Eminescu

[BOTICI GABRIELA]

SONET LXVI 

Flori de tei cad rânduri, rânduri, Eminescu e-n români!
Printre valurile vremii el prin versuri ne învață,
Ramuri bat din nou în geamuri să ne limpezească-n ceață.
Când izvoarele suspină versul lui cu dor îngâni.

Iar Luceafărul veghează al nost neam în astă viață.
Codrul de-l păstrăm al nostru, vom fi mâine noi stăpâni
Peste lacul cel albastru, peste tot. De ce amâni
Tu, române, să fii falnic? Nu ceda când clipa-ngheață!

Căci avem din el o zestre, flori albastre și părinți
Și or trece anii-n grabă ca nori lungi și se vor duce.
Nu ceda, nu-ți fie teamă! Nu trăi în suferinți!

Căci de-acolo el veghează și ne cară-a noastră cruce
Și își plânge-acolo neamul, limba noastră printre sfinți
Și se roagă printre rime s-avem aripi la răscruce.

[Grig Salvan]

Frumos omagiu adus poetului nostru la zi de comemorare. Interesant construit, axat pe imagini și teme eminesciene, în forma rotundă și cantabilă a sonetului.

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.

[bolache alexandru]

Voi lăsa cu drag, un semn de lectură!

[BOTICI GABRIELA]

Nu voi putea niciodată să mă compar cu Sorescu. Acest sonet a venit din suflet și a fost o trăire de moment. 

Vă mulțumesc frumos pentru sinceritate. Sunt de acord cu ceea ce ați spus.

[Amanda Spulber]

Mi se pare un gest frumos. Nu e niciodată prea mult să ne amintim de un om excepțional și, cu întristare, de felul în care a fost chinuit. E greu să scrii despre Eminescu pentru că e greu de cuprins și pentru că s-a tot scris despre el. E o poezie corectă prozodic, atinge teme din opera lui, face apel la sentimentul național, dar poate e un pic exagerată partea din final. Pot fi și sunt subiectivă, fiindcă îmi place foarte mult ce a scris Sorescu și mereu compar. 

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.

[petrut dan]

Semne de lectură, cu drag!