Apus în Sahara

[Corneliu Neagu]

Curgea peste dune-n tăcere apusul,

iar soarele-n zare părea tot mai greu,

cu raze de aur broda necuprinsul,

venind mai aproape de sufletul meu.

Sub tălpile goale un râu fără prunduri,

trecea nevăzut, lunecând printre văi,

soseau întrebări neștiute pe gânduri

iar timpul venea peste timp înapoi.

Cu el aducea amintiri destrămate,

rămase în urmă la margini de drum,

sau puse sub lacăt în inimi furate,

ascunse-n uitări redeschise acum.

Veneau peste vreme în ritmuri păgâne,

cu ele-aducând un parfum neștiut,

când noaptea cu ziua-ncepeau să se-ngâne

la margini de oază, pe drumul pierdut.

Tăcerea plutea peste dunele goale,

cu umbrele serii căzute din cer,

năluci nevăzute păeau să se scoale,

venind din văzduh peste pasul stingher.

Iar cerul, deasupra, întins pe sub stele,

lumini sidefate-arunca în eter –      

ajunse pe dune, în chip de dantele,

lăsau lângă noi un mirific mister.

Căci oaza vrăjită era mai aproape,

chemarea-i plutea pe o boare de vânt,

iar dorul, uitat cândva între ape,

venea către noi pe rostiri de cuvânt.

 

 

 

 

 

 

 

[Corneliu Neagu]

Maria Mitea, ne cunoaștem de foarte puțin timp, și numai din ceea ce citim unul despre altul pe acest site de poezie. Ca urmare, nu mă îndoiesc că întreg comentariul tău este scris cu sinceritate. De aceea îți mulțumesc cu cele mai frumoase gânduri și, desigur, sunt onort de cea ce ai scris!

[Corneliu Neagu]

Nu neg, poemul este frumos, chiar prea frumos, precum apreciezi tu ADA. Iar eu îți mulțumesc cu prietenie și respect pentru tot ce ai scris despre aceste versuri, cu prietenie și gând bun!

[Maria Mitea]

tot poemul e ca un farmec, o vrajă, 

iar prima strofă e un cânt, aș păstra-o și ca poezie de sine stătătoare:

”

Curgea peste dune-n tăcere apusul,

iar soarele-n zare părea tot mai greu,

cu raze de aur broda necuprinsul,

venind mai aproape de sufletul meu.

Sub tălpile goale un râu fără prunduri,

trecea nevăzut, lunecând printre văi,

soseau întrebări neștiute pe gânduri

iar timpul venea peste timp înapoi.

”

iar aici efectiv am simțit ace acurgere peste dune ... iar soarele greu, ... o greutate pe care o percepi doar dacă te lași dus de poezie ... 

”Curgea peste dune-n tăcere apusul,

iar soarele-n zare părea tot mai greu,” 

”

iar timpul venea peste timp înapoi.

”

lasă cititorul fără cuvinte -” iar timpul venea peste timp înapoi, ” - să ne mângâie, ori poate bicuie :) 

cine să mai știe ...  simt acest timp ca o trăire peste trăire, respirație peste respirație, simțire peste simțire  ... un turn, Babel ... 

[Ada Nemescu]

soseau întrebări neștiute pe gânduri

iar timpul venea peste timp înapoi

............

iar dorul, uitat cândva între ape,

venea către noi pe rostiri de cuvânt

...greu am selectat doar patru versuri într-un poem scris fără vreo vină, doar aceea de a fi prea... frumos!

aDa, cu admirație