cuvânt” cifrelor existente la ora acestui bilanţ. Aşadar:
– 96 (-8) de poezii (votate de 58 membri și 8 administratori);
– 40 (-3) de proze (votate de 38 membri și 8 administratori);
– 3586 vizite la Regulament;
– 2660 vizite la paginile unde s-au postat poeziile;
– 2172 vizite la paginile unde s-au postat prozele;
– 8418 vizite în total.
De-a lungul timpului, s-a dovedit că un număr record de vizite se înregistrează la pagina cu afișarea rezultatelor, vizite pe care, în acest moment, nu am cum să le contabilizez.
Lansarea unui concurs e o provocare irezistibilă pentru creatori, votanţi şi… chibiţi. Fireşte, conştienţi de toate acestea, organizatorii se străduiesc şi, în mare parte, reuşesc – zicem noi – să iasă totul ca la carte. Prin urmare, și eu m-am străduit să iasă totul bine, dar un concurs, oricât de bine ar fi el organizat, nu va putea satisface niciodată pe toată lumea.
Odată afişate rezultatele, apar mulţumiţii şi nemulţumiţii. Haideţi, cei nemulţumiţi, să găsim, în primul rând, vinovaţii în noi: poate nu am trimis textul cel mai potrivit, cel mai inspirat, poate că poezia noastră a fost prea mică și neesențială, ori poate că a fost prea lungă, cu mult balast, și a plictisit, poate că proza noastră nu a fost destul de concentrată, de rotundă, de expresivă, poate că cititorul a „tras” de el pentru a citi până la capăt un text lung, neviguros, ori poate am încurcat secțiunile și am trimis eseu sau poezie la proză, sau invers...
Avem, sub ochi, clasamentele pentru cele două secţiuni. Neîndoielnic, ierarhizările au născut şi vor naşte controverse. Arareori ne place oglinda prin care ne văd ceilalţi. Durerea aceasta însă ar trebui să ne bucure! Înseamnă că suntem vii, că ne pasă de ceea ce creăm, că uneori parcă scriem cu propriul sânge, jertfindu-ne chiar sănătatea, prietenii, relaţiile etc., deşi a face literatură în ziua de azi e mult mai puțin decât o „vânare de vânt”…
A vota… Complicat demers! Şi ingrat!… Când ne apucăm să votăm (discutăm aici doar despre cei care votează cu bună-credinţă), ridicăm rugi, invocăm muze, moaşte, sfinţi, înaintaşi din Parnas, numai să ne iasă aprecierea cât mai aproape de realitate. Citim, recitim, notăm, renotăm… Şi când credem că am atins perfecţiunea, facem public clasamentul nostru… Ghinion! Tocmai atunci te miri cum de ai nedreptăţit atât de crunt – fie din neatenţie, prostie, generozitate ori zgârcenie – pe X sau pe Y… În zadar, mortul de la groapă nu se mai întoarce! Şi totuşi a vota este un gest de generozitate şi de respect colegial!...
Notele primite sunt, orice s-ar spune, o radiografie fidelă a creatorului, a creaţiei, făcută de cei ce ne-au votat. La rându-ne, notele pe care le-am dat, comparându-le cu notele celorlalţi votanţi, ne arată raportarea noastră la fenomenul literar actual. Suntem aproape? Suntem departe? Fiecare să hotărască. Dar cu sinceritate.
Un aspect ce mă îndreptăţeşte să cred în corectitudinea acestui concurs, în onestitatea membrilor votanți, precum și a administratorilor, e că printre laureaţi sunt mulți nou-veniţi, dar şi membri care nu prea ne frecventează site-ul. Dacă am fi fost ranchiunoşi, noi, organizatorii, am fi tras sfori să-i eliminăm, premiindu-i pe cei mai constanţi postatori, fiindcă au fost destui, însă onoarea e mai presus de orice!
În alcătuirea clasamentelor, pe lângă votul membrilor (se pare că a nota toate textele e cel mai bun sistem de votare, şi aici ţin să vă mulţumesc din suflet pentru efortul depus de a vota!), administratorii acestui site au constituit ei înșiși un juriu care au alcătuit un al doilea clasament – Premiile Administrației. Mă bucur din suflet să constat că cele două clasamente au multe premii comune, fapt ce dovedește încă o dată gradul mare de obiectivism al concursului. Regretăm totuși că foarte multe creații valoroase au rămas nepremiate din cauza numărului mare de texte participante.
