Risipă-i frunzarelor de vis

[gabriel cristea]

Întru memoria părintelui și poetului Dumitru Ichim

A mai suit un sacerdot la Dumnezeu,
Pe drumul semănat cu pietre sfinte;
Se simt doar pașii Lui călcând prin lutul greu
Și parcă-i zice-n gând: ,,Vino Dumitre"!

Se-ntorc frunzarele de mir spre răsărit,
Ca florile solare din câmpie;
Poemul său moldovenesc și nemurit
Își pleacă fruntea-n trista Românie!

Arțarii-l plâng cu glas străin, în limba lor,
Necunoscându-i dorul de Moldova;
Acolo, de priveghi, stau lupii în mohor,
S-adulmece din roua ierbii slova...

Și parcă-aud un zvon de versuri mai mereu,
Căznindu-se-n izvoare să reintre;
Și-nfiorat de trăirism, un alizeu
Risipă-i frunzelor de vis, Dumitre!

[Mihaela Popa]

Dumnezeu să-l odihnească!

un omagiu frumos, mă înclin!

[Vasilisia Lazăr]

Gabi, ai așezat despărțirea de părintele Dumitru Ichim într-o elegie în care durerea omenească se întâlnește cu lumina credinței. „A mai suit un sacerdot la Dumnezeu” și chemarea simplă „Vino Dumitre!” dau plecării sale sensul unei întoarceri, în timp ce Moldova, frunzarele de mir, arțarii și roua păstrează vie amprenta poetului. Mi se pare deosebit de frumos că, în final, nu tăcerea rămâne, ci zvonul versurilor lui, mereu auzite. O reverență în versuri pentru omul și poetul care a plecat dintre noi, dar nu și din cuvânt. Mulțumiri și o reverență și pentru tine, Gabi! 

[Chris]

Foarte frumos omagiu! Odihna vesnica! 

[Nikol MerBreM]

Un poem bogat, pe măsura bogăției sufletești și lirice a celui care ne-a lăsat încântătorii psalmi poetici!

Drag,

Nikol

[Maria Mitea]

A mai suit un sacerdot la Dumnezeu,
Pe drumul semănat cu pietre sfinte;
Se simt doar pașii Lui călcând prin lutul greu
Și parcă-i zice-n gând: ,,Vino Dumitre"!

Se-ntorc frunzarele de mir spre răsărit,
Ca florile solare din câmpie;
Poemul său moldovenesc și nemurit
Își pleacă fruntea-n trista Românie! - Gabriel, ai scris cu sufletul, și uite că nu e chip să-ți potolești tristețea: „Se-ntorc frunzarele de mir spre răsărit”.

Astăzi, o altă lumină ne mângâie creștetul; e o zi bună de-adunat lacrimi în pumni, de-nșirat versuri ...