Adresez mulțumiri alese doamnelor noastre din Administrație – Sofia Sincă, Gina Zaharia, Valeria Merca, Carmen Popescu, Ana Cîmpeanu, Mihaela Popa, Augusta Cristina Costin (ordinea este aleatorie), – ele însele cunoscute și apreciate poete sau prozatoare, unele membre ale U.S.R., care, pe lângă faptul că au citit și votat cu mare responsabilitate cele aproape 150 de creații trimise spre jurizare, au fost active și pe site, zi de zi, citind, scriind, comentând, îndrumând!
Și cum aș putea să nu-mi arăt recunoștința față de dragii şi generoşii noştri sponsori care oferă daruri de suflet premianţilor? Îi numesc cu drag aici: Florica Munteanu-Cuc, Maria-Ileana Tănase, Tudor Cicu, Valeria Merca, Gina Zaharia, Ionel Mony Constantin, Toader If. Răduță, Eugenia Duță și nu în ultimul rând, Ion Lazăr da Coza, cu ultimele două volume apărute postum. Iertare dacă am omis pe cineva...
Sponsorii sunt rugați să-mi trimită mie pachetele cu cărți, pe care eu le voi distribui câștigătorilor împreună cu diplomele în original. Voi lăsa adresa mea în privat.
De asemenea, așa cum am precizat și în Regulamentul concursului, câștigătorii vor apărea în viitoarele Antologii ale site-ului (poezie și proză) și, în funcție de secțiunea la care au fost premiați, vor primi câte un exemplar gratuit.
Acestea fiind spuse, Administrația „Însemne culturale” urează tuturor creatorilor de frumos sănătate, prosperitate și nesfârșită inspirație!
Și pentru că astăzi e 8 Martie, tot ce e mai bun și mai frumos, Doamnelor! La Mulți Ani!
Felicitări tuturor! Și să sperăm că, de acolo de sus, scriitorul Ion Lazăr da Coza, în memoria căruia am organizat acest concurs, a primit cu drag creațiile dumneavoastră, le-a citit și s-a bucurat. Să ne întâlnim cu drag și la viitoarele ediții!
(Acestea sunt fotografii și pot fi descărcate.)
Regulamentul concursului AICI
Poeziile participante (partea I) AICI
Poeziile participante (partea a II-a) AICI
Prozele participante (partea I) AICI
Prozele participante (partea a II-a) AICI
Prozele participante (partea a III-a) AICI
Prozele participante (partea a IV-a) AICI
Prozele participante (partea a V-a) AICI
Prozele participante (partea a VI-a) AICI
REZULTATE!
Poezie (vot membri) AICI
Proză (vot membri) AICI
Rezultatele concursului AICI
TEXTELE CÂȘTIGĂTOARE
POEZIE - PREMIILE MEMBRILOR
PREMIUL I:
„Nepământean” de Nikol MerBreM
PREMIUL al II-lea:
„Între două vieți” de Angelina Nădejde
„Lăsata Secului” de Nicolae Rolea
„Munceluș înstelat” de Toader If. Răduță
PREMIUL al III-lea
„Antagonika” de Marilena Trifan
POEZIE - PREMIILE ADMINISTRAȚIEI
PREMIUL I
„Să nu lăsăm poetul să se stingă...” de Valeria Merca
„Într-un TOT zborul” de Carmen Popescu
„Pe unde ești, Ioane...” de Rodica Rădița Răpeanu
„Lăsata Secului” de Nicolae Rolea
PREMIUL al II-lea
„Munceluș înstelat” de Toader If. Răduță
PREMIUL al III-lea
„Autoizolare” de Angi Melania Cristea
„Nepământean” de Nikol MerBreM
„Între două vieți” de Angelina Nădejde
PROZĂ- PREMIILE MEMBRILOR
PREMIUL I
„Manole a lu’ Țapu” de Lucian Domșa
PREMIUL al II-lea
„Șamanul Ilsur” de Alexandra Ghenghea
„O noapte de pomină” de Eugenia Duță
PREMIUL al III-lea
„Visul unui fost profesor de țară” de Corneliu Ion
PROZĂ - PREMIILE ADMINISTRAȚIEI
PREMIUL I
„Șamanul Ilsur” de Alexandra Ghenghea
PREMIUL al II-lea
„În primăvara celor șapte ani” de Gabriela Ioniță
„Hoțul nedovedit” de Lenuța Rusu
PREMIUL al III-lea
Cuvinte cheie :
Mulțumesc! :) Onorată de apreciere!
gabriel cristea a spus :
În deschiderea comentariului meu: Un strop de nemurire pentru scriitorul Ion Lazăr da Coza! Apoi, felicitări participanților și câștigătorilor concursului de proză și poezie! Salut în mod special lecturile doamnelor Alexandra Ghenghea și Ana-Maria Cristofir - la secțiunea proză - pe care le-am punctat cu notă maximă - și poeziile doamnelor Nikol MerBrem, Angelina Nădejde și Marilena Trifan! De asemenea mulțumesc Vasilisiei Lazăr, precum și administrației cenaclului ,,Însemne Culturale''! La mulți ani tuturor femeilor care aduc un plus de frumos! :)
Doresc și eu să mulțumesc tuturor celor care mi-au apreciat poezia, celor care au făcut posibil concursul, de la organizatori și până la participanți, și, în mod special, doresc să mulțumesc Vasilisiei! Chiar și din simpla mea responsabilitate de a nota cele aproape 90 de poezii, în calitate de concurent, mi-am dat seama că ediția aceasta a presupus un efort organizatoric deosebit, astfel încât nu pot decât să aduc calde mulțumiri și aprecieri gazdei noastre! Îi felicit pe cei care au obținut premii și, în definitiv, pe toți participanții pentru curajul de a-și lansa în competiție creațiile! Mai îndrăznesc să cred că cineva acolo sus zâmbește, mulțumit că, datorită Vasilisiei și celor care o susțin, drumul acesta literar pe care l-a deschis și l-a primenit, cu atâta dragoste de frumos, nu este unul închis, ci dimpotrivă, unul plin de efervescență creatoare. Poetului și prozatorului Ion Lazăr da Coza, veșnică pomenire!
La Multi Ani In Primavara Tuturor Doamnelor si Domnisoarelor spre dezvoltarea literara a acestui Grup artistic si performant!
Deosebite felicitări câștigătorilor cât și participanților. Un concurs este precum un maraton, important este să participăm, dar și să trecem linia de sosire în timpi record. Un concurs rămâne un bun prilej de evaluare, apreciere și chiar de autocunoaștere. Mă bucur să mă regăsesc în prima treime a clasamentului, acest lucru motivându-mă pentru viitoarele competiții. Mulțumiri alese doamnei Vasilisia Lazăr, coordonatoarea acestui important și serios concurs, juraților din administrația site-lui, cât și colegilor participanți la acest maraton literar.
Ajunși la finalul acestui concurs, de o anvergură destul de întinsă, ne bucurăm pentru realizarea lui și ne bucurăm pentru premianți. Însă, și pentru toți participanții. Ne bucurăm că am umplut cumva golul lăsat de Ion da Coza și sunt convinsă că el ne-a vegheat de acolo de sus, cu dragoste. Mulțumirile se adresează în primul rând Vasilisiei Lazăr, care a munci mult, cu abnegație și seriozitate, cu ore nedormite pentru a reușit să ducă la capăt acest concurs în cinstea soțului ei, cel ce a fost Ion Lazăr da Coza.
Este frumos și emoționant să participi la un concurs de artă, să te numești scriitor, să-ți pui pe tapet gândurile pentru a fi comparate cu ale altora. Ne-am bucurat de invazia autorilor, doritori de a participa. Prin urmare, arta literară nu a pierit din România, s-a demonstrat și prin acest concurs că ea face unitate indestructibilă cu viața, chiar. Și că dezvoltarea artei are ca ultim țel, adevărul. Este cel mai eficace mod de exprimare, fie el satiric, romantic sau fantastic. Nu putem trăi fără artă. Mircea Eliade a spus, că dacă ar dispărea toată România și ar rămâne doar un volum al lui Eminescu, neamul românesc ar fi salvat.
Prin urmare aici, în acest site se face artă, cu seriozitate.
Felicitări premianților, tuturor participanților și vă așteptăm și la alte concursuri. Vă așteptăm și în site să face artă literară.
Cu deosebită dragoste,
Sofi
Am primit cu mare bucurie cele două premii, unul din partea administrației și celălalt din partea membrilor. Mulțumirile mele se îndreaptă către cei doi oameni minunați Ion Lazăr da Coza și Vasilisia Lazăr, fără de care poezia mea ar fi fost precum un copil orfan ce-și caută casă. Maestrul da Coza de acolo de unde este, încă ne veghează pașii prin lumea cuvintelor. Am scris aceasta poezie cu gândul la cei doi cu multă dragoste și prețuire pentru tot ce au făcut pentru fiecare dintre noi, cei care am pășit timid pragul Însemnelor Culturale.
Odihnă veșnică în Lumină, maestrului Da Coza!
Felicitări și mulțumiri Lisiei pentru tot efortul depus în organizarea acestui concurs!
Felicitări tuturor!
Vă mulțumesc de prețuire!
gabriel cristea a spus :
În deschiderea comentariului meu: Un strop de nemurire pentru scriitorul Ion Lazăr da Coza! Apoi, felicitări participanților și câștigătorilor concursului de proză și poezie! Salut în mod special lecturile doamnelor Alexandra Ghenghea și Ana-Maria Cristofir - la secțiunea proză - pe care le-am punctat cu notă maximă - și poeziile doamnelor Nikol MerBrem, Angelina Nădejde și Marilena Trifan! De asemenea mulțumesc Vasilisiei Lazăr, precum și administrației cenaclului ,,Însemne Culturale''! La mulți ani tuturor femeilor care aduc un plus de frumos! :)
Aș vrea să rog câștigătorii să-mi trimită în privat adresa. Va mai dura puțin până trimit diplomele și cărțile fiindcă va trebui să le primesc eu mai întâi (mă refer la cărți). Adresa mea, adresa unde sponsorii îmi vor trimite cărțile, este:
VASILISIA LAZĂR
Strada Scriitorului. Nr.16
Localitatea COZA
Comuna TULNICI
Județul VRANCEA
Cod Poștal 627365
Frumos ar fi ca iecare scriitor care dăruie cărți câștigătorilor, să scrie la autograf: „Felicitări și mult succes pe plan literar!” Și semnătura. Sau ceva la modul general și semnătura autorului.
De ce vreau ca volumele să ajungă la mine? Fiindcă doresc să distribui tuturor câștigătorilor, să nu rămână nimeni fără cărți. Apoi trebuie să pun în pachet și diplomele. Și cărțile lui Ion Lazăr da Coza. Și Tudor Cicu mi-a dat niște cărți pentru câștigători, și Ionel Moni Constantin. Să fie un singur colet.
ŞANSĂ
Să ai şansa să crezi
că ai scris versul pe care
căzuseşi de acord să-l aştepţi
toată viaţa,
şi, scriindu-l,
să trăieşti ce ai scris
fac un pas
dincolo
de pagină:
Trăire,
mă cert cu tine
prin neprezenţa ta…
Ion Lazăr da Coza"Labirintul de zăpadă"
...pentru toți cei care au dat suflet și frumusețe acestui concurs
Minunat, domnule Katin!
Mihai Katin a spus :
ŞANSĂ
Să ai şansa să crezi
că ai scris versul pe care
căzuseşi de acord să-l aştepţi
toată viaţa,
şi, scriindu-l,
să trăieşti ce ai scris
fac un pas
dincolo
de pagină:
Trăire,
mă cert cu tine
prin neprezenţa ta…Ion Lazăr da Coza"Labirintul de zăpadă"
...pentru toți cei care au dat suflet și frumusețe acestui concurs
Am afișat aici și linkurile textelor câștigătoare.
Felicit pe toți participanții! Fără îndoială, ar fi meritat mult mai multe texte premii, pentru că au fost multe texte bune. Dar au fost multe. Să ne bucure că am participat, că ne-am îmbogățit citind pe alții și citindu-ne pe noi alții. Aceasta e frumusețea acestui tip de concurs. Citim multe texte. Putem face niște comparații să vedem cam care e trendul... :) Acest tip de concurs ne oferă mult mai mult decât altele unde pur și simplu trimitem textele, iar la final nu vedem decât numele câștigătorilor. Apoi aici e totul la vedere. Eu cred că nu am avut decât de câștigat. Cu toții. Vă aștept cu același drag la edițiile viitoare! Să ne întâlnim în frumos!
Felicitări tuturor! Sănătate și îmbrățișări din partea mea!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor